Tânărul de 19 ani care ar fi provocat accidentul mortal de la Edineț, de pe 15 decembrie 2024, a fost condamnat la 9 ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată astăzi, de către Judecătoria Drochia.
Acum patru luni, în rezultatul accidentului, șoferul unui Hyundai, angajat al Inspectoratului de Poliție Drochia, și soția acestuia de 42 de ani, au decedat pe loc, iar fetița de 10 ani a cuplului și bunica de 62 de ani, au fost transportate la spital în stare gravă. Ulterior, autoritățile au anunțat și despre decesul femeii.
Conform sentinței, pe 15 decembrie, aproximativ la ora 9:00, învinuitul se afla la volanul unui Mercedes neechipat cu roți de iarnă. Acesta nu ar fi adaptat viteza, a pierdut controlul automobilului, a ieșit pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu automobilul Hyundai, care se deplasa regulamentar. Poliția a stabilit că individul nu era beat, dat nu avea permis de conducere.
Tânărul și-a recunoscut în totalitate faptele și spune că regretă cele întâmplate.
Decizia judecătoriei poate fi atacată la Curtea de Apel Nord, în termen de 15 zile.
TV8.md amintește că fetița de 10 ani, care și-a pierdut părinții și bunica în accident, a trecut temporar sub tutela unei mătuși venite de peste hotare.





































