UPDATE: Fetița a fost găsită la o distanță de 20 de km de locul dispariției. Copila se afla în pǎdure și a reacționat la strigǎte, ieșind în întâmpinare.
Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele, iar fetița va fi consultatǎ de specialiști.
O fetiță de 10 ani s-a pierdut în timpul unei competiții naționale organizată în pădurea dintre localitățile Căpriana și Ciobanca din raionul Strășeni. Toate subdiviziunile Poliției Naționale sunt pe alarmă, fiind implicate inclusiv dronele, localnicii și voluntarii.
Fetița este din raionul Sîngerei și nu are la ea telefon sau un alt dispozitiv de localizare.
Competiția a început la ora 13:00, fiind implicați 150 de copii și 50 de adulți din diferite localități, organizați pe grupuri, fiecare participant având harta cu traseul de deplasare.
În jurul orei 16:00, organizatorii au observat că minora nu a ajuns la final, moment în care individual au pornit căutările, mai târziu solicitând ajutor la 112.
Polițiștii, alături de localnici, voluntari și pădurari continuǎ căutările fetiței și aproape de miezul nopți. Sunt implicate și dronele cu termoviziune, dar deocamdată fără rezultat.
Oamenii legii examinează și versiunea precum cǎ fetiță ar fi putut să iasă la un traseu și au atașat fotografia copilei, care avea numărul #141 imprimat pe hainǎ.
Înălțimea: 1,15 m, păr șaten. Era îmbrăcată în haine albastre, căciulǎ și fular gri.
Persoanele care dețin informații sunt rugate să sune la numărul unic de urgență: 112.