Regizorul american, Chris Columbus, spune că a ajuns să considere apariția lui Donald Trump în filmul său „Home Alone 2: Lost in New York” (Singur acasă 2: Pierdut în New York) drept „un bolovan legat de gât” pe care și-ar dori să-l poată înlătura, dar că se teme că actuala administrație de la Casa Albă l-ar putea expulza dacă ar decide să elimine acea scenă de acum mai bine de 30 de ani, potrivit hotnews.ro.
„A devenit un blestem”, a declarat Columbus pentru San Francisco Chronicle într-un interviu publicat luni. „A devenit un bolovan legat de gâtul meu. Aș vrea pur și simplu să nu mai fie acolo”, a subliniat el.
Deși s-a născut și a crescut în SUA, regizorul cu origini italiene, rezident al orașului San Francisco, a spus că se teme că „va trebui să se întoarcă în Italia sau ceva de genul” dacă ar șterge scurta apariție a lui Trump în filmul său. Interviul acordat de acesta a fost publicat în aceeași zi în care Donald Trump a declarat că și-ar dori să expulzeze inclusiv cetățeni americani în El Salvador, țara central-americană cu care Washingtonul are un acord privind încarcerarea unor infractori violenți.
Comentariile lui Columbus, făcute înainte de un omagiu ce urmează să-i fie adus la cea de-a 68-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la San Francisco, readuc în atenție o controversă începută în 2020, spre finalul primului mandat prezidențial al lui Trump. Regizorul ambelor filme Home Alone a declarat la momentul respectiv pentru Business Insider că apariția lui Trump în al doilea lungmetraj a fost o condiție impusă de acesta pentru a putea filma în hotelul Plaza din New York, care îi aparținea la acea vreme.
Trump, cunoscut atunci mai ales ca magnat imobiliar, „s-a impus cu forța în film”, a spus Columbus pentru Business Insider, descriind cum apariția sa în peliculă s-a adăugat la o taxă deja plătită. El a susținut că Trump i-a spus: „Singura cale prin care poți folosi hotelul Plaza e dacă apar și eu în film”.
Donald Trump afirmă că a fost „implorat” să apară în al doilea film „Home Alone”
În decembrie 2023, în perioada în care filmele Home Alone sunt redifuzate și în SUA în preajma Crăciunului, Trump a scris despre acest subiect pe platforma sa Truth Social și l-a acuzat pe Columbus că minte. A spus că echipa regizorului „l-a implorat” să accepte apariția de tip cameo și că prezența sa s-a dovedit a fi „grozavă pentru film”.
Columbus a ales să nu răspundă imediat acestor afirmații. Totuși, în interviul de luni, regizorul a ținut să precizeze: „Nu mint… Nu există nici o lume în care aș ruga o persoană care nu este actor să apară într-un film. Dar eram disperați să obținem hotelul Plaza”.
Regizorul a declarat de asemenea că instinctul său inițial a fost să elimine scena și regretă că s-a răzgândit după ce spectatorii unei proiecții din Chicago „au aplaudat… și au aplaudat… și au crezut că e hilar”.
„Nu mi-am imaginat niciodată că o să fie considerat hilar”, a spus Columbus, referindu-se la scena de șapte secunde în care Trump îi dă indicații personajului interpretat de Macaulay Culkin în interiorul hotelului Plaza.
Ideea de a-l elimina pe Trump din Home Alone 2 – film care a încasat 359 de milioane de dolari la box office și a fost al treilea cel mai profitabil film al anului 1992 – a mai fost testată în trecut.
Susținătorii lui Trump s-au plâns în 2019, când o variantă a filmului difuzată la televiziunea canadiană a eliminat secvența cu acesta. Apoi, la începutul lui 2021, chiar Culkin a declarat că e „complet de acord” cu ideea de a-l elimina digital pe Trump din film.