Tânăra pianistă din Moldova, Martina Meola, a câștigat locul I la competiția „Jeune Chopin competition” din Lugano, Elveția. Anunțul a fost făcut pe pagina competiției, iar cu un mesaj de felicitare a venit Ministerul Culturii din Moldova.
„Felicitări, Martina Meola. Suntem mândri că în ajunul acestei competiții importante pentru orice pianist în devenire, Martina Meola ne-a prezentat programul concursului la Chișinău, la concertul de inaugurare a noului pian Steinway”, se arată într-o postare a Ministerului.
„După zile întregi de interpretări extraordinare și dedicație de nezdruncinat, au fost anunțate rezultatele oficiale ale concursului Jeune Chopin”, au notat organizatorii.
Astfel, la Categoria II, primul loc a fost ocupat de Dillon Sze-Pui Chan (Australia) și Martina Meola (Italia). Pe doi s-a situat un tânăr pianist din Anglia, Luca Newman, iar pe trei – rusul Deni Kokhanovskii.
„Către distinșii noștri câștigători, vă adresăm cele mai sincere felicitări pentru această recunoaștere bine meritată. Arta și dedicarea voastră ne-au inspirat pe toți. Mulțumim tuturor participanților pentru pasiunea și dedicația lor – muzica voastră a lăsat o amprentă de neșters asupra competiției din acest an”, au subliniat organizatorii.
„Mult succes în continuare, dragă Martina!” i-a urat și Ministerul Culturii din Moldova.
Martina Meola s-a născut la Milano și a început să cânte la pian de la șase ani. Studiile le-a făcut în Republica Moldova la Școala de Arte „Alexei Stârcea” din Chișinău, alături de profesorul Irina Bogataia. În 2022, la doar nouă ani, a obținut locul trei în marea finală a show-ului „Românii au talent” și a fost admisă la cursul special rezervat „Tinerilor Talente”, la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano - prestigioasa școală de muzică la care în prezent învață cu pasiune alături de profesorul Silvia Limongelli.