Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că Rusia recrutează mercenari chinezi prin intermediul rețelelor sociale din China, cu știrea oficialilor de la Beijing. Serviciile ucrainene de informații au identificat 155 de cetățeni chinezi care luptă în Armata Rusă, pe fronturile din Ucraina. Kievul este gata să schimbe captivii chinezi cu soldați ucraineni deținuți de Rusia, a adăugat el. „Problema chineză este serioasă”, a spus Zelenski. În același timp, liderul ucrainean a numit pașii necesari pentru a pune capăt războiului.
Totuși, armata rusă a început o ofensivă în regiunile Sumî și Harkov, a anunțat comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski. Și partea rusă a confirmat atacuri masive asupra pozițiilor ucrainene în cele două regiuni, relatează Reuters. Totodată, tensiunile cresc în Balcanii de Vest, „celălalt punct fierbinte” al Europei, după Ucraina. David Lammy, ministrul de Externe ale Marii Britanii, vede „mâna lungă a rușilor”.
UPDATE Ucraina a transmis Statelor Unite că acceptarea unor limite privind dimensiunea forțelor sale armate sau privind gradul general de pregătire militară ar reprezenta o linie roșie, a declarat un înalt oficial ucrainean, în contextul în care Donald Trump încearcă să negocieze o încheiere a războiului cu Rusia, informează Reuters.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizează că Rusia încearcă să convingă Statele Unite să accepte o formă de colaborare economică pe teritoriul rus, sub pretextul exploatării comune a resurselor naturale, notează Adevărul.
UPDATE O dronă ucraineană a distrus „în urmă cu câteva zile” un bombardier rusesc cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 staționat, a anunțat comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, într-un interviu acordat publicației LB.UA și publicat miercuri. „Acum câteva zile, operațiunile noastre încununate de succes au distrus un bombardier Tu-22M3. Chiar când a aterizat, a fost lovit de drona noastră”, a afirmat Sîrskîi în interviu, discutând despre impactul atacurilor cu drone cu rază lungă de acțiune ale Ucrainei, potrivit The Kyiv Independent. Șeful armatei ucrainene nu a specificat locația exactă sau data atacului, iar Kievul și Moscova nu au raportat nicio aeronavă rusească cu pilot ca fiind distrusă în ostilitățile din această lună.
UPDATE Ofensiva de primăvară a armatei ruse este deja în plină desfășurare, a declarat șeful armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, într-un interviu acordat presei ucrainene. Sîrski a confirmat astfel anunțul făcut la finalul lunii martie de către președintele Zelenski referitor la iminența declanșării ofensivei ruse în Ucraina. Astfel, conform lui Sîrski, în ultima săptămână, rușii și-au dublat, efectiv, acțiunile ofensive în Ucraina.
UPDATE Rusia a anunțat că a doborât un nou tip de dronă ucraineană, cu un rotor asemănător unui elicopter, deasupra orașului Naro-Fominsk, în regiunea Moscova, potrivit The Telegraph.
UPDATE Kremlinul a respins joi declarațiile președintelui ucrainean Volodimir Zelenski conform cărora China a fost „trasă” în conflictul din Ucraina, spunând că Beijingul are o „poziție echilibrată”, relatează Reuters.
UPDATE China și-a reafirmat joi sprijinul pentru eforturile de pace din Ucraina și a spus că părțile implicate ar trebui să evite „remarcile iresponsabile”. Aceasta vine după ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că trupele țării sale au capturat cetățeni chinezi care au luptat în Ucraina de partea Rusiei, informează Reuters.
UPDATE Rusia a eliberat joi o persoană cu dublă cetăţenie, balerina Ksenia Karelina, încarcerată pentru că a făcut o donaţie către o organizaţie caritabilă care furniza ajutor Ucrainei, într-un schimb cu SUA de care a beneficiat un cetăţean ruso-german acuzat că a exportat echipament electronic sensibil american care să fie utilizat de armata rusă, relatează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres. Femeia, rezidentă în Los Angeles, fusese condamnată la 12 ani de închisoare în Rusia pentru „trădare”, după ce a donat 51 de dolari unei organizații caritabile americane care susține Ucraina.
UPDATE Evhenii Melnik, un karatist ucrainean de 13 ani, a fost medaliat cu bronz la competiția internațională Youth Karate League, care s-a desfășurat recent în Spania, la Guadalajara. Tânărul sportiv a refuzat să urce pe podium alături de un sportiv rus, care concura sub steag neutru din cauza interdicțiilor impuse Rusiei deoarece urma fotografia de grup: „Fără fotografie cu teroriștii!”, a spus el, scrie Le Figaro. Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a dezvăluit recent că 591 de sportivi și antrenori ucraineni au fost uciși în timpul conflictului. 22 de sportivi ar fi s-ar afla încă în închisorile Rusiei, iar 11 au fost declarați dispăruți. 725 de construcții sportive au fost distruse de către statul agresor, printre care 17 complexe olimpice și paralimpice, scrie Mediafax.
UPDATE Guvernul chinez a cerut joi să existe o "înţelegere corectă şi clară" a rolului său în războiul din Ucraina şi să fie evitate "comentariile iresponsabile" despre presupusa implicare a cetăţenilor chinezi în conflict, informează EFE.
UPDATE Unul dintre cei doi chinezi capturați de armata Ucrainei a declarat că a plătit 300.000 de ruble (aproximativ 3.500 de dolari) unui intermediar din China pentru a se alătura armatei ruse în schimbul promisiunii de cetățenie, a declarat serviciul de presă al unității militare ucrainene de la Lugansk pentru Pravda, citată de Kiev Independent.
UPDATE Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat miercuri, la Strasbourg, o rezoluție privind războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Documentul intitulat „Războiul rus de agresiune împotriva Ucrainei: necesitatea de a asigura responsabilitatea și de a evita impunitatea” a fost susținut de 100 de deputați, unul a votat împotrivă, iar doi s-au abținut, scrie Ukrinform. Adunarea își exprimă sprijinul deplin pentru ancheta privind situația din Ucraina desfășurată de Parchetul CPI și invită toate statele membre și alte state să coopereze cu CPI și să execute mandatele de arestare emise împotriva suspecților ruși, inclusiv Vladimir Putin, potrivit Spotmedia.
UPDATE „Forțele ruse continuă să avanseze marginal în zona de frontieră Sumî-Kursk, însă gruparea militară rusă din zonă probabil nu va putea lansa o ofensivă majoră asupra orașului Sumî în viitorul apropiat, fără întăriri semnificative”, arată Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că trupele ruse au intensificat ofensiva „pe toate fronturile majore” și că au lansat atacuri în regiunile Sumî și Harkiv, potrivit Spotmedia.
UPDATE Grupul ucrainean de analiști militari DeepState susține că „inamicul a avansat în apropiere de Drujba, Rozlîv, Rozdolne și Nadiivka.” Activitatea rusă a fost înregistrată și pe fronturile Kupiansk, Pokrovsk și Novopavlivka.
UPDATE Ucraina a îndeplinit 81% din angajamentele asumate prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, a declarat prim-ministrul Denis Șmîhal, dupa cea de-a 10-a întâlnire a Consiliului de Asociere UE-Ucraina. Smîhal a subliniat progresele făcute în domenii precum vamă, drepturi de proprietate intelectuală, educație, schimb de informații, politică umanitară, justiție, achiziții publice și securitate națională. „Demonstrăm din nou că suntem capabili să ne facem drumul spre aderarea la UE rapid și eficient. Anul acesta ne propunem să deschidem toate cele șase clustere în negocierile de aderare la UE și să aprofundăm integrarea sectorială,” a spus Șmîhal, potrivit Spotmedia.
UPDATE Aliații Ucrainei se întâlnesc astăzi pentru a continua discuțiile cu privire la o potențială misiune de menținere a păcii în Ucraina, în cazul în care se ajunge la un acord de pace cu Rusia. Volodimir Zelenski salută noua reuniune a aliaților Ucrainei și anunță care sunt așteptările sale. „Discutăm despre prezența trupelor străine pe uscat, în cer și pe mare. Apărarea aeriană, precum și alte chestiuni strategice delicate. Partenerii noștri înțeleg de ce are nevoie Ucraina. Există unele puncte geografice sensibile în care am dori să avem o rezervă”, a declarat președintele ucrainean pentru Politico.
UPDATE Miniștrii Apărării din țările membre NATO se întâlnesc joi, la Bruxelles, pentru a discuta despre o potențială misiune de menținere a păcii în Ucraina, în cazul în care se ajunge la un acord de pace cu Rusia. Aliaţii nu vor mai fi conduși de SUA, ci de ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu, şi de omologul său britanic, John Healey. Întâlnirea contribuie la concretizarea a ceea ce Kievul ar dori de la o misiune de menținere a păcii – un lucru pe care îl consideră esențial pentru a împiedica Rusia să atace din nou, mai ales că SUA şi alte ţări au blocat speranțele Ucrainei de a fi invitată să adere la NATO, scrie Spotmedia.
UPDATE Tancurile ucrainene au trecut granița și au intrat în regiunea rusă Belgorod, acolo unde Kremlinul investise peste 90 de miliarde de dolari în fortificații care ar fi trebuit să oprească orice atac. N-a durat nici câteva minute: „dantura de oțel” a Rusiei a fost sfărâmată, iar imaginile au ajuns rapid pe internet. Zelenski a confirmat: „Soldații noștri luptă acum în interiorul Rusiei”, scrie Libertatea.
UPDATE 185 de familii cu 254 de copii se află încă în localități din regiunea Donețk unde a fost impusă evacuarea obligatorie a copiilor, din cauza atacurilor rusești. Mulți dintre aceștia fuseseră anterior evacuați, însă s-au întors cu părinții la casele lor, scrie Spotmedia.
UPDATE Un aliat-cheie al președintelui Rusiei a fost condamnat la Londra pentru încălcarea sancțiunilor, după ce a primit un pașaport britanic, deși avea activele înghețate. Dmitrii Ovsiannikov a fost prima persoană urmărită penal pentru încălcarea sancțiunilor împotriva Rusiei. Acestea au fost impuse atunci când Vladimir Putin l-a numit guvernator al orașului de importanță strategică Sevastopol, după anexarea Crimeii, scrie RFI.
UPDATE Încetarea focului trebuie să fie completă și necondiționată, să aibă un calendar clar și să fie monitorizată de Statele Unite și, eventual, de o țară europeană. Astfel de măsuri ar trebui să contribuie la încheierea războiului. Acest lucru a fost declarat de Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în timpul unei conversații cu jurnaliștii, transmite TSN. Potrivit președintelui, o încetare completă și necondiționată a focului va fi mai ușor de monitorizat, având în vedere că rușii încearcă să perturbe procesul. „Americanii ar trebui să fie responsabili pentru control. Iar dacă vor să împartă responsabilitatea, pot împărți responsabilitatea, concentrarea și controlul punerii în aplicare a încetării complete a focului cu o țară europeană. De exemplu, Marea Britanie sau Franța, ai căror lideri au fost aleși să reprezinte Europa la ultima reuniune de la Paris”, a spus Președintele ucrainean. Zelenski a adăugat că limitele de timp pentru încetarea focului, cum ar fi 30 de zile, ar oferi oportunități de a exercita presiune asupra Rusiei. „Dacă există o încetare a focului pentru o perioadă neclară de timp, este un conflict înghețat, iar dacă există termene limită, aceasta nu înseamnă că totul trebuie făcut la timp sau că totul poate fi făcut la timp. Poate exista o prelungire, dar este important să existe un termen limită pentru care toate părțile trebuie să fie responsabile: atât mediatorii, cât și părțile la război”, a subliniat el, potrivit Libertatea Cuvântului.
UPDATE La Kiev, jurnaliștii AFP au auzit sirene de raid aerian și explozii deasupra orașului în timpul atacului. Trei persoane au fost rănite în capitală, potrivit primarului Vitali Kliciko. Autoritățile locale au mai precizat că 16 drone au fost doborâte deasupra Kievului. Forțele aeriene ucrainene au afirmat că Rusia a lansat 145 de drone peste noapte. Forțele aeriene au doborât 85 de drone, iar alte 49 nu și-au atins țintele, probabil din cauza contramăsurilor de război electronic, potrivit sursei citate, care nu a precizat ce s-a întâmplat cu restul de 11 drone, scrie HotNews.
UPDATE Membrii NATO desfășoară exerciții navale în regiunea Mării Negre, într-unul dintre cele mai mari exerciții conduse de România din acest an, în timp ce aliații europeni se gândesc la fiabilitatea pe termen lung a garanțiilor de securitate din partea Statelor Unite sub președinția lui Donald Trump, notează Adevărul.
UPDATE Ucraina va primi în continuare avioane de luptă F-16 din partea statelor NATO iar România are un rol-cheie în acest proces: piloți ucraineni sunt antrenați chiar la baza aeriană de la Fetești, anunță TVR Info.
UPDATE Rusia și Statele Unite vor purta joi discuții în Turcia privind normalizarea activității misiunilor lor diplomatice, după ce războiul din Ucraina a declanșat cea mai mare confruntare dintre Moscova și Occident de la Războiului Rece, scrie Reuters.
UPDATE Atacuri rusești au rănit 13 persoane în noaptea de miercuri spre joi, în capitala Kiev și în regiunea sudică Nikolaev, au anunțat serviciile de urgență și autoritățile locale. „10 răniți într-un atac nocturn comis de o dronă inamică“, după ce un apartament a luat foc ca urmare a căderii unor resturi de dronă, iar alte apartamente au fost avariate” în regiunea Nikolaev, au transmis serviciile de urgență pe Telegram, potrivit HotNews.
UPDATE O nouă rundă de negocieri SUA-Rusia au început azi dimineață. Evenimentul are loc în cadrul Consulatului General al Federației Ruse din Istanbul, Turcia, transmite Meduza. Ca fel ca și prima rundă, consultările de azi vor avea loc într-un format închis. Conform purtătoarei de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, discuțiile se vor concentra pe normalizarea activității misiunilor diplomatice. De asemenea, se va negocia restituirea proprietăților diplomatice confiscate și problema reluării zborurilor directe.
UPDATE Cel puțin 12 persoane au fost rănite după ce drone rusești au atacat capitala ucraineană Kiev și orașul sudic Nikolaiev, în noaptea de miercuri spre joi, au declarat autoritățile. Autoritățile au înregistrat 30 de drone în spațiul aerian de deasupra capitalei, dintre care 16 au fost distruse, iar restul au părăsit spațiul aerian sau au fost „pierdute”. Atacul rus a avariat, de asemenea, nouă clădiri de apartamente, 30 de garaje și o clădire administrativă, a declarat guvernatorul regional din Nikolaiev, Vitalii Kim. Mii de persoane au fost ucise și rănite de la începutul războiului din Ucraina, însă Rusia neagă că ar viza civili, potrivit Reuters, citat de Mediafax.
UPDATE Sistemele rusești de apărare aeriană au distrus 48 de drone ucrainene deasupra regiunilor rusești în cursul nopții și în dimineața zilei de joi, a afirmat Ministerul Apărării de la Moscova. Treisprezece drone au fost interceptate în regiunea Briansk și în regiunea Kursk, douăsprezece drone – deasupra regiunii Kaluga, iar celelalte au fost doborâte în regiunile Belgorod, Moscova și Oryol și deasupra Crimeei, notează Reuters.
UPDATE Ucraina este gata să „cumpere” un „pachet mare” de armament din Statele Unite, inclusiv sisteme de apărare aeriană, pentru a continua lupta împotriva forțelor ruse, a declarat Volodimir Zelenski, potrivit AFP. „Am trimis părții americane (detalii despre) un lot mare pe care dorim să îl cumpărăm”, a spus președintele ucrainean unui grup de jurnaliști, potrivit France Presse.
UPDATE În timp ce atenția Europei a fost concentrată asupra Ucrainei, tensiunile din Balcanii de Vest mocnesc, iar liderii din regiune - precum și din Marea Britanie - se tem că președintele rus Vladimir Putin va profita de acest moment pentru a exploata în continuare liniile de falie din fosta Iugoslavie. Balcanii de Vest sunt descriși drept "celălalt punct fierbinte" de către personalități din eșaloanele superioare ale guvernului britanic - și, având în vedere că tensiunile sunt acum mai mari, Marea Britanie face presiuni pentru ca toate cele șase state din regiune să adere la UE pentru a se feri de influența Rusiei, arată o analiză Politico.
UPDATE Ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, admite că Budapesta s-ar putea alătura SUA și UE, dacă Trump îl sancționează pe Putin pentru refuzul de a accepta încetarea focului cu Ucraina. Asta deși până acum Ungaria a calificat sancțiunile UE împotriva Kremlinului drept „un eșec”. „Decizia noastră va fi determinată de circumstanțele din viitor”, a declarat Szijjártó, scrie Spotmedia.
UPDATE Atașatul pe probleme militare al Ambasadei României în Federația Rusă și adjunctul său, au fost declarați persona non-grata de către autoritățile ruse. Nota i-a fost înmânată însărcinatului cu afaceri al României la Moscova, Liliana Burda, la Ministerul de Externe, transmite Agerpres. „Însărcinatul cu afaceri al României în Federația Rusă, Liliana Burda, a fost convocată la Departamentul protocolului de stat al Ministerului de Externe al Rusiei”, a anunțat agenția oficială de presă TASS.
UPDATE Viitorul guvern german promite să continue și să sporească asistența acordată Ucrainei și să sprijine obiectivele acesteia de aderare la NATO. Acordul stipulează că Germania va oferi un sprijin cuprinzător Ucrainei „pentru ca aceasta să se poată apăra eficient împotriva agresorului rus și să se afirme în negocieri” și îl va spori în continuare, notează Spotmedia.
UPDATE Potrivit generalului ucrainean Sîrski, ținta de mobilizare a armatei ucrainene este de circa 30.000 de noi soldați pe lună, în timp ce, potrivit informațiilor furnizate chiar de el, armata rusă aduce pe front, în fiecare lună, între 8.000 și 9.000 de noi soldați. Conform datelor oficiale ucrainene, efectivele armatei ucrainene se mențin constante, la aproape 900.000 de militarii. Armata rusă avea, în anul 2023, circa 700.000 de soldați pe frontul ucrainean, scrie Gândul.
UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că 155 de cetățeni chinezi sunt implicați activ în războiul din Ucraina de partea Rusiei. Zelenski, citat de Pravda, spune că cetățenii chinezi sunt recrutați prin rețelele sociale, în special prin platformele chinezești cum ar fi TikTok. Aceștia au mărturisit că au primit 3.500 de dolari (nu este clar dacă e vorba de o primă sau de un salariu lunar) pentru a lupta în Armata Rusă. Potrivit președintelui ucrainean, Guvernul chinez ar fi informat despre această activitate, dar nu a intervenit în mod activ pentru a opri recrutarea cetățenilor săi.











































