Și-a pierdut tatăl pe front, în Germania. Împreună cu mama au construit casa piatră cu piatră. Și-a crescut singură cei doi copii, dar fiica e departe, iar feciorul a fost răpus de boală. Astăzi o cunoaștem pe doamna Olga Potereanu care patru decenii a muncit infirmieră, iar acum la cei 84 de ani trăiește singură cu amintirile unei vieți pline de sacrificii și cu speranța că nu va fi uitată.
Nu departe de lac, într-o casă mică, dar plină de amintiri, își duce anii și durerile Olga Potereanu.
„-Bună ziua, doamna Olga. -Bună ziua, bucuroși de oaspeți?-Bucuroși...- Doamne ferește, d-apoi eu vă privesc toată vremea. -Serios? -Da. -Cu fratele meu Anatol MUSCA da eu vad că fața cunoscută....Doamne, așa mă bucur. Dar în casă e călduț, scot eu mănușile, faci focul? -Seara.”
A venit pe lume în vremuri tulburi, în anul 1941, în satul Dănceni.
„Eu toată viața eu am trăit numai cu mama și o soră, tată nu am avut, mort pe front. -Ai prins războiul? - Ei aveam vreo 3 ani și jumătate”.
A fost nevoită să renunțe la studii ca să-și ajute mama să întrețină gospodăria.
„-Ai făcut școală? Am făcut șapte clase, cum era atunci. -Și ai rămas în sat? Nu te-ai mai dus la studii? - Am avut și vacă, și oi, și gâște, și trebuia de muncit. Nu știu dacă atuncea se plătea, dar deja am rămas acasă cu mama șă o ajutăm. Mama era cam bolnavă și ....”
A clădit casa doar cu mama, chiar dacă până la asta a mers la clacă, lăsându-și amprenta pe cel puțin 20 de case din sat.
„- Iată, când am făcut casa asta, nu ne-a ajutat nimeni numai eu la clădit. - Vai de mine. - Luam cotilețul și-l puneam sus, eram puternică, eram subțirică”.
Deși era mâna ei dreaptă, mama a convins-o să se mărite ca să aibă și ea un sprijin.
„Eu nu doream să mă căsătoresc, dar pe urmă... -Dar de ce nu doreai să te căsătorești? -Nu prea îmi plăcea, dar pe urmă...”
Curând a devenit mamă. A adus pe lume un băiat și o fată. Dar i-a crescut singură, cu multă iubire și răbdare, pentru că mariajul a fost scurt.
„Eu nu i-am dat o sfârlă la copiii mei, dacă vreți să mă credeți, din cuvânt. I-am purtat ca pe două floricele, îmbrăcați eu nu-mi luam mie o haină mai bunișoară”.
După divorț a rămas cu toată povara pe umeri: mama bolnavă și cei doi copii.
„Băiatul a învățat aici la școală profesională, fiica a lucrat pe la Moscova, ea s-a dus, o învățat de brutar. Dar iaca nu ne putem întâlni, nu poate veni. -Dar unde e fiica? - În Ucraina. E acolo căsătorită, deja are fată măritată și nepoți. Are familie acolo? - Da. Se aud Bubuituri. - Da matale îți faci griji? Da, eu retrăiesc, eu nu uit de dânsa niciodată. Ce face Liuba oare când era feciorul a zis lasă mama că ne ducem noi odată, că el avea mașină. - Dar nu ați fost niciodată? - Nu el zice că o să ne ducem, o să ne ducem și așa o rămas și nu am mai fost...”
Băiatul s-a căsătorit în sat. Era sprijinul ei. Umărul pe care se rezema. Dar și el s-a stins, prea repede… în urmă cu doi ani.
„-Dar cu băiatul ce s-a întâmplat ? -Ei de muncă s-a îmbolnăvit, acum de doi ani în urmă o decedat ce să faci? S-a însurat, și-a făcut casă, are o fată e învățată. Parcă îl văd și acum în ușă, ce mai faci? -Ei ce mai fac măi Valeric, iaca ceea, ceea. -Ți-i dor de el? -Da dacă Dumnezeu mi l-o luat. Tare tinerel, dar ce să faci? Eu mă gândeam că o să aibă cine să mă petreacă, Valeric este, dar...”
Spune că rana încă nu s-a mai închis și doare...
„- Iaca aista e feciorul meu îți seamănă, da. Iaca asta e fiica mea. - Asta e Liuba? - Aha asta. - Ai vrea să vină? Dar nu mai vine ea, deja gata. Așa ne-a spus și ea: mama nu o să ne mai vedem”.
Trăiește în tăcere, cu durerea ei. Se roagă la Dumnezeu să-i dea putere. Să o mai țină în picioare. Să înfrunte durerea care nu-i dă pace, pentru că i-a pierdut pe rând pe toți.
„Când era feciorul zi la zi mă duceam la dânșii, dar acum, fiica nu poate veni, el nu-i și iată am rămas singur ca cucul, de pe creangă pe creangă eu acum sunt. - Plângeți? - Mă culc seara și e udă perna, vine așa câte o jale câte un dor”.
Totuși se ține, se ia cu grijile casei, mai strânge crenguțe, face focul.
„- Matale singură îți aduci lemnele? - Da, cine o să mi le aducă? Cu lemne și cărbune. Cu lemne e larg și nu se încălzește. - Da, zici că faci seara, lemne multe trebuie?”
Pământul nu îl mai lucrează, puterile o lasă.
„Eu am lucrat pe la construcție și am intrat ultima dată la spital, la primul spital orășenesc și acolo am lucrat 40 de ani, 40 de ani numai într-o secție, nu m-am dus nicăieri. Deja îi știam pe toți, și medicii, și infirmierele și surorile. -Infirmieră ați fost?”
După 40 de ani de muncă, răsplata e mizeră. Dar a învățat să facă economii și chiar și-a schimbat ușa și două ferestre, care abia de se țineau.
„- Ce pensie ai matale? - Nici 3000 de lei. - După 40 de ani lucrați? Îți ajunge pensia asta matale pentru o lună întreagă? Îți plătești și lumina. - Trebuie să ajungă. - Apoi trebuie. -Facem așa ca să ajungă. Vine lumina, vine gazul eu mă duc și plătesc. Dar cine îmi dă? O bucățică de pâine mai dă, dar o capică cine să dea?”
Din când în când, o nepoată o mai vizitează, dar și lucrătorul social, care vine de două ori pe săptămână și o ajută. Pentru că în casă nu are apă, nici canalizare, iar iarna e cel mai greu.
„Eu o ajut să-i aduc o căldare cu apă, lemne, cărbune, achit facturile, să primesc pensia, cumpărături. -Rufele unde le spală? -Spală aici în casă cu mâna, în lighean, cu sodă și săpun cum se spăla înainte, dacă nu sunt alte condiții”, spune lucrătorul social, Valentina Frunză.
Gătește într-o bucătărioară de vară, unde iarna îngheață apa în căldare. Dar nu se plânge. Spune că s-a deprins. Are și un cuptor unde altădată cocea cozonaci, pane și plăcinte. Astăzi nu mai coace, nu mai are pentru cine.
„Ai vrea să se întoarcă, să vină o zi și să o vezi la poartă... Nu m-am așteptata la așa ceva. Hai să ne îmbrățișăm”.
Așa e Olga, o femeie simplă, dar cu o inimă cât o lume. O mamă. O bunică. O luptătoare. Și, mai ales, un suflet care nu trebuie uitat.
Donează, fii lumina lor de Paște! Cum poți ajuta:
MOLDTELECOM: Trimite un SMS cu textul „Donez” la 8888 sau sună la 090000908
MOLDCELL: Trimite un SMS cu textul „Donez” la numărul 8888
* Costul unui SMS sau apel este de 50 de lei, inclusiv TVA
Din 14 aprilie, în cadrul știrilor TV8, vom difuza șase reportaje emoționante despre „Bătrânii noștri”. Șase suflete pierdute în tăcere... Șase destine frânte de poveri… Așteaptă lumina Învierii… Așteaptă ale noastre mângâieri…
În cadrul edițiilor trecute ale campaniei, mii de oameni au reacționat la grijile bătrânilor singuratici și au pus umăr de la umăr pentru a le face viața mai ușoară. Și în acest an, avem posibilitatea să le fim aproape.
Mulțumiri speciale sponsorilor campaniei „Bătrânii noștri” pentru sprijinul oferit:
