Lotul național de sambo al Moldovei a obținut 3 medalii în cadrul Campionatului European, rezervat seniorilor. Competiția a avut loc în orașul Limassol, Cipru.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, cea mai bună prestație a fost înregistrată de sportivul Veaceslav Plămădeală, care a cucerit medalia de argint în categoria de greutate de 79 kg. La proba de combat sambo, în categoria de 71 kg, Lucian Brai a obținut medalia de bronz, completând palmaresul masculin a lotului.
În concursul feminin, sportiva Vera Zorea a urcat pe treapta a treia a podiumului în categoria de 54 kg, obținând astfel a treia medalie pentru Moldova.



























































