Fotbalul italian i-a adus un omagiu Papei Francisc, care a murit luni la vârsta de 88 de ani. Pe stadioanele italiene s-a ținut un minut de reculegere în debutul a 4 meciuri din Serie A și a derby-ului din semifinalele Cupei Italiei, dintre Inter și AC Milan, transmite News.ro.
Pe ecranele de pe San Siro a fost afișată fotografia Papei Francisc, iar publicul a aplaudat călduros înainte de minutul de reculegere.
La Parma, unde Juventus a pierdut cu 0:1, jucătorii, purtând banderole negre, s-au poziționat la centrul terenului, în timp ce pe ecranul gigant a fost afișată o fotografie alb-negru a Suveranului Pontif, însoțită de un mesaj de mulțumire. Minutul de reculegere a început cu 15 secunde de aplauze din partea întregului stadion, urmate de 40 de secunde de tăcere totală.

Totodată, alte 3 meciuri din etapa a 34-a a campionatului italian, programate pentru sâmbătă, ziua înmormântării Suveranului Pontif, au fost amânate de către autorități, inclusiv confruntarea dintre Inter și AS Roma.
foto, video: x/Serie A


























































