În cea de-a treia sâmbătă a lunii aprilie, în Republica Moldova, comemorăm victimele foametei organizate în 1946-1947. Cel puțin un milion de persoane au fost răpuse în această perioadă, inclusiv până la 200 de mii de locuitori ai țării noastre. Maia Sandu a venit cu un mesaj în care încurajează cetățenii să apărăm adevărul, să fim de partea binelui și să construim un viitor cu demnitate.
„Decenii întregi, această tragedie a fost trecută sub tăcere. Dar memoria colectivă nu poate fi ștearsă, iar adevărul trebuie spus. Nu putem clădi un viitor drept fără să recunoaștem nedreptățile trecutului și fără să păstrăm vie amintirea sutelor de mii de oameni răpuși de această crimă. Foamea nu a întrebat ce limbă vorbesc sau ce sânge poartă victimele sale. De aceea, datoria noastră, ca o societate unită, este să apărăm adevărul, să fim de partea binelui și să ne construim viitorul cu demnitate, în pace, într-o Moldovă în care astfel de orori să nu mai fie niciodată posibile”, a transmis Maia Sandu într-un mesaj.
Jurnalista Andreea Josan a pășit pragul mai multor supraviețuitori, care își mai aduc aminte cu durere de perioada în care Basarabia se afla sub jugul rusesc. Cinci bătrâni, cinci istorii cutremurătoare și amintiri care îți răvășesc sufletul. Ștefan Onofrei, Ioana Pîrău, Olga Popova, Dumitru Cibotari și Vasile Lisencu sunt printre puținii basarabeni, care au trecut prin război, foamete și deportări. După mai bine de jumătate de veac trăit prin greutăți și puși la încercări, ne-au deschis ușa și ne-au primit să le ascultăm poveștile de viață.
Cum au reușit să supraviețuiască oamenii, prin ce chinuri au trecut și ce ne-au mărturisit cei cinci bătrâni despre acele timpuri, când o bucată de pâine valora mai mult decât aurul, vedeți în documentarul de mai jos.
Potrivit documentelor de arhivă, foametea din RSS Moldovenească a fost de zece ori mai devastatoare decât în Rusia și de 5 ori decât în Ucraina. Regimul a recunoscut faptul că, în total, nu mai puțin de 400.000 de persoane au suferit acut de foame, dintre care cel puțin 123.000 au murit, înregistrându-se și nu mai puțin de 151 de cazuri de canibalism.
Consumul de cadavre luase un caracter de masă. Au fost constatate cazuri de furt al cadavrelor duse la cimitir şi rămase neînmormântate. La multe cadavre găsite prin sat li se luase muşchii şi membrele. În timp ce în unele familii părinții își tăiau copiii pentru a supraviețui, au fost înregistrate cazuri când țăranii își chemau vecinul, pe care îl sugrumau și mâncau.
De aceea, scrie Agenția Națională a Arhivelor, foametea postbelică din RSS Moldovenească reprezintă cel mai traumatizant fenomen din istoria recentă a ţării, mai cumplit decât deportările în masă după numărul de vieți omenești pierdute în timp de pace. Un număr impunător de documente de arhivă indică asupra factorului politic ca declanşator al cataclismului social şi al dezastrului umanitar care a urmat.
Vara anului 1946 a fost deosebit de secetoasă, după ce câţiva ani la rând plouase puţin şi aproape că nu căzuse zăpadă. Cu toate acestea, statul a fixat cote obligatorii la cereale atât pentru anul 1946 cât şi pentru anul următor. În afară de cereale, agricultorii erau obligaţi să predea statului fân, floarea-soarelui, cartofi, carne, lapte, brânză, lână, ouă.





























































