Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1394: Atac la Nistru, zi crucială și condițiile lui Zelenski. NATO critică planul lui Putin: „Nebunie”

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1157: Alertă de călătorie în Moldova și două condiții din SUA. Kaja Kallas, la TV8: „Rusia vrea război”

25 aprilie 2025, ora 12:57

Zi de doliu la Kiev, după recentul atac mortal al Rusiei. Noul bilanț arată că 12 oameni au murit şi 87 au fost răniţi în atacul de joi asupra unui bloc de locuințe. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că racheta rusă care a lovit apartamentele în timpul nopţii a fost furnizată de Coreea de Nord. Între timp, Federația Rusă a emis o alertă de călătorie pentru cetățenii săi care vor să viziteze Moldova, acuzând verificări minuțioase și dese refuzuri oficiale la intrarea în țară. Chișinăul susține că declarațiile Moscovei sunt nefondate.

Rusia spune că este în continuare deschisă unui acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina, după ce a lansat un atac mortal asupra Kievului, care a atras critici rare din partea președintelui american. Donald Trump este convins că Rusia a făcut o „concesie destul de mare" pentru a pune capăt războiului din Ucraina, pentru că nu cucerește „toată țara”. Totodată, SUA vor cere Rusiei să accepte dreptul Ucrainei de a avea propria armată și propria industrie de apărare, potrivit unor surse Bloomberg. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că revine Rusiei, şi nu Ucrainei, să avanseze negocierile pentru a pune capăt conflictului, iar vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, a declarat într-un interviu exclusiv la TV8 că Rusia e cea care vrea război, în timp ce restul țărilor doresc pacea.

UPDATE „Republica Moldova este un stat sigur și deschis pentru vizitatori. Regretăm că autoritățile ruse aleg, din nou, să tensioneze relațiile și să divizeze prin declarații nefondate. Doar persoanele care ridică semne de întrebare pentru autoritățile competente sunt returnate, conform legii. Toți ceilalți sunt bineveniți să se bucure de ospitalitatea proverbială a moldovenilor”, a anunțat diplomația Republicii Moldova.

UPDATE Serviciul secret rus FSB, moștenitorul KGB, susține într-un comunicat de presă emis vineri că a reținut un cetățean român implicat în activități de spionaj pentru serviciile speciale ucrainene, notează HotNews. Reamintim că FSB acționează ca un braț armat al regimului autocrat de la Kremlin și face în mod curent acuzații false la adresa unor cetățeni străini acuzați de presupus spionaj. Ministerul român al Afacerilor Externe susține într-un comunicat că e vorba de un cetățean român care a fost inițial reținut în regiunea Abhazia în urmă cu patru luni și ulterior a fost transferat la Soci. 

UPDATE „Securitatea voastră (n.r. - a Republicii Moldova) este foarte importantă și pentru Uniunea Europeană, pentru că, după cum știm, dacă ne uităm pe hartă, Moldova se află în Europa, iar Europa este o regiune foarte, foarte mică. Asta înseamnă că securitatea fiecăruia este și grija tuturor. Linia voastră de apărare începe acum din Ucraina, deci, practic, sprijinind Ucraina, sprijinim și securitatea Moldovei. Pe lângă asta, sprijinim forțele de apărare ale Moldovei cu ajutor neletal prin Facilitatea Europeană pentru Pace. De asemenea, oferim sprijin poliției, punând la dispoziție diverse instrumente care contribuie la consolidarea rezilienței. În ceea ce privește influențele critice externe sau influența malignă străină, precum și combaterea dezinformării, avem deja instrumentele necesare. Avem echipe de reacție rapidă gata să intervină pentru ca alegerile să nu fie manipulate și ca moldovenii să poată decide liber, așa cum își doresc cu adevărat”,  a declarat vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, într-un interviu exclusiv în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. 

UPDATE Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că revine Rusiei, şi nu Ucrainei, să avanseze negocierile pentru a pune capăt conflictului, după ce preşedintele american Donald Trump a criticat Kievul, relatează AFP, preluată de Agerpres. Preşedintele american Donald Trump a dat de înțeles joi că şi-a stabilit o dată limită pentru a obţine un acord de pace între Rusia şi Ucraina, iar această dată se apropie, deși nu a precizat-o, potrivit Digi24.

UPDATE Ucraina nu poate accepta niciun acord care contravine valorilor şi Constituţiei țării, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski în timpul unei întâlniri cu reprezentanţi ai presei, în Africa de Sud.

UPDATE Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina îndeplinește toate propunerile făcute de partenerii săi internaționali, subliniind însă că „nu putem face doar ceea ce contravine Constituției noastre.” El a dezvăluit că toate prevederile așa-numitului „acord mineral” care intrau în conflict cu Constituția Ucrainei au fost eliminate, iar părțile au semnat un memorandum care respectă pe deplin legislația ucraineană, scrie Kyiv Post.

UPDATE Potrivit persoanelor care au vorbit sub anonimat pentru Bloomberg, administrația Trump dorește ca Rusia să returneze Ucrainei centrala nucleară Zaporojie, aflată sub control rusesc încă din primele zile de război. Cu toate acestea, gestionarea ei ar urma să ajungă în mâinile SUA, pentru a administra energie ambelor părți. Pe lângă solicitarea de a permite Ucrainei să își mențină armata, SUA doresc să se asigure că aceasta are trecere peste râul Nipru și că terenurile ocupate de Rusia în regiunea Harkov vor reveni sub control ucrainean. Pe de altă parte, Putin a cerut recunoașterea integrală a regiunilor Luhansk, Zaporojie, Donețk și Herson, deși în niciuna dintre aceste regiuni nu deține controlul în totalitate, notează Mediafax.

UPDATE Potrivit unei dezvăluiri Bloomberg, Statele Unite vor cere, printre altele, Kremlinului să accepte ca Ucraina să își păstreze o armată proprie și o industrie de apărare funcțională, ca parte esențială dintr-un eventual acord de pace. Informația vine în contextul în care emisarul american, Steve Witkoff, urmează să meargă, vineri, la Moscova, pentru o nouă întâlnire cu Vladimir Putin, notează Mediafax.

UPDATE „E nevoie de doi pentru a dori pacea. Dar e suficient unul singur pentru a dori războiul. Iar ceea ce vedem acum este că Rusia, în mod clar, vrea război, în timp ce toți ceilalți vor pace. Europenii vor pace, ucrainenii vor pace, pentru că le mor oameni, dar rușilor nu le pasă. Cât despre negocieri, administrația americană a spus la început că poate încheia acest război într-o singură zi. Deci, au instrumentele necesare în mâinile lor pentru a pune mai multă presiune pe Rusia, pentru că aici lucrurile sunt foarte clare: unul este agresorul, celălalt este victima. Cred că e important să exercităm presiune asupra Rusiei ca să oprească acest război, pentru că, așa cum am spus, ei vor război. Trebuie să facem tot ce putem ca și ei să ajungă să își dorească pacea – și atunci vom avea pace”, a declarat vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, într-un interviu exclusiv în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. 

UPDATE Guvernul Statelor Unite nu a ajuns la niciun acord cu Rusia pentru ridicarea sancțiunilor ca parte a unui acord asupra Ucrainei, a declarat ieri secretarul de stat Marco Rubio, informează energypress.gr.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că este esențial să existe o „înțelegere comună” că Rusia este agresorul în războiul din Ucraina, scrie Kyiv Independent. Într-un interviu acordat comentatorului american Ben Shapiro pe 24 aprilie, Zelenski reacționează la acuzațiile venite din partea unor oficiali și lideri politici americani care sugerează că Ucraina ar purta parte din vină. „Este dureros pentru poporul nostru să audă că Ucraina ar fi început acest război. Ne apărăm împotriva ofensivei rusești”, afirmă Zelenski.

UPDATE „Este pentru prima dată când avem un președinte american care dorește să îl imite într-un fel pe liderul rus, care dorește să creeze o președinție hiper-personalizată, care dorește practic să își guverneze propria țară într-un mod foarte similar, foarte de sus în jos, fără niciun control și echilibru”, a spus Fiona Hill, potrivit Sky News. Hill a fost asistent adjunct al președintelui și director senior pentru afaceri europene și rusești în cadrul personalului Consiliului Național de Securitate al dlui Trump între 2017 și 2019, în timpul primului său mandat la Casa Albă. Ea a fost numită consilier pentru apărare al guvernului britanic după alegerile generale din 2024, potrivit Adevărul.

UPDATE Întrebat cu privire la noul val de lovituri asupra Ucrainei lansat în timpul nopţii de miercuri spre joi şi care a făcut cel puţin 12 morţi şi zeci de răniţi la Kiev, Lavrov a răspuns: „Noi vizăm doar obiective militare sau infrastructuri civile utilizate de armată”. „Dacă era vorba de o ţintă utilizată de armata ucraineană, Ministerul Apărării (rus), comandanții de pe teren, au dreptul să le atace”, a spus Lavrov, notează Digi24.

UPDATE Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgență al Ucrainei (DSNS) a anunţat că salvatorii din Kiev au finalizat operațiunile de căutare și salvare la locul atacului rusesc de joi, unde rachete rusești au lovit o clădire rezidențială din cartierul Sviatoşinsk. Potrivit DSNS, în urma atacului asupra blocului respectiv, 12 persoane au murit, iar alte 87 au fost rănite. Invadatorii ruși au atacat Kievul cu drone și rachete, în noaptea de miercuri spre joi, luând viaţa a 12 persoane. Pagube și distrugeri au fost înregistrate în șase cartiere ale capitalei, majoritatea în Sviatoşinsk. Vineri este zi de doliu la Kiev, în memoria celor ucişi în atacul rusesc, scrie Rador.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi, 24 aprilie, că racheta rusă care a lovit un bloc de locuinţe din Kiev în timpul nopţii şi a ucis 12 persoane a fost furnizată de Coreea de Nord, conform Reuters. „Rusia continuă să ucidă civili. Asta înseamnă că lui Putin nu îi este frică”, spune liderul ucrainean.

UPDATE Președintele SUA crede că atât Rusia, cât și Ucraina doresc pacea, adăugând că are propriul său termen limită pentru a pune capăt războiului, dar avertizând că atitudinea Washingtonului s-ar putea schimba drastic dacă un acord nu se materializează până atunci. Trump insistă că pune „multă presiune pe Rusia" iar președintele Vladimir Putin „cred că vrea să facă o înțelegere, vom afla foarte curând, dar este nevoie de doi pentru a dansa tango", s-a exprimat Trump printr-o metaforă.

UPDATE Şeful Administraţiei Militare Regionale Dnipropetrovsk, Serhi Lisak, a raportat, vineri dimineaţă, că armata rusă a atacat oraşul Pavlohrad, bombardamentele soldându-se cu doi morţi şi mai mulţi răniţi. „În Pavlohrad, conform datelor actualizate, sunt doi morți”, a transmis oficialul. Potrivit lui Lisak, șase persoane rănite în atac au fost internate în spital, scrie Rador.

UPDATE Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova un pachet suplimentar în valoare de 60 de milioane de euro destinat creșterii rezilienței sale în fața amenințărilor străine, inclusiv pentru consolidarea capabilităților de apărare antiaeriană. Anunțul a fost făcut la Chișinău de vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, după o întrevedere cu președinta Maia Sandu. Șefa diplomației europene a mai spus că UE va acorda asistență Republicii Moldova în vederea combaterii unor posibile interferențe rusești în alegerile legislative din acest an. La rândul său, Maia Sandu a menționat că Uniunea Europeană ajută Republica Moldova să fie mai puternică și să facă față amenințărilor externe.

UPDATE Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat într-un interviu televizat că este de acord cu afirmația recentă a lui Trump potrivit căreia se poate ajunge la un acord dacă părțile implicate în conflict sunt dispuse. „Președintele Statelor Unite crede, și cred că are dreptate, că ne îndreptăm în direcția bună”, a spus Lavrov într-un fragment din interviul acordat emisiunii „Face the Nation” de la CBS, difuzat joi. „Declarația președintelui menționează un acord și noi suntem gata să ajungem la un acord”, scrie AlephNews.

UPDATE Atacul Rusiei din noaptea de miercuri spre joi, în timpul căruia 70 de rachete și 145 de drone au vizat în total șase regiuni și au făcut 12 morți la Kiev, potrivit autorităților ucrainene, a intervenit într-un moment în care negocierile laborioase întreprinse de președintele american Donald Trump se încing pe problema peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014, scrie HotNews.

UPDATE Marea Britanie analizează abandonarea planurilor de a trimite mii de trupe în Ucraina, considerând riscurile unui conflict extins prea mari. Surse The Times au dezvăluit că planul privind o forță terestră majoră, care să apere orașele, porturile și centralele nucleare ale Ucrainei, este acum puțin probabil, scrie AlephNews.

UPDATE Comisia Europeană va prezenta în următoarele două săptămâni o foaie de parcurs privind modul în care intenţionează să elimine treptat toate importurile de combustibili fosili din Rusia, a anunţat joi preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen,  în cadrul unui eveniment pe tema energiei, desfăşurat la Londra, potrivit site-ului executivului comunitar, potrivit Antena3.

UPDATE Rusia este în continuare prezentă în campania electorală prezidenţială din România, unde susţine activ candidați extremiști prin propagandă conspiraționistă şi răspândirea fricilor, afirmă Ileana Racheru, expertă în spațiul ex-sovietic şi în dezinformare. Prin instalarea unui preşedinte extremist la Cotroceni, Rusia are trei obiective principale pe care speră să le atingă, explică interlocutoarea.

UPDATE Primarul orașului Kiev, Vitali Kliciko, a declarat pentru BBC că Ucraina ar putea fi nevoită să cedeze teritorii în cadrul unui acord de pace cu Rusia, în contextul presiunilor crescânde exercitate de președintele Donald Trump pentru acceptarea unor concesii teritoriale.

UPDATE Ileana Racheru, expert în spațiul ex-sovietic, afirmă că Rusia este, în continuare, prezentă în campania electorală prezidențială din România, având ca scop să vulnerabilizeze flancul estic al NATO, notează Adevărul.

UPDATE Moscova acuză o politică discriminatorie față de cetățenii ruși care vor să ajungă în Republica Moldova. „La sosirea pe aeroportul din Chișinău, deținătorii de pașapoarte rusești sunt adesea supuși unor controale umilitoare și stricte, care pot dura câteva ore. În timpul verificărilor, cetățenilor ruși, inclusiv copiilor, nu li se oferă condiții elementare, precum apă, hrană sau posibilitatea de a comunica cu exteriorul. După aceste controale, cetățenilor li se refuză frecvent intrarea în țară, sub pretexte inventate sau fără a li se oferi vreo explicație. În fiecare zi, autoritățile moldovene refuză accesul în țară pentru câteva zeci de cetățeni ruși. Posibilitățile de acordare a sprijinului consular din partea Ambasadei Rusiei la Chișinău sunt serios limitate, întrucât autoritățile moldovene refuză accesul reprezentanților săi la cetățenii ruși reținuți”, potrivit unui comunicat emis de Ministerul rus al Afacerilor Externe.

UPDATE Un avion Su-30SM de 50 de milioane de dolari, aflat într-o bază militară rusească din Rostov pe Don, a ars ca o torță în noaptea de 23 spre 24 aprilie. Cum zona nu este atacată foarte des de dronele Kievului, iar Ucraina nu și-a revendicat lovitura, sunt indicii că ar fi vorba fie de o lovitură internă, fie de o acțiune a partizanilor, potrivit Digi24.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina: Atac mortal, critica UE și amintire din 2018. Rusia îl laudă pe Trump și amenință cu Al Treilea Război Mondial
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1155: Atac în Rusia și „problema 2027”. Moldova e vizată, Zelenski refuză oferta SUA, iar Trump îl critică
/ULTIMA ORĂ/ Pod de peste Nistru, lovit de drone explozive: Alerta Poliției de Frontieră
/ULTIMA ORĂ/ Pod de peste Nistru, lovit de drone explozive: Alerta Poliției de Frontieră
/VIDEO/ Salariu de 2 ori mai mic. Natalia Plugaru explică de ce a lăsat ONU pentru Guvern: „Următorii ani sunt critici”
/VIDEO/ Salariu de 2 ori mai mic. Natalia Plugaru explică de ce a lăsat ONU pentru Guvern: „Următorii ani sunt critici”
/VIDEO/ Distracție și nebunie pe 31 decembrie, la TV8: Nu rata un Revelion de vis cu Valentin Uzun și cei mai carismatici actori
/VIDEO/ Distracție și nebunie pe 31 decembrie, la TV8: Nu rata un Revelion de vis cu Valentin Uzun și cei mai carismatici actori
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cum au ajuns crocodilii justiției să prindă muște. Ecouri după investigația Recorder
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cum au ajuns crocodilii justiției să prindă muște. Ecouri după investigația Recorder
/VIDEO/ Mesajul lui Filat pentru Plahotniuc, la  judecată: „Au trecut mulți ani...”
/VIDEO/ Mesajul lui Filat pentru Plahotniuc, la judecată: „Au trecut mulți ani...”

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1394: Atac la Nistru, zi crucială și condițiile lui Zelenski. NATO critică planul lui Putin: „Nebunie”

18 decembrie 2025, ora 23:27

Atac cu drone rusești lângă granița Republicii Moldova și zi crucială pentru viitorul Ucrainei. Oficialii europeni negociau înaintea Consiliului European de joi de la Bruxelles un compromis de ultim moment pentru a oferi Ucrainei miliardele de euro de care are nevoie pentru a-și finanța războiul, dar și cheltuielile de zi cu zi, scriu Reuters și Politico. „Trebuie să găsim o soluție astăzi”, a declarat Ursula von der Leyen. „Nu vom părăsi Consiliul European fără o soluție pentru finanțarea Ucrainei în următorii doi ani.” Volodimir Zelenski avertizează că absenţa unei decizii asupra activelor ruse îngheţate va fi „o mare problemă” pentru Ucraina. Totodată, se declară deschis pentru alegeri, dar anunță două condiții.

Între timp, Rusia a lansat un atac amplu contra Ucrainei, folosind zeci de drone. Deși apărarea aeriană a interceptat majoritatea dronelor, au fost raportate pagube la infrastructura civilă și mai mulți civili au fost răniți. Totodată, Estonia susţine că trei grăniceri ruşi au pătruns ilegal pe teritoriul său. După ce o generație întreagă a trăit vremuri de pace, Europa le spune cetățenilor să se pregătească de război, notează Wall Street Journal (WSJ). Mai mult, Rusia ar putea fi declarată stat sponsor al terorismului în SUA.

UPDATE Atac cu drone rusești lângă granița Republicii Moldova. Activitatea punctelor de trecere a frontierei Palanca-Maiaki Udobnoe și Tudora-Starokazacie este sistată, după ce, în jurul orei 16.00, drone cu încărcătură explozivă au lovit podul peste Nistru situat în extravilanul localității Maiaki-Udobnoe din Ucraina. Momentul atacului a fost surpins de internauți, care au postat imagini pe rețelele de socializare. Presa din Ucraina scrie că o femeie ar fi decedat, iar trei copii au fost răniți. Informația nu a fost însă confirmată de surse oficiale. În urma incidentului, circulația pe pod a fost sistată, iar zona a fost izolată, informează Poliția de Frontieră. Zeci de șoferi au rămas blocați în cozi kilometrice la ieșirea din regiune, în zona localității Maiaki. Autoritățile recomandă cetățenilor să evite deplasările în această zonă și să manifeste prudență sporită, în special în regiunea Odesa.

UPDATE  Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus joi că țara are nevoie urgentă de o decizie legată de fondurile rusești înghețate. El a precizat că hotărârea trebuie luată înainte de „sfârșitul anului”. „Anul acesta”, a accentuat liderul ucrainean. În ceea ce privește parcursul european al Ucrainei, Zelenski a spus că procesul de aderare nu trebuie blocat de niciun stat membru. Zelenski a explicat că intrarea în Uniunea Europeană reprezintă o parte importantă a garanțiilor de securitate pentru Kiev. Din acest motiv, perspectiva aderării are o importanță „cea mai mare” și nu trebuie condiționată de acordul sau susținerea Rusiei. Referitor la discuțiile de pace susținute de Statele Unite, Volodimir Zelenski a declarat că „există progrese în dialogul nostru cu partea americană”. El a spus că se așteaptă ca Moscova să respingă unele propuneri, inclusiv ideea unei forțe europene de stabilizare în Ucraina, esențială pentru garanții de securitate oferite de SUA și Europa, scrie Mediafax.

UPDATE Liderii UE au convenit în cadrul summitului de joi de la Bruxelles să lucreze la opțiunea de finanțare a Ucrainei în perioada 2026-2027 prin utilizarea activelor rusești înghețate, mai degrabă prin împrumuturi comune, potrivit anunțului făcut de prim-ministrul polonez Donald Tusk, citat de Reuters.

UPDATE Liderii Uniunii Europene sunt de acord că utilizarea activelor rusești pentru sprijin financiar acordat Ucrainei reprezintă o soluție corectă, însă mai există detalii tehnice care necesită clarificări. Declarația a fost făcută joi de premierul Poloniei, Donald Tusk, scrie Reuters. „Am făcut cu siguranță un progres, toată lumea este de acord că merită să negociem și ar fi corect să se utilizeze active rusești, dar unele țări vor lupta până la sfârșit pentru a-și maximiza garanțiile”, a spus Donald Tusk jurnaliștilor, la Bruxelles.

UPDATE Institutul pentru Studiul Războiului (ISW - din SUA) se află în centrul unui scandal din cauza manipulării unei hărți interactive a frontului din Ucraina - transmite postul public ucrainean Suspilne, relatează Rador Radio România. Un angajat al acestui centru american de analiză ar fi introdus date false despre înaintarea trupelor ruse în orașul Mirnohrad, regiunea Donețk, pentru a influența rezultatele pariurilor pe platforma Polymarket - scrie publicaţia "Responsible Statecraft", citând o investigaţie "404 Media". Incidentul a avut loc pe 15 noiembrie. Pe platforma Polymarket, utilizatorii pariau dacă Rusia va ocupa Mirnohrad înainte de lăsarea întunericului, majoritatea considerând acest lucru puțin probabil. Totuși, în timpul nopţii, cineva cu acces la administrarea hărților ISW a modificat indicațiile, marcând o intersecție cheie ca fiind deja "ocupată de ruși", fără dovezi reale ale unei astfel de înaintări a armatei Rusiei. Datorită acestei modificări, câțiva investitori care au făcut pariuri riscante au obținut profituri de până la 33.000%. În total, utilizatorii au investit aproximativ 1,3 milioane de dolari pe această piață. Dimineața următoare, modificarea de pe hartă a fost eliminată, dar plățile către câștigători fuseseră deja efectuate, scrie Știripesurse.

UPDATE Kremlinul a confirmat joi că Moscova are în pregătire contacte cu Washingtonul pentru a obţine detalii despre negocierile avute de SUA cu Ucraina şi cu susţinătorii europeni ai acesteia privind o posibilă înţelegere de pace care să pună capăt războiului ruso-ucrainean, relatează agenţiile de știri Reuters şi EFE, citate de Agerpres. 

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a declarat pregătit pentru organizarea alegerilor prezidențiale, în contextul în care Washingtonul a formulat recent o astfel de solicitare. Vorbind cu jurnaliștii joi dimineață, Zelenski a spus că „Statele Unite ale Americii au solicitat organizarea alegerilor prezidențiale, iar eu le-am spus că sunt pregătit pentru astfel de alegeri”, notează Kyiv Post. El a afirmat că alegerile prezidențiale pot fi organizate, dar doar dacă sunt îndeplinite două condiții: securitatea alegătorilor și a soldaților în contextul atacurilor cu rachete în curs și un cadru juridic care să garanteze legitimitatea în condiții de lege marțială. Dacă securitatea alegerilor ar fi asigurată, Zelenski a mai spus că Ucraina „ar putea fi gata să procedeze la organizarea scrutinului în următoarele 60-90 de zile”. „Nu mă agăț de funcția mea. Cred că Ucraina ar trebui să fie pregătită pentru orice evoluție a evenimentelor”, a spus el, potrivit Kyiv Post.

UPDATE Rusia folosește regiunea Kaliningrad nu numai ca bază militară, ci ca instrument de presiune strategică asupra NATO și Europei, a explicat fostul șef al serviciilor de informații din Lituania. Potrivit lui Darius Jurgelevičius, riscul unei escaladări, inclusiv cu componentă nucleară, nu mai poate fi ignorat de oficialii Europei. Poziția enclavei, între Polonia și Lituania, cu acces direct la Marea Baltică, îi oferă Rusiei un avantaj strategic major. „Kaliningrad se află printre primele trei scenarii posibile pentru o confruntare NATO–Rusia. Este un pretext realist pentru justificarea unei escaladări militare”, a declarat joi Jurgelevičius, într-un interviu pentru Kyiv Post.

UPDATE Analiștii militari ucraineni de la DeepState avertizează că forțele ruse au înregistrat noi avansuri în estul regiunii Donețk, apropiindu-se de Myrnohrad și continuând presiunea în direcția orașului Siversk, scrie Spotmedia.

UPDATE Este una din mizele schimburilor diplomatice aflate în desfășurare între Washington și Moscova: sfârșitul războiului din Ucraina ar putea însemna încetarea rapidă a izolării economice a Rusiei față de Occident. Wall Street Journal afirmă, în orice caz, că acesta este unul dintre subiectele de dialog cele mai avansate, scrie RFI.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că discursul său, înregistrat de la Kupiansk, la foarte mică distanță de front, a avut un impact semnificativ asupra partenerilor internaționali, inclusiv asupra Statelor Unite. El a făcut aceste remarci în timp ce răspundea la întrebări despre dacă partenerii au văzut discursul său de la Kupiansk, dacă au înțeles că dictatorul rus Vladimir Putin minte cu privire la situația actuală de pe front și dacă discursul a influențat negocierile, relatează Ukrinform. 

UPDATE „Nu există un act de apărare europeană mai important decât sprijinirea apărării Ucrainei. Următoarele zile vor fi cruciale pentru asigurarea acestui lucru”, a transmis președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul unui discurs ținut în fața Parlamentului European, în ajunul summitului.

UPDATE Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Uniunea Europeană trebuie să aleagă între „bani astăzi sau sânge mâine”, în contextul în care liderii blocului comunitar se reunesc pentru a vota utilizarea activelor rusești înghețate pentru finanțarea Ucrainei, relatează Independent.

UPDATE Volodimir Zelenski le-a transmis un avertisment dur liderilor europeni înaintea unui summit crucial al Uniunii Europene, desfășurat la Bruxelles, pe fondul unei noi escaladări militare. Președintele Ucrainei spune că Rusia nu dă semne că vrea pacea și se pregătește să continue războiul și anul viitor, în timp ce, potrivit Sky News, trei persoane au fost ucise în urma unor atacuri cu drone ucrainene asupra unui port din Rusia, scrie Libertatea.

UPDATE Kievul va avea „o mare problemă” dacă liderii din Uniunea Europeană (UE) nu vor ajunge la un acord asupra utilizării activelor ruse îngheţate pentru a finanţa un ajutor pentru Ucraina, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski joi, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. 

UPDATE Președintele Volodimir Zelenski a sosit, joi, la Bruxelles, pentru a convinge liderii europeni să adopte o decizie politică privind transferul către Ucraina a activelor rusești înghețate. Este vorba despre circa 200 de miliarde de euro, care sunt critic necesare Kievului pentru apărare și pentru viitoarea reconstrucție. 

UPDATE Războiul Rusiei împotriva Ucrainei s-ar putea încheia cu un rezultat neașteptat care, potrivit presupunerilor expertului, este discutat în cadrul părții secrete a negocierilor. O „fereastră de oportunitate” pentru a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei ar putea apărea în intervalul dintre februarie și aprilie 2026, în timp ce 90% din negocierile care au avut loc și continuă să aibă loc rămân cu ușile închise — aceasta este opinia exprimată pentru TSN.ua de către politologul Volodimir Fesenko.

UPDATE Congresul american a adoptat miercuri strategia de apărare a Statelor Unite pentru anul 2026, reafirmând sprijinul Washingtonului pentru alianțele din Europa și pentru Ucraina. Decizia contrazice profund mesajele recente transmise de președintele Donald Trump. Congresul Statelor Unite a aprobat miercuri Legea de Autorizare a Apărării Naționale (NDAA) pentru 2026, documentul anual care stabilește prioritățile de securitate și bugetul apărării americane, scrie NewsWeek.

UPDATE Trei persoane, inclusiv doi membri ai echipajului unei nave de marfă, au fost ucise în atacuri cu drone ucrainene, joi noapte, asupra portului rusesc Rostov-pe-Don și a orașului Bataisk din sudul regiunii Rostov, a declarat guvernatorul local.

UPDATE Aproape că nu trece o săptămână fără ca un guvern european, un lider militar sau un șef al serviciilor de securitate să țină un discurs sumbru, avertizând populația că se îndreaptă spre un posibil război cu Rusia. Este o schimbare psihologică profundă pentru un continent care, după două războaie mondiale, s-a reconstruit promovând armonia și prosperitatea economică comună, scrie publicația Wall Street Journal.

UPDATE Trimisul președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, este așteptat să viziteze Miami în acest weekend pentru discuții cu trimisul Casei Albe, Steve Witkoff, și consilierul și ginerele președintelui Donald Trump, Jared Kushner, cu privire la planul SUA de a pune capăt războiului din Ucraina, au declarat un oficial al Casei Albe și o sursă bine informată, relatează Axios. Emisarii lui Donald Trump le vor prezenta oficialilor ruși concluziile celei mai recente runde de discuții, în condițiile în care Moscova nu și-a schimbat semnificativ poziția, afirmă surse citate de Politico.

UPDATE Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat că, dacă țările alianței nu își vor respecta angajamentul de a aloca cel puțin 5% din PIB pentru apărare, Rusia ar putea deveni mai puternică decât ele în câțiva ani, potrivi BBC. Într-un interviu acordat BBC Radio, Rutte a comentat și recentele declarații ale președintelui rus Vladimir Putin cu privire la intenția sa de a cuceri teritoriile ucrainene, pe care Rusia le numește „teritoriile sale istorice”. Rutte a calificat drept „nebunie” faptul că dorința lui Putin de a-și realiza „ideea istorică de a recâștiga influența în Ucraina” sau în întreaga fostă Uniune Sovietică a dus deja la moartea sau rănirea a 1,1 milioane de ruși.

UPDATE Președintele ucrainean a menționat că semnalele pe care le transmite Putin nu sunt deloc noi. „El nu vrea să încheie războiul. Întrebarea este dacă îl poate continua. Aceasta depinde deja de parteneri, de presiunea lor sancționară și diplomatică. Acum, colegii americani afirmă că Putin este pregătit pentru încheierea războiului. Atât în mod public, cât și în formate nepublice. Noi susținem inițiativele americanilor” – a adăugat președintele Ucrainei. Zelenski a subliniat că Ucraina nu este de acord cu toate elementele posibilelor viitoare acorduri, existând, printre altele, diferențe privind problema teritorială, finanțarea activelor înghețate etc, scrie Rador.

UPDATE Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că sancțiunile împotriva Rusiei și acțiunile coordonate ale aliaților pot împiedica regimul de la Kremlin să continue războiul în același ritm în anul care urmează. „Nu cred că economia lui Putin este capabilă să susțină acest război la aceeași intensitate ca înainte. Dacă sancțiunile vor funcționa cu adevărat şi Statele Unite vor fi cinstite și transparente, iar Putin va încetini acum diplomatic acest val, SUA vor exercita o presiune mai mare asupra lui” – a afirmat Zelenski, joi, la o discuție cu presa, notează Rador.

UPDATE Comisia Dunării a creat un registru al pagubelor cauzate de agresiunea rusă în regiunea Dunării de Jos și a constatat încălcări ale Convenției de la Belgrad – a anunţat vicepremierul pentru reconstrucția Ucrainei, Oleksi Kuleba. Potrivit acestuia, la cea de-a 104-a sesiune a organizației, cele mai multe state membre au susținut decizia inițiată de Ucraina privind crearea unui astfel de registru special al pagubelor provocate de Rusia în zona dunăreană, notează Rador.

UPDATE „O noapte dificilă pentru regiunea noastră Cerkasî”, a scris guvernatorul Ihor Tabureț pe aplicația de mesagerie Telegram. Conform acestuia, atacul a vizat infrastructura critică, iar o parte a principalului oraș al regiunii a rămas fără energie electrică. Totodată, mai mult de 12 case au fost avariate în urma bombardamentului. Armata ucraineană a precizat că Rusia a lansat în total 82 de drone asupra Ucrainei în cursul nopții, iar forțele ucrainene au reușit să neutralizeze 63 dintre ele, potrivit News.ro.

UPDATE Armata rusă a lansat 82 de drone, inclusiv drone de tip Shahed sau Gerbera asupra regiunilor Cerkasî, Odessa, Nikolaev, Dnipropetrovsk și Sumî, au anunțat Forțele Aeriene Ucrainene, punctând că 63 au fost doborâte de sistemele de apărare aeriană ucrainene. În regiunea Sumî, o dronă a provocat daune infrastructurii civile, rănind o persoane. În regiunea Odesa au fost avariate un bloc rezidențial și o școală, fiind rănite șapte persoane. Șase au primit îngrijiri la fața locului, a șaptea fiind internată în stare moderată. Regiunea Nikolaev a fost vizată de atacuri asupra infrastructurii energetice, care au provocat întreruperi de curent, fără să fie anunțate victime. În regiunea Cerkasî, în orașul Krivoi Rog, dronele au au lovit zone rezidențiale, declanșând incendii și rănind două persoane.

UPDATE Compania rusă ZaVOZ, specializată în proiectarea de echipamente militare, a anunţat joi că începe producţia în masă a unei noi uniforme de camuflaj care va permite soldaţilor să treacă nedetectați de dronele inamice, chiar şi de cele echipate cu camere cu infraroșu, informează EFE.

UPDATE Congresul Statelor Unite este acum scena unei confruntări politice și morale majore, după ce un proiect de lege bipartizan ar putea desemna Rusia drept stat sponsor al terorismului. Inițiativa vizează în special răpirea copiilor ucraineni și atacurile asupra populației civile. Legiuitorii americani dezbat intens desemnarea Rusiei drept stat sponsor al terorismului, într-un moment în care războiul brutal al Ruiei din Ucraina continuă să facă zilnic victime în rândul populației nevinovate și în special în rândul copiilor, scrie NewsWeek.

UPDATE Vânzările de medicamente pentru mahmureală în Rusia au crescut cu 27% între ianuarie şi octombrie 2025, atingând un maxim al ultimilor trei ani, o situaţie pe care companiile farmaceutice ruseşti o atribuie creșterii concurenței şi unei tendințe tot mai mari în rândul ruşilor către un stil de viaţă mai sănătos, relatează joi agenția EFE.

UPDATE Autoritățile ruse au anunțat joi condamnarea la 13 ani de închisoare a lui Hayden Davies, un cetățean britanic în vârstă de 30 de ani, acuzat că a luptat ca mercenar de partea Ucrainei împotriva Rusiei, notează Reuters. Potrivit Procuraturii Generale al Rusiei, Davies a fost judecat de o instanță din Donețk-ul ocupat. Acesta ar fi ajuns în Ucraina în august 2024. Acesta a intrat în Legiunea Internaționale pentru Apărarea Ucrainei, ar fi participat la procesul de instrucția și ar fi luptat împotriva armate ruse în Donețk. Procuratura mai anunță că britanicul ar fi fost capturat de trupele ruse în iarna anului 2024, fiind înarmat cu o pușcă de asalt americană și muniție. 

UPDATE Istoricul Thierry Wolton avertizează că democrația europeană rămâne neînțeleasă de restul lumii și se declară surprins de acordul dintre Putin și Trump, menit să slăbească Europa pentru câștig economic ulterior. Democrația este un fenomen născut în Europa, specific acestui continent, care nu e de interes pentru restul lumii şi nici înţeles. Europa este asemenea satului de gali din povestea Asterix şi Obelix, o mică insulă care este asediată şi căreia ceilalți îi vor pielea, afirmă istoricul francez Thierry Wolton într-un interviu acordat News.ro. Wolton spune că a fost surprins de amploarea înțelegerii făcute de Putin şi Trump peste capul Europei, cei doi având interesul comun de a slăbi construcția politică europeană pentru a putea exploata şi domina apoi economic ţările de pe continent.

UPDATE Luna trecută, liderul de la Kremlin a confirmat că Rusia a început deja demersurile pentru producția de serie a sistemului Oreșnik. Putin a lăudat anterior puterea de distrugere a rachetei, comparând-o cu cea a unei arme nucleare și susținând că este imposibil de interceptat, deși unii experți internaționali s-au arătat sceptici față de aceste afirmații. „Până la sfârșitul acestui an, noul sistem de rachete hipersonice cu rază medie de acțiune Oreșnik va fi introdus în serviciul de luptă”, a declarat Putin miercuri, în cadrul unei reuniuni extinse cu înalți oficiali militari la Moscova. Mai mult, Rusia intenționează să desfășoare acest sistem și pe teritoriul statului vecin Belarus, care are granițe comune atât cu Ucraina, cât și cu state membre NATO. Președintele belarus, Alexandr Lukașenko, a confirmat recent că rachetele Oreșnik vor intra în serviciu de luptă în țara sa până la finalul anului 2025. În replică, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că raza de acțiune a acestor rachete reprezintă o amenințare directă la adresa întregii Europe. El a solicitat guvernelor occidentale să impună sancțiuni drastice companiilor rusești implicate în dezvoltarea acestei noi tehnologii militare, notează Realitatea.

UPDATE  Estonia a început instalarea primelor buncăre militare în secțiunea sud-estică a frontierei sale cu Rusia, ca parte a Liniei de Apărare Baltice, un amplu proiect defensiv comun al statelor baltice, potrivit Onet. Noile structuri subterane vor constitui nucleul unui sistem de fortificații menit să întărească flancul estic al NATO în regiune.

UPDATE Trei grăniceri ruşi au trecut ilegal în teritoriul Estoniei miercuri, a anunţat Ministerul estonian de Externe, relatează dpa. Potrivit ministerului, cei trei au traversat linia de control între Estonia şi Rusia pe un dig de protecţie de pe râul Narva, conform Agerpres. Cei trei au ajuns la faţa locului cu un vehicul cu pernă de aer, apoi au mers pe jos de-a lungul digului, după care s-au întors la vehiculul lor şi au trecut înapoi pe partea rusă. Ministerul a publicat o înregistrare video înregistrată de o cameră de supraveghere de la locul incidentului, care a avut loc lângă satul Vasknarva. Ministrul de interne estonian Igor Taro a afirmat că motivele grănicerilor ruşi sunt neclare.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1393: Urgență la Odesa, case confiscate, noapte de foc și refuzul Rusiei. „Putin vrea doar război”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1392: Premieră la negocieri, pașii următori și oda patriarhului. Kievul cere armistițiu, dar Rusia refuză
Averea familiei lui Vasile Popa, fost șef SPPS: Automobil, apartament nou și datorii de milioane acoperite în 2025
Averea familiei lui Vasile Popa, fost șef SPPS: Automobil, apartament nou și datorii de milioane acoperite în 2025
/VIDEO/ Salariu de 2 ori mai mic. Natalia Plugaru explică de ce a lăsat ONU pentru Guvern: „Următorii ani sunt critici”
/VIDEO/ Salariu de 2 ori mai mic. Natalia Plugaru explică de ce a lăsat ONU pentru Guvern: „Următorii ani sunt critici”
/VIDEO/ Lege mai aspră după încercările de fraudă la obținerea cetățeniei. Eșanu: „Am avut personaje extrem de dubioase”
/VIDEO/ Lege mai aspră după încercările de fraudă la obținerea cetățeniei. Eșanu: „Am avut personaje extrem de dubioase”
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cum au ajuns crocodilii justiției să prindă muște. Ecouri după investigația Recorder
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cum au ajuns crocodilii justiției să prindă muște. Ecouri după investigația Recorder
/ULTIMA ORĂ/ Pod de peste Nistru, lovit de drone explozive: Alerta Poliției de Frontieră
/ULTIMA ORĂ/ Pod de peste Nistru, lovit de drone explozive: Alerta Poliției de Frontieră

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.