Moartea Papei de la Roma, liderul spiritual al Bisericii Romano-Catolice, este urmată de un proces vechi și strict reglementat numit „Sede Vacante”. Până să fie definitivat actualul mecanism de desemnare a noului Suveran Pontif de către cardinali, care se desfășoară în spatele ușilor închise, procedura de alegere a Papei a fost supusă mai multor schimbări.
Prima etapă este confirmarea morții care se face de către Cardinalul Camerlengo al Bisericii Romei, care este responsabil temporar pentru conducerea Vaticanului. După ce se asigură că Papa a murit, Șeful de cabinet supraveghează tăierea liniilor telefonice, încuie apartamentul privat al Papei și sigilează ușile cu panglici roșii.
După declararea perioadei „Sede Vacante”, când Sfântul Scaun este vacant, toți conducătorii departamentelor Vaticanului își pierd imediat puterea, cu excepția Camerlengo și câtorva servicii tehnice. Mai departe, Sigiliul papal și Inelul Pescarului sunt distruse pentru a preveni falsificarea documentelor. De asemenea, până la alegerea noului Papă, toate documentele sunt semnate în numele Scaunului Apostolic, dar nu în numele unui anumit suveran.
În continuare, se fac pregătirile pentru înmormântare, care va avea loc în termen de patru până la șase zile de la moartea Papei. Perioada de nouă zile de doliu, cunoscută sub denumirea de Novendiale, este un obicei roman antic, care se desfășoară împreună cu o perioadă de doliu național în toată Italia.
Ulterior, trupul Papei este expus la Catedrala Sfântului Petru. După 4-6 zile se ține slujba oficială și înmormântarea, care este, de obicei, transmisă în direct pe tot globul. Înaltul Suveran Pontif este înmormântat în grota Vaticanului, sub catedrală.
Dup 15-20 de zile de la moartea Papei, începe Conclavul – o adunare secretă a tuturor cardinalilor sub 80 de ani, numiți „electori”. Alegerea noului Papă se face în Capela Sixtină.
În timpul Conclavului, cardinalii trăiesc în izolare completă, fără telefoane și alte surse de comunicații, iar în fiecare zi se desfășoară 2 voturi dimineața și 2 seara.
Dacă nu se alege un Papă, din coșul capelei iese fum negru, dacă se alege, iese fum alb și bat clopotele.
Odată ce cardinalii aleg un nou Papă, acesta își dă consimțământul, îmbracă veșmintele albe și iese pe balconul Catedralei Sfântul Petru. Atunci se rostește celebra frază: „Habemus Papam!” – „Avem Papă!”.
Noul Papă va primi un nou inel de aur încrustat cu o piatră prețioasă, care este simbolul puterii urmașului Sf. Petru pe Scaunul Apostolic.
TV8.md amintește că Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit în dimineața zilei de 21 aprilie 2025.































































