Moldovenii pot solicita noua carte de identitate, cea care va înlocui, treptat, buletinul de identitate. Cetățenii se pot programa, începând de astăzi, 2 aprilie, pe pagina oficială a Agenției Servicii Publice (ASP), selectând serviciul „Carte de identitate 20 de zile lucrătoare”.

Cartea de identitate poate fi obținută începând cu vârsta de 14 ani. Aceasta nu mai include viza de reședință, astfel, cetățenii nu vor mai trebui să-și schimbe actele cu fiecare adresă nouă. Documentul va fi oferit gratuit, în termen de 20 de zile, împreună cu semnătura electronică și cu cititorul de carduri.
Orice cetățean, indiferent unde se află, orice antreprenor, va putea accesa online serviciile electronice guvernamentale, fără să stea la coadă în instituții, fără procuri, fără necesitatea de a avea cartelă de telefonie din Moldova.
Actul nu va fi obligatoriu, buletinele de identitate fiind valabile până la expirarea acestora.
TV8.md amintește că Guvernul anunțase anterior că oferă gratuit 1 milion de cărți de identitate, pentru persoanele care le solicită în regim obișnuit. Statul va cheltui, în acest sens, peste 180 de milioane de lei. Ulterior costul noului act de identitate va fi de 290 de lei.




































