Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Judecătoarea Angela Bostan, spionată de un grup criminal? Cei 6 inculpați au fost găsiți vinovați. Detalii din sentință

Angela Bostan
04 aprilie 2025, ora 20:45

Cele șase persoane învinuite de filarea magistratei Angela Bostan au fost găsite vinovate, a declarat pentru TV8 purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur. Instanța a mai decis confiscarea în folosul statului a două mașini utilizate de pentru a spiona judecătoarea. Totuși, bărbații nu pot fi trași la răspundere penală, pentru că a expirat termenul de prescripție. 

„Potrivit sentinței, procesul penal în privința acestora a fost încetat, urmare a expirării termenului de prescripție, dat fiind faptul că infracțiunea comisă este încadrată ca fiind ușoară”, ne-a spus reprezentantul PCCOCS.

Conform deciziei pronunțate la mijlocul lunii martie 2025, cei șase inculpați au acționat în cadrul unui grup criminal organizat, condus de unul dintre ei:

„(...), acționând cu intenție directă, a instigat și cooptat în activitatea criminală și, după primirea acordului, le-a trasat sarcini lui (...), urmărind scopul culegerii ilegale cu bună-știință a informațiilor, ocrotite de lege, despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial al altei persoane, fără consimțământul ei”,

Aceștia au utilizat telefoane mobile și autoturisme pentru a urmări mișcările magistratei, inclusiv în preajma bisericii „Ciuflea”, la centre comerciale și la locuința mamei sale, și a-i monitoriza contactele. Informațiile culese erau transmise prin aplicațiile WhatsApp și Viber.

„Un colaborator al parcării subterane (...) mi-a spus că, în ultimele zile, i-au părut suspecte niște persoane care coborau în parcare, iar una dintre acele persoane s-ar fi interesat de ea (mama sa). Paznicul i-a comunicat că, acea persoană, însoțită de cineva, a mai fost la parcare și se plimba prin jurul locului unde ea, de regulă, parchează automobilul (...) Acea persoană i-a comunicat că îl interesează orice informație în privința sa – cu cine și când vine, unde și cât timp staționează automobilul e”.

În instanță, majoritatea inculpaților au ales să nu facă declarații. Doi dintre ei au invocat dreptul la tăcere, unul dintre aceștia precizând doar că își menține poziția exprimată în faza de urmărire penală, iar celălalt a afirmat că nu are nicio legătură cu acuzațiile.

Trei inculpați au cerut ca procesul să se desfășoare în lipsa lor, fără a oferi explicații în fața judecătorului.

Singurul care a oferit o declarație detaliată a susținut că nu știa cine era persoana urmărită și că a fost rugat să ofere un simplu transport cu mașina, în calitate de taximetrist. Acesta a spus că a înțeles că este vorba despre o presupusă problemă conjugală, iar prezența sa în apropierea parcării subterane ar fi fost întâmplătoare. A negat că ar fi folosit vreun dispozitiv de supraveghere sau că ar fi avut vreo intenție ilegală.

Victima Angela Bostan crede că acțiunile ar fi avut legătură cu activitatea sa profesională.

„Este strict pe poziția că acest lucru a fost în corelație cu acele dosare pe care le avea atunci pe rol și, în general, cu funcția deținută. Făcea parte din completul specializat în contencios administrativ din cadrul Curții de Apel Chișinău. (...) Avea în procedură dosarul cu Consulatul RM din Odessa (...) Mai erau și dosarele cu S.A. „Moldasig”, care era gestionată de către Platon Veaceslav”, scrie în sentință.

Ea a mai adăugat că nu a fost șantajată direct și că nu a primit vreo cerere de a emite hotărâri ilegale.

În urma examinării dosarului, judecătorii i-au recunoscut vinovați pe toți șase inculpați investigați, trimiși în judecată de PCCOCS în 2021.

Precizăm că potrivit procurorilor, învinuiții aveau misiunea să o fileze pe Angela Bostan, în gestiunea căruia se afla contestația Comisiei Naționale a Pieții Financiare (CNPF), în dosarul Moldasig, după ce Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a emis o sentință prin care controversatul om de afaceri ar fi putut să-și recapete activele. În contextul dosarului, la începutul lunii iulie 2021, SIS și PCCOCS au desfășurat percheziții la domiciliul și la locul de muncă al unuia dintre figuranții, care au pus la cale urmărirea judecătoarei. 

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/LIVE/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet
/LIVE/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente