A visat să fie profesoară de franceză, dar și-a pus visul deoparte ca să aibă grijă de părinții bolnavi. În schimb a fost timp de 35 de ani educatoare, dăruind dragoste și afecțiune la sute de copii. Apă nu are, fântâna a secat, iar pensia abia de îi ajunge până la final de lună. Astăzi, o vom cunoaște pe Liubovi Matveiciuc, care de 15 ani deapănă amintiri în singurătate și doar cățelul îi mai ține de urât.
În casa, pe timpuri plină de voci, râsete și multă muzica, azi e tăcere. Tace saxofonul, tace și pianul... Demult nu s-a atins cineva de clapele care pe timpuri dădeau ritm și sens vieții mătușii Liubovi.
„Bună ziua, bine v-am găsit. - Bine ați venit. - Mușcă? Nu mușcă. - Sărut mâna, Gabriel îmi spune, - Of, Doamne eu de două zile la televizor vă tot văd mă bucur să vă cunosc. Să înțeleg că azi voi sta la vorba cu doamna Dragoste”.
Dragostea o călăuzește de peste 80 de ani pe Liubovi Matveiciuc, care își duce bătrânețile în căsuța veche unde timpul pare că s-a oprit.
„-Doamna Liubovi eu azi intru în gospodăria dumneavoastră. Matale ai făcut focul? Am pus un lemn două să nu să se răcească. Cum îmi dați voie să mă adresez? Bunicuța Liubovi, e bine așa? - Da și sobă. Ei totul e vechi. Soba are vreo 50 de ani. Asta și-i frumos. Satul e îmbătrânit, iată toți vecinii care mă înconjoară pe mine sunt toți trecut de 80. - Cu cine sărbătoriți Crăciunul, Paștele? - De o perioadă vreo 16 ani de când s-a dus soțul eram înconjurată de prieteni, dar s-a primit că unul după altul, unul după altul s-au dus”.
Liubovi Matveicuc s-a născut în timpul războiului și a fost unicul copii la părinți.
„- Îmi dau seama că ați avut o copilărie nu ușoară, ținând cont că sunteți „fata războiului”. - Dar la părinți am avut o copilărie extraordinară de fericită am avut. Tata o fost luat la concentrare în anul când eu m-am născut în 1944 și mama credea că tata se va mai întoarce și nici scrisori, nici telefon și după ce am apărut eu pe lume tata a venit din România, el a fost concentrat acolo și s-a început totul pentru mine”.
Părinții erau foarte muncitori, adevărați gospodari. În perioada foametei au reușit să ascundă provizii și s-au salvat.
„Tata a ascuns absolut tot grâul că venea și ți-l lua forțat și rămâneai fără o lingură de făină”.
După absolvirea școlii din sat a mers la Universitatea Pedagogică din Bălți, pentru că visa să devină profesoară de franceză.
„- Ça va très bien? - Oui. Știți că am început cam să uit. Să citesc pot, absolut tot îmi amintesc, dar nu aș putea conversa. - Eu tot am fost mereu impresionat de dulceața limbii franceze. - Da mi-a plăcut tare”.
În acea perioadă l-a cunoscut și soțul ei, pe atunci un tânăr muzician care colinda țara cu orchestră. Își aduce aminte cu i-a făcut o declarație specială.
„M-a apuc de mână și a spus: „Dragoste mai mare nu-i ca in parcul Țaului”. Îți spun cinstit unde te tuci tu acolo si eu ... nu-mi venea să cred.”
Au făcut o nuntă frumoasă chiar dacă a început cu lacrimi, pentru că „oastea socrilor mici” s-a rătăcit la propriu, dar a reușit într-un final să ajungă la eveniment. Între timp continua studiile, dar nu a reușit să-și ia diploma pentru că în momentul în care intra la ultimul examen a fost anunțată că murise mama.
„Eu dau să intru, dar el îmi dă telegrama și zice: o murit mama, eu mâna pe ușă... Nu putea nimeni pe mine să mă liniștească”.
A trecut cu greu de pierderea mamei, dar a revenit în Țaul. A renunțat la visul ei și s-a angajat educatoare la grădiniță. Dar în scurt timp a descoperit că de fapta sta era vocație ei. A crescut zeci de generații de copii cu grijă și dragoste, pentru că soarta nu i-a dăruit și ei șansa de a fi mama.
„Valentina Cojocaru are un cântec: Cine are copii să-i trăiască și nu să nu-i dorească. Dumneavoastră ce părere aveți? Acum îmi pare rău că nu am, nici nu se pune în discuție, dar atunci eram împlinită că toți copiii satului erau ai mei”.
Dar spune că au soțul era cel umplea casa cu muzică și voie bună. Însă după un accident care i-a afectat traheea nu mai putut cânta și s-a apucat de reparat și vopsit mașini pentru a-și câștiga existența. Efectele vopselei au fost însă fatale pentru el.
„Am fost la institutul oncologic, au spus că vopsele i-au otrăvit plămânii. Mai în scurt a fost cancer”.
Da, viața i l-a luat prea devreme, lăsând în urmă durere și prea multă liniște.
„Ce dor ai pe pieptul tău, după cine-ți pare rău... Cine cânta la pian? Soțul se relaxa numai așezându-se la pian”.
Chiar dacă pianul tace îl păstrează cu sfințenie, la fel și saxofonul care are peste 60 de ani.
„Iată în camera asta păstrez saxofonul fostului soț... O viață întreagă nu s-o putut despărți de el, mulți ani a cântata cântat și a avut prieteni buni. Au fost mulți cumpărători, dar nu m-am decis să-l scot la vânzare”.
L-a păstrat, pentru amintirile nu se vânt. Ele o mai țin vie și dornică de viață. Pentru că nu e ușor să te descurci singură și cu o pensie de 2900 de lei. De aceea, după moarte soțului s-a mutat într-o cameră mică și se încălzește cu soba veche.
„Încălzește tare, încă e caldă.Iată așa cu o pană curăț cenușa. Când era nouă era alta, amu s-a înnegrit că e bătută cu funingine. Eu ziceam poate să fac o sobă nouă, dar strașnic de scump costă”.
Tot aici este și aparatul de radio vechi cu care se trezește dimineața și adoarme seara.
„Îl pornesc la 5:00 dimineața la români, pe urmă la 6:00 este imnul.”
Nu are nici apă curentă, îi aduce lucrătorul social apă de pe o altă stradă și se folosește de o chiuvetă improvizată.
„Aici mimi spăl fața mâinile... nu vine. - Hainele unde le spălați? Am afară vana, în lighean ... cu mâinile”.
„Când este nevoie, facem proceduri de spălare a lenjeriilor, hainelor, de adus medicamente, de aprovizionat cu apă, cu lemne”, a spus asistenta socială, Corina Țicu.
Apa e o problemă pentru tot satul, dar pentru mătușa Liuboivi este una și mai mare. Fântâna a secat demult.
„Fântâna pentru moldovean e un monument în ograda..... peste drum. E adâncă. Are 8 metri. Când era omăt era apă... nu-i apă”.
Are noroc de un colector de apă de ploaie construit de soț care o mai salvează. Folosește apă pentru grădină.
„Sunteți amatoare de flori? Acestea înfloresc de Paște, floarea Paștelui. Acum s-a desprimăvărat, dar iarna cum vă descurcați cu lemnele? - Scump tare că fără șase metri nu mă descurc. Acum 1200 de lei, nu e așa scump, dar așa 1800 de lei și peste 10 mii. - Din pensie reușiți să supraviețuiți? - Sincer, mă strădui să-mi ajungă, dar sunt zile când mai sunt 2-3 zile până la ziua de pensie și s-o terminat”.
Spune că a avut o viață frumoasă, deși nu lipsită de durere. Are regrete, dar nu se plânge.
„Cât am lucrat parcă erau toți ai mei parcă nu pe urmă am început a simți lipsa cuiva, mai cu seamă de când a murit soțul. Ia și să fi avut poate eram străbunică, avea cine să vie”.
Ridică fruntea și merge înainte, cu demnitate. Are noroc de cățelul Botulică care de 12 ani îi ascultă toate durerile și îi alină singurătatea.
„Botulică, hai vină și ți-oi arăta fotografia cu tine. Iacă băiet cuminte, noroc de dânsul. Că singurătatea nimănui nu doresc”.
Așa Liubovi poartă dragoste în nume și în suflet. O inimă caldă în care au încăput toată familia, dar și toți copiii satului. Un cântec de viață purtat pe note muzicale care nu merită să tacă.
Donează, fii lumina lor de Paște! Cum poți ajuta:
MOLDTELECOM: Trimite un SMS cu textul „Donez” la 8888 sau sună la 090000908
MOLDCELL: Trimite un SMS cu textul „Donez” la numărul 8888
* Costul unui SMS sau apel este de 50 de lei, inclusiv TVA
Din 14 aprilie, în cadrul știrilor TV8, vom difuza șase reportaje emoționante despre „Bătrânii noștri”. Șase suflete pierdute în tăcere... Șase destine frânte de poveri… Așteaptă lumina Învierii… Așteaptă ale noastre mângâieri…
În cadrul edițiilor trecute ale campaniei, mii de oameni au reacționat la grijile bătrânilor singuratici și au pus umăr de la umăr pentru a le face viața mai ușoară. Și în acest an, avem posibilitatea să le fim aproape.
Mulțumiri speciale sponsorilor campaniei „Bătrânii noștri” pentru sprijinul oferit:
