Un ultim omagiu pentru Papa Francisc. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa la funeraliile Suveranului Pontif, a anunțat instituția prezidențială într-un comunicat.
La funeraliile Papei Francisc și-au anunțat prezența președintele SUA, Donald Trump, liderul francez, Emmanuel Macron, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, precum și președintele interimar român, Ilie Bolojan.
Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral luni, la ora locală 07:35, la reședința sa din Casa Santa Marta. Suveranul Pontif va fi înmormântat sâmbătă, 26 aprilie, începând cu ora 11:00, în Piața Sfântul Petru din Roma.





















