Comisia Vetting a finalizat evaluarea a doi judecători de la Curtea de Apel Centru. Astfel, Olga Cojocaru a promovat evaluarea externă, iar Dorin Dulghieru a picat testul integrității etice și financiare. Comisia de Evaluare a Judecătorilor a transmis rapoartele către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
După primirea rapoartelor, CSM va examina concluziile în ședință publică și va decide dacă le acceptă sau le respinge. Rapoartele au fost deja transmise și celor doi judecători, se arată într-un comunicat al Comisiei.
Conform deciziei Curții Constituționale, rapoartele nu sunt publice la acest moment, dar rezultatele evaluării pot fi găsite pe site-ul Comisiei. Rapoartele vor deveni publice la trei zile după încheierea perioadei de contestare sau după o decizie finală a Curții Supreme de Justiție.
Până în prezent, evaluările la Curtea de Apel Centru sunt în diferite stadii: 8 judecători au propunere de promovare și rapoartele lor au fost trimise la CSM, 4 judecători au propunere de nepromovare și rapoartele lor au fost, de asemenea, trimise la CSM, iar 6 judecători sunt în curs de evaluare.





























































