Femei, bărbați și copii din Ucraina au găsit curajul de a vorbi despre ororile trăite în urma agresiunii rusești, descriind o strategie sistematică de distrugere psihologică, care include violuri în masă și torturi cu electroșocuri. Deși doar 376 de victime au depus plângeri oficiale, experții estimează că numărul real al victimelor este de zece ori mai mare, potrivit Daily Mail.
Halina, o văduvă de 62 de ani, povestește cum soldații ruși au bătut la ușa casei sale, spunând că „caută naziști”. Sub amenințarea armei, i-au ordonat să alerge goală prin zăpadă și apoi au agresat-o sexual folosind o armă de tip Kalașnikov.
Într-un alt caz, Olga Cerniak, în vârstă de 49 de ani, a fost nevoită să asculte cum fiul ei adolescent era torturat într-o celulă vecină. „Mi-au spus că îl vor viola și pe el”, povestește Olga, care a fost ținută aproape un an într-o celulă de 3x3 metri, alături de alte șase femei. A fost torturată cu electroșocuri până a pierdut cunoștința și i s-a interzis să folosească toaleta.
Tetiana, o altă victimă, a fost martoră cum soțul ei a fost împușcat în fața ei, iar apoi a fost violată. „După un timp mi-am zis: Sunt ucraineancă, porcilor! Credeți că m-ați violat, că m-ați umilit până când nu am mai vrut să trăiesc? Nici vorbă – nu vă dau satisfacția asta!”, spune Tetiana, care a supraviețuit și a continuat să lupte.
Liudmila Mefodiivna, o profesoară pensionară de 77 de ani din Miroliubovka, a fost lovită cu patul armei în față, soldații spargându-i dinții. După viol, unul dintre soldați i-a aruncat un glonț și i-a spus: „Un singur sunet și te omor cu asta”.
Acestea sunt doar câteva dintre cele 376 de mărturii adunate până acum de Procuratura Generală a Ucrainei privind violențele sexuale comise de armata rusă, inclusiv împotriva copiilor. Experții afirmă că numărul real al victimelor ar putea depăși 4.000 de cazuri, multe dintre acestea rămânând nedeclarate din cauza fricii sau a rușinii.
Oleksandr Gudilin, fost prizonier de război, povestește despre tortura fizică și psihologică la care a fost supus: „La început părea totul relativ civilizat, dar când am fost bătut zdravăn în rinichi, mi-am dat seama că nimeni nu respectă Convenția de la Geneva. Te pun să stai sub duș și te electrocutează. Atunci am simțit cu adevărat cât de bine conduce apa electricitatea”, își amintește Oleksandr.
Mulți supraviețuitori se tem să își spună povestea din cauza rușinii sau a fricii de reacțiile comunității. Alții, deși au supraviețuit, nu consideră că ar ajuta să denunțe ororile trăite.
Rețeaua SEMA Ucraina, care reunește supraviețuitoare ale acestor atrocități, subliniază importanța documentării acestor fapte pentru a preveni uitarea. Membrii organizației vorbesc despre o „mașină de viol a Rusiei”, un sistem conceput pentru a zdrobi voința poporului ucrainean de a lupta.
„Este o metodă sistematică, un comportament copiat și repetat. Este o metodă de a distruge motivația unei persoane de a lupta. E un atac asupra demnității, nu doar asupra individului, ci și asupra legăturilor sale cu familia și comunitatea”, explică Alisa Kovalenko, cineastă și una dintre membrele fondatoare ale SEMA.
Alisa Kovalenko, care a fost și ea victima unui abuz în 2014, vorbește despre experiența sa: „Te simți ca un animal paralizat, ca un obiect. Ești gol pe dinăuntru. Nu-mi mai simțeam trupul. După ce s-a oprit, a spus: Nu s-a întâmplat nimic”. Alisa a reușit să iasă din captivități, iar în prezent luptă pentru a ajuta alte victime să își regăsească demnitatea.
Irina Dovhan, fondatoarea SEMA și ea o supraviețuitoare, a fost torturată și violată de forțele pro-ruse în 2014. Povestea ei a devenit virală după ce o fotografie cu ea legată de un stâlp, cu un steag ucrainean pe umeri și o pancartă pe gât pe care scria că ucide copii, a fost publicată pe internet. „Dacă rămâneam distrusă, înseamnă că dușmanii și-au atins scopul. Dar dacă reușesc să-mi continui viața, este ca o palmă peste față pentru ei”, spune Irina.
În documentarul „Traces”, realizat de Alisa Kovalenko și Marisia Nikitiuk, vor fi prezentate poveștile acestor supraviețuitori, care, în ciuda traumei, au ales să vorbească. „Poate că dreptatea nu se va face nici peste 20 de ani. Dar măcar trebuie să documentăm. Este minimul pe care îl putem face”, afirmă Alisa.
SEMA a trimis deja o scrisoare către secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cerând ca Rusia să fie inclusă pe „Lista Rușinii” a Națiunilor Unite, care include statele care folosesc violența sexuală ca armă de război.
