În noaptea Învierii, întreaga țară a fost cuprinsă de lumină, speranță și rugăciune. Bisericile și-au deschis larg ușile pentru credincioșii care au venit cu inima curată să întâmpine Paștele. Cei mai răbdători au rămas peste noapte în lăcașurile sfinte, unde au ascultat slujba Învierii, s-au rugat pentru liniște și bunăstare și au așteptat să-și sfințească bucatele. Am fost și noi alături de ei și am surprins magia unei nopți care ne adună pe toți în aceeași credință.
Criuleni
Geamăna, Anenii Noi



Curchi, Orhei


Chișinău


Cobîlea, Șoldănești
Sipoteni, Călărași


În 2025, creștinii de pretutindeni sărbătoresc Paștele - Învierea lui Iisus pe 20 aprilie. Astăzi ne reamintim de trecerea de la moarte la înviere și de puterea nemărginită a credinței în viața veșnică.





























































