A pierdut tot ce avea mai drag din fragedă copilărie, dar viața i-a oferit, pe neașteptate, un dar care i-a schimbat destinul. Astăzi vom cunoaște istoria Parascoviei Stancova, pediatra care nu a avut copii, dar a devenit mamă pentru două fete rămase fără mamă. O poveste adevărată despre durere, putere și iubire necondiționată.
Unele povești nu se scriu... ele se trăiesc. Așa este și povestea Parascoviei Stancova, o femeie care a învățat ce înseamnă să pierzi tot ce ai mai sfânt, dar și să primești de la soartă daruri nebănuite…
„Uite că am ajuns și în Tomai, sat frumos. Mergem la doamna Parascovia, toată viața a lucrat medic pediatru. Mergem să aflăm o nouă istorie de viață, sperăm una fericită”, a spus interpreta Aura.
„- Bună ziua. - Vai cum ne întâlniți, cât sunteți de frumoasă. - Bună ziua. - Bună ziua. - Sunteți foarte bine. - Da, mă țin de baston”.
Se ține de baston, dar și de pereții casei în care a cunoscut fericirea cu mulți ani în urmă. Casa cu poduri înalte în care imposibilul a devenit posibil… Dar istoria ei începe în satul Dimitrovca, regiunea Ismail, acolo a venit pe lume în 1940, într-o familie cu șase copii.
„Mama mea a murit foarte devreme, eu aveam doar 4 ani și jumătate, nici nu o țin minte pe mama mea și îmi pare foarte rău, nu țin minte. Tata s-a recăsătorit și am avut a doua mamă, Sofia și a u trăit împreună 5 ani. Tata la vârsta de 48 de ani s-a îmbolnăvit. A chemat fratele mai mare care locuia lângă noi cu soția și doi copii și i-a spus fratelui: Să nu dai copiii la orfelinat, astfel pe tata l-am petrecut pe ultimul drum. Mama Sofia a locuit cu noi un an, apoi s-a căsătorit. Peste câteva săptămâni a avenit comisia să ne i-a la orfelinat, dar fratele nu ne-a dat pentru că i-a promis tatălui să nu ne dea”, povestește Parascovia Stancova.
A făcut șapte clase în sat, dar fratele a dus-o la Valea Perjei , unde a absolvit zece clase și a fost printre primii doi elevi din sat care au ajuns la universitate. Și nu oricare, dar la medicină.
„Învățam bine. Am primit primii trei ani, bursă mare de 35 de ruble, asta erau bani mari, trăiam din ei, dar și fratele mă ajuta. Am învățat cu mulți oameni „legendari”.
Spune că toți colegii ei au ajuns oameni mari, se întâlnesc o dată la cinci ani, dar sunt tot mai puțini cu fiecare an. După absolvire a fost repartizată la Tomai.
„Am venit aici la lucru în 1963 în calitate de medic pediatru, atunci era aici policlinică staționar”.
S-a dedicat întru totul micilor pacienți, s-a căsătorit cu un marinar. Avea colegi minunați, printre care și moașa Vera de care soarta urma să o lege în cel mai neobișnuit mod. Dar în 1968 a avut loc un eveniment tragic în sat.
„A început o ploaie torențială și un șuvoi de apă a venit de sus peste spital care era în partea de jos a satului. Erau mulți bolnavi și a început panica. Șuvoiul de apă a doborât peretele din spate al clădirii”.
În acea tragedie au decedat șapte persoane. Dar Vera care, locuia într-o căsuță veche chiar lângă spital, a fugit repede acasă și a reușit să o scoată pe fetița ei Irina din casă și să meargă la părinți. Și Parascovia a scăpat pentru că era plecată cu soțul ei în Feodosia, Crimeea.
„Am ieșit în marginea satului și nu puteam recunoaște satul, străzile erau murdare, pe garduri atârnau plante, era groaznic”.
Vera și soțul ei au început să construiască o casă nouă în locul celei vechi și au mai adus pe lume o fetiță, Maia. Între timp, Parascovia a decis să mă să plece în Crimeea.
„Eu în 1969 am plecat de aici. Soțului i-au propus în Feodosia, Crimeea să meargă să activeze prin contract acolo unde făcuse serviciul militar. Înainte să plecăm, Vera Afanasievna, mama Irinei și Maiei a intrat la mine și m-a rugat să vin să fac un control fiicei mai mici, Maia. Deja această casă în 1969 era construită, era tencuită, pătuțul era în camera aceea și înainte de plecare în Feodosia am verificat-o pe Maia. Prima înscriere în cartela ei medicală îmi aparține”.
Și-a urmat vocația și în Crimeea, unde a muncit 11n ani în halat alb.
„Acolo am lucrat 6 ani, iar în 1975 am plecat la Simferopol la atestare. Atunci, am primit categoria I și un ordin de onoare și mi s-a propus funcția de adjunctă a departamentului de pediatrie din Feodosia”.
Dar temelia familiei a început să de fisuri.
„Eu, din păcate, nu am avut copii, eu i-am iubit și îi iubesc și am divorțat de soțul meu ... - Da, uite cum ironia sorții, ați lucrat cu copii dar nu i-ați avut pe ai voștri... Da, nu ne-a dat Dumnezeu cum se spune. -Asta a fost motivul divorțului? - Nu, motivul a fost altul”.
Așa a locuit 10 ani singură în Feodosia, dar o vizită la Tomai, unde l-a revăzut pe soțul Verei, i-a schimbat viața...
„Și soarta a făcut să vin la frate în vizită și în trecere am intrat la nașa de cununie în Tomai și deodată a venit soțul meu al doilea, știa că sunt în vizită și mi-a propus să ne căsătorim. -Era de nouă luni văduv. I-am zis nu, până nu vii cu fiicele în Feodosia să ne cunoaștem și dacă ele nu vor fi împotrivă o să mă mai gândesc”.
Așa a aflat că Vera decedase subit, iar Serafim rămăsese singur cu fiicele care aveau 18 și respectiv 16 ani. Fetele au acceptat căsătoria lor, dar și-au dorit să rămână în casa părintească. De atunci, Parascovia le-a devenit mamă și gospodină în această casă.
„ -Pentru dumneavoastră era important ca fetele să vă primească. Desigur nu a fost ușor să se deprindă, să nu vă privească ca pe o mamă vitregă? - Nu, s-au deprins câte puțin, dara asta sunt detalii. Desigur fetele m-au primit, dar vreau să menționez că apariția Irinei și Maiei în viața mea este un moment fericit, eu întotdeauna spun că este o moștenire vide de la soțul meu si soția lui Vera! -Ce frumos. - Le mulțumesc mult că am fetele”.
Ambele au mers la universitate. Maia i-a urmat calea la pediatrie, dar și mai mulți mulți nepoți sunt deja medici în țară și peste hotare. Are noroc de ei că o mai ajută și mai schimbă o vorbă. Pentru că de 18 ani, după moartea soțului, Parascovia își duce traiul singură în casa cu poduri înalte, construită de el.
„Acesta e soțul meu Serafim, aceasta sunt eu după absolvire, era anul 1963 și aveam 23 de ani, iar pe această imagine este ultima întâlnire cu absolvenții la care am participat. Aici sunt eu la 18 ani, vai ce tinerică sunteți, pe verso scrie anul 1958. Iar aici când lucram în Feodosia m-au fotografiat pentru ziarul raional și au făcut un articol despre mine. Aveți careva regrete? - Am un regret că cu primul soț ne-am dorit să înfiem un copil, dar el a plecat și eu m-am răzgândit. Îmi pare rău că nu am educat un copil, dacă nu am născut trebuia cel puți să iau în tutelă”.
S-a pensionat demult, dar a mai lucrat încă 9 ani cu micuții, iar pensia e modestă pentru duce un trai decent. Mai mult, în 2019 și-a fracturat grav piciorul și a trecut printr-o intervenție foarte complicată, iar un an mai târziu și-a fracturat și cotul. Acum are implantate două plăci de titan și se mișcă cu dificultate.
„Am avut grădină, am avut, dar după traumă nu mai plantăm, Am avut găini, rațe, cane și pisică acum nimic, atunci când am căzut fetele au tăiat toate păsările si m-au luat”.
Se deplasează doar cu bastonul, dar se descurcă.
„Aici e soba de la care ne încălzim, eu fac focul în fiecare zi, lemnele m le-aduc... Ele îmi aduc și mi le pun aici. În cameră e cald, în fiecare zi fac focul în sobă. Soba încălzește două camere și coridorul. Aici la noi e bucătăria, aici e frig, ar trebuie un pic de reparație”.
La bucătărie însă e frig, dar e locul în care preferă să petreacă timp gătind.
„- Ce preferați din mâncare? - Bătute, pârjoale... -Dar ceva din bucătăria găgăuză? - Pilaf. Dar ȘURPA, gheozleme? -Asta tot... Din 1992 până în 2006, coceam pâine în bucătăria de vară”.
În special să coacă diverse prăjituri., dar cuptorul s-a defectat și îi dă mari bătăi de cap.
„Eu coc, fac turte pentru tort, cartofi, carne, dar nu coace bine cuptorul, dar deja m-am adaptat cu el, am copt niște turte”.
Spune că alungă singurătatea cu gândul la cei care i-au devenit familie.
„- Eu locuiesc singură, dar nu-mi este frică, pentru că Dumnezeu mă păzește. - Dar aveți telefon mobil în caz de necesitatea? Nu vreau în primul rând vederea aceste slabă și este nociv la vârsta mea”.
„Bine, doamna Parascovia, noi plecăm. - Cântați-mi un cântec înainte de plecare. - Vă mulțumesc că v-ați interesat de soarta mea, că mi-ați ascultat povestea. Vă doresc sănătate, pace și toate cele bune. -Mulțumesc, să vă cuprind. Mulțumesc mult pentru atitudinea caldă, a ieșit un interviu spovedanie... Am rămas impresionată de viața dumneavoastră și de dumneavoastră”.
Este recunoscătoare că atunci când credea că a pierdut tot a primit un asemenea dar. Este o viața demnă de un scenariu de film. Nu s-a gândit niciodată că ea, fiind orfană, va ajunge să fie mama pentru două fetițe rămase și ele orfane, mai mult, fostele sale paciente...
Donează, fii lumina lor de Paște! Cum poți ajuta:
MOLDTELECOM: Trimite un SMS cu textul „Donez” la 8888 sau sună la 090000908
MOLDCELL: Trimite un SMS cu textul „Donez” la numărul 8888
* Costul unui SMS sau apel este de 50 de lei, inclusiv TVA
Din 14 aprilie, în cadrul știrilor TV8, vom difuza șase reportaje emoționante despre „Bătrânii noștri”. Șase suflete pierdute în tăcere... Șase destine frânte de poveri… Așteaptă lumina Învierii… Așteaptă ale noastre mângâieri…
În cadrul edițiilor trecute ale campaniei, mii de oameni au reacționat la grijile bătrânilor singuratici și au pus umăr de la umăr pentru a le face viața mai ușoară. Și în acest an, avem posibilitatea să le fim aproape.
Mulțumiri speciale sponsorilor campaniei „Bătrânii noștri” pentru sprijinul oferit:
