Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1684: Halucinațiile lui Putin, grad nou pentru Kadîrov și amenințări reciproce. România a refuzat Kievul

Noi detalii despre moartea legendarului Diego Maradona: „Era în agonie”. Proces de judecată în Argentina

diego maradona
28 martie 2025, ora 12:49
foto: Sky News

Noi detalii șocante despre moartea legendarului fotbalist Diego Maradona au ieșit la iveală. Medicii care i-au efectuat autopsia au declarat că fostul internațional „era în agonie”, iar inima sa cântărea „aproape de două ori mai mult”, transmite Digi24.

Astfel, potrivit lui Mauricio Casinelli, medicul legist care a examinat cadavrul atât în reședința medicală din Buenos Aires, cât și la autopsia de peste câteva ore, au existat „semne de agonie” la nivelul inimii. Acestea au început „cu cel puțin 12 ore” înainte de decesul argentinianului, pe care autopsia l-a estimat ca având loc între orele 9:00-12:00, la 25 noiembrie 2020.

Potrivit lui Casinelli, Maradona acumulase apă în plămâni „cu cel puţin 10 zile” înainte de deces, din cauza „insuficienţei cardiace” şi a „cirozei hepatice”. În opinia sa, echipa medicală ar fi trebuit să fie alertată cu privire la prezenţa simptomelor. 

Federico Corasaniti, un alt medic care a participat la autopsie, a subliniat de asemenea că „a fost o agonie”. În opinia sa, nu a existat nimic „brusc sau neaşteptat”: „Tot ce trebuia să faci era să-i pui un deget pe picioare, să-i simţi stomacul, să iei un stetoscop şi să-i asculţi plămânii, să te uiţi la culoarea buzelor”, a spus medical.

Totodată, la autopsie nu s-a detectat „alcool sau vreo substanță toxică”, iar pe lângă inimă, creierul și plămânii, la fel, cântăreau mai mult decât normal.

În prezent, șapte cadre medicale - medici, psihiatri, psihologi şi asistenţi medicali - sunt judecaţi pentru „omucidere cu intenţie posibilă”, care are loc atunci când o persoană comite o neglijenţă ştiind că aceasta poate duce la deces. 

Aceştia riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare în cadrul unui proces care a început la 11 martie şi se preconizează că va dura până în iulie, cu două audieri pe săptămână şi aproape 120 de martori aşteptaţi să depună mărturie. 

La deschiderea procesului, în declaraţia sa introductivă, procurorul Patricio Ferrari a denunţat o „crimă”, o convalescenţă care a devenit un „teatru al ororii” şi o echipă medicală în care „nimeni nu a făcut ceea ce trebuia să facă”. Inculpaţii au negat orice responsabilitate pentru deces.

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
/VIDEO/ Accident violent la Peresecina: Trei mașini distruse și patru persoane transportate la spital
/VIDEO/ Accident violent la Peresecina: Trei mașini distruse și patru persoane transportate la spital
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia
Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente