15 aprilie 2025, ora 00:00

Campania „Bătrânii noștri” deschide seria poveștilor de viață. Astăzi, cunoaștem istoria mătușii Valentina din satul Sofia, raionul Drochia. A fost 25 de ani asistentă medicală, și-a pus viața în slujba celor din jur, dar la 88 de ani, își duce singură povara anilor. Trăiește dintr-o pensie modestă și are grijă de feciorul bolnav, dar mai găsește putere să zâmbească...

Atunci când iarna îți intră în plete, iar povara anilor apasă pe umeri, aștepți primăvara ca pe o rază de lumină și speranță. O așteaptă și mătușa Valentina… A trecut cu greu de-a 88-a iarnă și așteaptă pe cineva să îi calce pragul, să o asculte și să-i aline singurătatea…

„Ia te uită aici trei case la rând nu trăiește nimeni absolut. Sincer e dureros să vezi case pustiite, case care se dărâmă deja…”, a menționat interpretul Ion Paladi.

Fiecare casă din Sofia, Drochia ascunde o poveste, o istorie de viață... Astăzi vom răsfoi povestea Valentinei Schițco. 

A început să-și depene anii în 1937, n-a fost un drum ușor. Au fost vremuri când firul se subția, gata să se frângă, dar lega un nod și depăna mai departe. A avut grijă de părinți, de soț, de copii și de un sat întreg, dar acum își deapănă amintirile în singurătate...

„Deja așa am rămas singură, că eu am fost cea mai mare. - Câți copii ați fost în familie? - Trei, trei fete am fost. - Și surorile sunt în viață? - O soră trăiește în Belorusia. - Și cum a fost copilăria dumneavoastră? - A fost tare grea”, a menționat Valentina Schițco.

În ciuda greutăților, a absolvit școala din sat, dar își dorea să devină medic, să ajute oamenii și a mers spre visul ei...

„După zece clase, am terminat colegiul din Bălți de soră medicală, de felșer mai în scurt- După asta am fost trimisă tocmai la Vulcănești și bărbatul ăsta al meu a vrut să mă aducă acasă și a venit acolo. Și acolo ne-am înscris, apoi am venit acasă, și-apoi nunta și apoi...”

S-au mutat în cuibul lor și părea că viața prinde culoare, dar în scurt timp și-a luat în grijă părinții:„Tata meu 18 ani a stat în pat.Dar nu se plângea și găsea mereu putere de a merge mai departe. „Am lucrat și la spital, și am lucrat la policlinică, la făcut injecții și apoi am trecut la felser, dușem tot lucru din policlinică”.

„- Doamna Valentina, facem oleacă de foc? - Să încălzim camera. - Să fi avut bani, îmi făceam sobă, dar dacă n-am avut am făcut asta. - Acuș aprindem noi”.

A devenit mamă, creștea cu multă dragoste cei trei copii. Le-a oferit studii și i-a călăuzit să fie oameni, dar soarta a fost dură cu ea. E dificil să accepte situația în care a adus-o cărările vieții.

„ - Trei copii ați avut? - Da. - Și acum aveți doi, băiatul care locuiește cu dumneavoastră și cel de la Kiev? - Da, un băiat la Kiev. Eu am avut și fată. A murit la 45 de ani. - Ce s-a întâmplat? - O fost rac...”

Cel de-al doilea fecior a fost căsătorit, dar nu a avut copii. Acum, la aproape 60 de ani, este bolnav la pat, iar mama îi poartă de grijă:

„Soțul are 10 ani pe al 11-lea de când o decedat și sunt singură și cu băiatul ăsta, da băiatul e bolnav de nervi”.

Feciorul nu are poliță de asigurare medicală și nici alt suport financiar pe motiv de boală, iar mătușa Valentina, deși o duce greu, nu poate beneficia de servicii de asistență socială pentru că are copii, chiar dacă au și ei o vârstă.

„Are, e din 66, e bătrân deja și e nervos. - Dar cum vă descurcați cu dânsul? - Rabd”.

Își alină dorul și durerea cum poate... Ochii aproape au secat de atâta plâns... 

„Of, mai plâng, și iar mai plâng și mai șăd... E greu, dar ce să faci, da ce pot să faci acum...”

Are noroc de vecinii care îi dau o mână de ajutor, de suportul feciorului din Kiev și de puținii bani din pensie:

„- Două mii și șapte sute de lei. - Vă ajunge ? - Nu ajunge, dacă ne-ar fi ajuns, mi-aș fi tras apă, dar nu ne-ajunge închipuiți-vă să ajungă. Mai facem focul. Am cumpărat bricheții ăștia, știți am dat 150 de lei pe un sac, acum au rămas trei saci și nu o să ne ajungă.

- Aici ce aveți? Medicamente? - Leacuri, leacuri. - Pentru dumneavoastră sau și pentru băiatul dumneavoastră? - Și pentru mine și pentru dânsul. - Ați fost medic pentru un sat întreg și acum sunteți medic pentru dumneavoastră, da...”

Rănile vieții nu se tratează cu plasturi sau medicamente. Timpul le cicatrizează, dar inima încă plânge... Totuși, încearcă să trăiască cu puținul pe care îl are.

Iată aici facem mâncarea, e o plită tare mică ... - Ce aveți acolo? Mămăliguța? - Mda. - Dar acest frigider e de când e? - De la împăratul... -Am vrut să spun altfel. Ce aveți în frigider? - Niște blide, niște pâinică am pus. - E foarte vechi, nu știu cum de mai lucrează”. 

Și apa e o problemă, o aduce de la fântână, spală cu mâinile, noroc de o vecină care o ajută cu lenjeria de pat sau cuverturile mari.

„Iată aici iaca spăl, era că se ducea afară, dar acum gerul ăsta mare și țeava de afară o înghețat”.

Se mai mângâie cu două capre la care le caută stăpâni și câteva păsări de curte.

„- Haide mamii... - Și dumneavoastră singură aveți grijă de găini? - Da”.

Printre cei care o ajută este și Emilia Tighineanu, membra Asociației de băștinași din localitate.

„Ia să mă duc eu într-o zi să văd cum trăiește și iaca așa am venim și am cunoscut modul de trai al dumneaei și ea în genere doamna Valentina a fost așa suflet bun. Când vezi așa om, în așa situație, i-ai da ce ai putea, doar ca să o ajuți”, a subliniat membra Asociației Băștinașilor din Sofia, Emilia Tighineanu.

O viață întreagă a avut grijă de alții. Dar acum, a rămas singură cu suferința ei...

„Pe toți mi i-a luat și pe mine m-a lăsat... Când m-oi uita la televizor o să-mi aduc aminte cum m-ați cuprins, cum mi-ați cântat. Mulțumesc, mulțumesc și iar mulțumesc!”

De 88 de ani, Mătușa Valentina își deapănă ghemul. De firul ei firav de ață s-au ținut toți ca să nu cadă. Tot cu el, i-a prins pe toți grămadă și încă mai ține, mai leagă un nod și ține, pentru că inima încă e plină de iubire.

Donează, fii lumina lor de Paște! Cum poți ajuta:
MOLDTELECOM: Trimite un SMS cu textul „Donez” la 8888 sau sună la 090000908
MOLDCELL: Trimite un SMS cu textul „Donez” la numărul 8888
* Costul unui SMS sau apel este de 50 de lei, inclusiv TVA

Mulțumiri speciale sponsorilor campaniei „Bătrânii noștri” pentru sprijinul oferit:

19 aprilie 2025, ora 21:38

A visat să fie profesoară de franceză, dar și-a pus visul deoparte ca să aibă grijă de părinții bolnavi. În schimb a fost timp de 35 de ani educatoare, dăruind dragoste și afecțiune la sute de copii. Apă nu are, fântâna a secat, iar pensia abia de îi ajunge până la final de lună. Astăzi, o vom cunoaște pe Liubovi Matveiciuc, care de 15 ani deapănă amintiri în singurătate și doar cățelul îi mai ține de urât.

În casa, pe timpuri plină de voci, râsete și multă muzica, azi e tăcere. Tace saxofonul, tace și pianul... Demult nu s-a atins cineva de clapele care pe timpuri dădeau ritm și sens vieții mătușii Liubovi. 

„Bună ziua, bine v-am găsit. - Bine ați venit. - Mușcă? Nu mușcă. - Sărut mâna, Gabriel îmi spune, - Of, Doamne eu de două zile la televizor vă tot văd mă bucur să vă cunosc. Să înțeleg că azi voi sta la vorba cu doamna Dragoste”.

Dragostea o călăuzește de peste 80 de ani pe Liubovi Matveiciuc, care își duce bătrânețile în căsuța veche unde timpul pare că s-a oprit.

„-Doamna Liubovi eu azi intru în gospodăria dumneavoastră. Matale ai făcut focul? Am pus un lemn două să nu să se răcească. Cum îmi dați voie să mă adresez? Bunicuța Liubovi, e bine așa? - Da și sobă. Ei totul e vechi. Soba are vreo 50 de ani. Asta și-i frumos. Satul e îmbătrânit, iată toți vecinii care mă înconjoară pe mine sunt toți trecut de 80. - Cu cine sărbătoriți Crăciunul, Paștele? - De o perioadă vreo 16 ani de când s-a dus soțul eram înconjurată de prieteni, dar s-a primit că unul după altul, unul după altul s-au dus”.

Liubovi Matveicuc s-a născut în timpul războiului și a fost unicul copii la părinți.

„-  Îmi dau seama că ați avut o copilărie nu ușoară, ținând cont că sunteți „fata războiului”. - Dar la părinți am avut o copilărie extraordinară de fericită am avut. Tata o fost luat la concentrare în anul când eu m-am născut în 1944 și mama credea că tata se va mai întoarce și nici scrisori, nici telefon și după ce am apărut eu pe lume tata  a venit  din România, el a fost concentrat acolo și s-a început totul pentru mine”.

Părinții erau foarte muncitori, adevărați gospodari. În perioada foametei au reușit să ascundă provizii și s-au salvat.

„Tata a ascuns absolut tot grâul că venea și ți-l lua forțat și rămâneai fără o lingură de făină”.

După absolvirea școlii din sat a mers la Universitatea Pedagogică din Bălți, pentru că visa să devină profesoară de franceză.

„- Ça va très bien? - Oui. Știți că am început cam să uit. Să citesc pot, absolut tot îmi amintesc, dar nu aș putea conversa. - Eu tot am fost mereu impresionat de dulceața limbii franceze.  - Da mi-a plăcut tare”.

În acea perioadă l-a cunoscut și soțul ei, pe atunci un tânăr muzician care colinda țara cu orchestră. Își aduce aminte cu i-a făcut o declarație specială.

„M-a apuc de mână și a spus: „Dragoste mai mare nu-i ca in parcul Țaului”. Îți spun cinstit unde te tuci tu acolo si eu ... nu-mi venea să cred.”

Au făcut o nuntă frumoasă chiar dacă a început cu lacrimi, pentru că „oastea socrilor mici” s-a rătăcit la propriu, dar a reușit într-un final să ajungă la eveniment. Între timp continua studiile, dar nu a reușit să-și ia diploma pentru că în momentul în care intra la ultimul examen a fost anunțată că murise mama.

„Eu dau să intru, dar el îmi dă telegrama și zice: o murit mama, eu mâna pe ușă... Nu putea nimeni pe mine să mă liniștească”.

A trecut cu greu de pierderea mamei, dar a revenit în Țaul. A renunțat la  visul ei și s-a angajat educatoare la grădiniță. Dar în scurt timp a descoperit că de fapta sta era vocație ei. A crescut zeci de generații de copii cu grijă și dragoste, pentru că soarta nu i-a dăruit și ei șansa de a fi mama.

„Valentina Cojocaru are un cântec: Cine are copii să-i trăiască și nu să nu-i dorească. Dumneavoastră ce părere aveți? Acum îmi pare rău că nu am, nici nu se pune în discuție, dar atunci eram împlinită că toți copiii satului erau ai mei”.

Dar spune că au soțul era cel umplea casa cu muzică și voie bună. Însă după un accident care i-a afectat traheea nu  mai putut cânta și s-a apucat de reparat și vopsit mașini pentru a-și câștiga existența. Efectele vopselei au fost însă fatale pentru el.  

„Am fost la institutul oncologic, au spus că vopsele i-au otrăvit plămânii. Mai în scurt a fost cancer”.

Da, viața i l-a luat prea devreme, lăsând în urmă durere și prea multă liniște.

„Ce dor ai pe pieptul tău, după cine-ți pare rău... Cine cânta la pian? Soțul se relaxa numai așezându-se la pian”.

Chiar dacă pianul tace îl păstrează cu sfințenie, la fel și saxofonul care are peste 60 de ani.

„Iată în camera asta păstrez saxofonul fostului soț... O viață întreagă nu s-o putut despărți de el, mulți ani a cântata cântat și a avut prieteni buni. Au fost mulți cumpărători, dar nu m-am decis să-l scot la vânzare”.

L-a păstrat, pentru amintirile nu se vânt. Ele o mai țin vie și dornică de viață. Pentru că nu e ușor să te descurci singură și cu o pensie  de 2900 de lei. De aceea, după moarte soțului s-a mutat într-o cameră mică și se încălzește cu soba veche.

„Încălzește tare,  încă e caldă.Iată așa cu o pană curăț cenușa. Când era nouă era alta, amu s-a înnegrit că e bătută cu funingine. Eu ziceam poate să fac o sobă nouă,  dar strașnic de scump costă”.

Tot aici este și aparatul de radio vechi  cu care se trezește dimineața și adoarme seara.

„Îl pornesc la 5:00 dimineața la români, pe urmă la 6:00 este imnul.”

 Nu are nici apă curentă, îi aduce lucrătorul social apă de pe o altă stradă și se folosește de o chiuvetă improvizată.

„Aici mimi spăl fața mâinile... nu vine. - Hainele unde le spălați? Am afară vana, în lighean ... cu mâinile”.

„Când este nevoie, facem proceduri de spălare a lenjeriilor, hainelor, de adus medicamente, de aprovizionat cu apă, cu lemne”,  a spus asistenta socială, Corina Țicu.

Apa e o problemă pentru tot satul, dar pentru mătușa Liuboivi este una și mai mare. Fântâna a secat demult.

„Fântâna pentru moldovean e un monument în ograda..... peste drum. E adâncă. Are 8 metri. Când era omăt era apă... nu-i apă”.

Are noroc de un colector de apă de ploaie construit de soț care o mai salvează. Folosește apă pentru grădină.

„Sunteți amatoare de flori? Acestea înfloresc de Paște, floarea Paștelui. Acum s-a desprimăvărat, dar iarna cum vă descurcați cu lemnele? - Scump tare că fără șase metri nu mă descurc. Acum 1200 de lei, nu e așa scump, dar așa 1800 de lei și peste 10 mii. - Din pensie reușiți să supraviețuiți? - Sincer, mă strădui să-mi ajungă, dar sunt zile când mai sunt 2-3 zile până la ziua de pensie și s-o terminat”.

Spune că a avut o viață frumoasă, deși nu lipsită de durere. Are regrete, dar nu se plânge.

„Cât am lucrat parcă erau toți ai mei parcă nu pe urmă am început a simți lipsa cuiva, mai cu seamă de când a murit soțul. Ia și să fi avut poate eram străbunică, avea cine să vie”.

Ridică fruntea și merge înainte, cu demnitate. Are noroc de cățelul Botulică care de 12 ani îi ascultă toate durerile și îi alină singurătatea.

„Botulică, hai vină și ți-oi arăta fotografia cu tine. Iacă băiet cuminte, noroc de dânsul. Că singurătatea nimănui nu doresc”.

Așa Liubovi poartă dragoste în nume și în suflet. O inimă caldă în care au încăput toată familia, dar și toți copiii satului. Un cântec de viață purtat pe note muzicale care nu merită   să tacă.

Donează, fii lumina lor de Paște! Cum poți ajuta:
MOLDTELECOM: Trimite un SMS cu textul „Donez” la 8888 sau sună la 090000908
MOLDCELL: Trimite un SMS cu textul „Donez” la numărul 8888
* Costul unui SMS sau apel este de 50 de lei, inclusiv TVA

Din 14 aprilie, în cadrul știrilor TV8, vom difuza șase reportaje emoționante despre „Bătrânii noștri”. Șase suflete pierdute în tăcere... Șase destine frânte de poveri… Așteaptă lumina Învierii… Așteaptă ale noastre mângâieri… 

În cadrul edițiilor trecute ale campaniei, mii de oameni au reacționat la grijile bătrânilor singuratici și au pus umăr de la umăr pentru a le face viața mai ușoară. Și în acest an, avem posibilitatea să le fim aproape. 

Mulțumiri speciale sponsorilor campaniei „Bătrânii noștri” pentru sprijinul oferit: