De Paște, dorul își găsește drum spre casa unde miroase a cozonaci. Pentru părinți și bunei, sărbătorile capătă sens abia când pragul le este trecut de copiii și nepoții veniți de departe. Dar nu toți au avut parte de această întâlnire – și-n multe case, locul rămas gol a fost umplut doar de dor și speranță.
„Singură o să fiu. Când ultima oară ați stat toată familia împreună? Acum doi ani”.
Și-ar fi dorit ca și în acest an, feciorul și fiica să fie alături la masa de sărbătoare. Copiii, însă, nu au avut posibilitate sa ajungă din Franța la casa părintească din raionul Fălești, ne povestește această mamă.
„Noi nu îi putem ajuta. Suntem bătrâni. De nevoie au plecat”.
Fără toți cei dragi de Paște va fi și Ion Ungureanu.
„Băiatul cu nora nu vin acum. Mi-au zis poate mai târziu”.
Nu vor fi acasă să guste din bucatele tradiționale copiii acestei femei. Așa că a avut grijă să trimită colete pline cu de toate.
„Copturi, ouă, cozonaci. Am două fete în Franța, băiat în Germania”.
Își întâmpină copiii și nepoții cu masa îmbelșugată și inima plină de emoție, această femeie. Ne spune că este o norocoasă, întrucât toți cei dragi sunt acasă.
„Noi ne întâlnim toți”.
Singuri sau cu cei dragi alături, oamenii într-un glas spun că Paștele e un prilej să fim mai buni și nu au ezitat să vină cu urări.
„Să vină acasă, că e mare bucurie”.
„Paște fericit tuturor”.
