Mohamed Salah și-a prelungit contractul cu Liverpool, dar durata înțelegerii nu a fost dezvăluită. Anunțul a fost făcut de conducerea clubului într-un comunicat.
„Faraonul”, al cărui contract expira în acest an, a fost unul dintre cei mai curtați jucători în acest sezon, având pe urmele sale cluburi din Europa, dar și din Orient, unde era așteptat pentru sume uriașe de bani.
Într-un final, egipteanul a ales să rămână alături de echipa lui Arne Slot și după sezonul 2024-2025. Cel mai probabil, noul contract va fi valabil până în vara anului 2027, conform indiciilor oferite de jucător.
„Bineînțeles că sunt foarte entuziasmat. Avem o echipă grozavă acum. Și înainte aveam o echipă foarte bună. Dar am semnat pentru că cred că avem șansa să câștigăm alte trofee și să ne bucurăm de fotbalul meu împreună. Este grozav, aici am avut cei mai buni ani ai mei. Am jucat opt ani, sper că vor fi 10. Mă bucur de viața mea aici, mă bucur de fotbal. Aș dori să le spun fanilor că sunt foarte, foarte fericit să fiu aici. Am semnat pentru că cred că putem câștiga multe trofee importante împreună. Continuați să ne susțineți și vom da tot ce putem, sperăm că în viitor vom câștiga mai multe trofee”, a reacționat Mohamed Salah, conform comunicatului clubului.
Ajuns la 32 de ani, Mohamed Salah a evoluat de-a lungul carierei la Al-Mokawloon (Egipt), Basel (Elveția), Chelsea (Anglia), Fiorentina, Roma (ambele din Italia), iar din 2017 este legitimat la Liverpool.
În perioada petrecută la echipa de pe Anfield, egipteanul a jucat în 394 de meciuri, a marcat 243 de goluri și a oferit 110 pase decisive. În sezonul actual, Salah are 32 de goluri în 45 de apariții, plus 22 de pase decisive.
foto: FC Liverpool