Un laborator clandestin de creștere a canabisului a fost descoperit de oamenii legii la Ialoveni. De asemenea, de la fața locului au fost ridicate droguri în valoare de circa 225.000 de lei. Pe acest caz, 5 bărbați sunt investigați penal, dintre care liderul și un complice au fost arestați.
Conform unui comunicat al PCCOCS, cei 5 bărbați au vârste cuprinse între 32 și 45 de ani. Laboratorul a fost depistat în casa liderului grupului infracțional, care a fost arestat preventiv pentru 20 de zile. Încăperea era supravegheată prin cameră video.
Potrivit oamenilor legii, liderul din Ialoveni ar fi convins alți doi bărbați din localitate să ia de la acesta droguri în cantități mari pentru vânzare. La rândul lor, aceștia au convins alte persoane din localitate, dar și din Chișinău, să comercializeze mai departe substanțele interzise către clienții finali.
În urma perchezițiilor la domiciliile și mașinile bărbaților învinuiți au fost ridicate aproximativ 0,5 kg de muguri de marijuana, 100 grame de ciuperci cu efect halucinogen și 100 grame de frunze ale plantei de canabis. De asemenea, au fost ridicate mai multe accesorii necesare afacerii, precum cântare la scară mică, aparate de vacumat ale ambalajelor și telefoane pentru comunicare.




































