Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Mitropolitul Moldovei, Vladimir, și Mitropolitul Basarabiei, Petru. După întrevederile din Vinerea Mare, șefa statului a îndemnat la unitate, pace și bună înțelegere.
Conform unor comunicate ale Președinției, cele două discuții s-au concentrat pe importanța unității, a unei bune înțelegeri în societate și a păstrării păcii. Oficiala a subliniat rolul important al bisericii în promovarea bunei înțelegeri între oameni și în procesul de întărire a comunităților.
„Am vorbit despre cât de important este să rămânem uniți, să dăm dovadă de înțelegere și grijă unii față de alții, mai ales în perioade marcate de încercări. Le-am transmis că doar împreună putem răspunde așteptărilor oamenilor – ascultându-i, întărindu-le speranța și credința, păstrând pacea și unitatea în societate”, a scris președinta țării într-o postare pe pagina de Facebook.
Maia Sandu a îndemnat la reflecție și împăcare cu ocazia sărbătorilor pascale și a încurajat cetățenii să „ne rugăm cu toții pentru pace, înțelepciune și puterea de a rămâne solidari”.




































