Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1699: Alerta SUA și pericol de Al Treilea Război Mondial. Zelenski acuză, iar Trump îl apără pe Putin

/VIDEO/ Piața Centrală, luată cu asalt: Cât costă masa de Paște în 2025

forfota piata
18 aprilie 2025, ora 21:00

Forfotă mare astăzi la Piața Centrală din capitală, unde sute de oameni s-au adunat încă de la primele ore ale dimineții pentru a-și face cumpărăturile pentru Paște. Cu sacoșele pline și listele de cumpărături în mână, chișinăuienii au luat cu asalt tarabele cu carne de miel, ouă, lactate, dar și fructe și legume. Vânzătorii spun că aglomerația e semn clar că sărbătorile se apropie, iar creștinii nu vor ca de pe masa de sărbătoare să le lipsească ceva, chiar dacă prețurile îi cam bat la buzunar.

Comercianții de lactate ni s-au lăudat că se bucură, în aceste zile, de vânzări de două sau chiar trei ori mai mari față de săptămânile trecute. Cel mai întrebat produs este cașul de oi, pentru un kilogram trebuie să scoatem din buzunar între 120 și 150 lei, în timp ce un kilogram de brânză de oi, ajunge să coste în medie 70 de lei. Comercianții dau asigurări că nu au majorat prețurile, anul acesta.

S-au scumpit ouăle, asta însă nu i-a oprit pe chișinăuieni. Ce fel de Paște poate fi fără ouă roșii?

O altă vedetă de pe masa de sărbătoare este carnea de miel. Un kilogram a ajuns azi să coste între 120 și 130 lei, iar cu fiecare zi ce se apropie Paștele, prețul va tot crește, spun comercianții. 

La tarabele cu fructe și legume s-au format cozi. Un kilogram de roșii a costat, astăzi, în medie 45 de lei, unul de castraveți 70, iar pentru căpșuni, cei veniți la piață au plătit câte 80 de lei per kilogram. 

Prețurile îi cam bat la buzunare, ne-au mărturisit cumpărătorii.

Potrivit Biroului Național de Statistică, anul acesta, în perioada sărbătorilor pascale, produsele alimentare s-au scumpit în medie cu 9% față de anul trecut. Prețul pentru un kilogram de carne de miel a crescut pe alocuri cu 10% față de anul 2024. Ouăle costă cu 14% mai mult, uleiul cu 12%, iar lactatele cu 5%. Totuși, față de martie 2024, dintre toate produsele alimentare, cel mai mult au crescut prețurile la legume și fructe, cu 36 și respectiv 26%.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/HARTĂ/ Cutremur în România, resimțit și în Republica Moldova: E cel mai puternic din 2026
/HARTĂ/ Cutremur în România, resimțit și în Republica Moldova: E cel mai puternic din 2026
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ „Riscăm să nu mai avem justiție”: Instanțele duc lipsă de magistrați, iar CSM cere salarii mai mari
/VIDEO/ „Riscăm să nu mai avem justiție”: Instanțele duc lipsă de magistrați, iar CSM cere salarii mai mari

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente