Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

/VIDEO/ „O întâlnire simbolică cu potențial de a deveni istorică”: Despre ce au discutat Trump și Zelenski la Vatican

profimedia-0992454854
26 aprilie 2025, ora 16:48

Președintele SUA, Donald Trump, și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, au avut sâmbătă, o scurtă întrevedere la Roma, unde au participat la funeraliile Papei Francisc, a transmis Casa Albă. La final, ambele părți au lăudat discuția: Casa Albă a numit-o „productivă”, iar Zelenski a afirmat că „are potențial de a deveni istorică”. Este pentru prima oară când cei doi lideri se întâlnesc după dialogul aprins din Biroul Oval din februarie, scrie Hotnews.

Donald Trump și Volodimir Zelenski „s-au întâlnit în cadru privat și au avut o discuție foarte productivă”, a transmis directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung, potrivit The New York Times.

sursa video: AFP

Întâlnirea dintre cei doi a fost una scurtă, scrie Kiev Independent, deoarece Trump, Zelenski și alți lideri mondiali, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron, au fost văzuți la scurt timp când s-au alăturat ceremoniei de înmormântare. Potrivit altor publicații, a durat aproximativ 15 minute.

Zelenski: „Am reușit să discutăm multe”

La final, Volodimir Zelenski a transmis că a fost una bună. „Am reușit să discutăm multe. Sperăm într-un rezultat din toate lucrurile despre care s-a vorbit”, a scris liderul de la Kiev pe Telegram, potrivit Reuters.

Președintele ucrainean a spus că subiectele discutate cu Trump au inclus „protecția vieții poporului nostru, o încetare a focului completă și necondiționată, o pace fiabilă și durabilă care va preveni reapariția războiului”.

Zelenski a adăugat: „A fost o întâlnire foarte simbolică care are potențialul de a deveni istorică, dacă vom obține rezultate comune. Vă mulțumim, domnule președinte Donald Trump!”.

Într-o altă fotografie, surprinsă în același loc, celor doi lideri li s-au alăturat președintele francez Emmanuel Macron și premierul britanic Keir Starmer.

La scurt timp, toți cei patru lideri au luat parte la funeraliile Papei Francisc.

Trump, după întâlnirea trimisului său cu Putin: „Suntem foarte aproape de un acord”

Marți seară, Axios a publicat un articol în care vorbește despre „ultima ofertă” a lui Trump pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina, cadru de pace care include recunoașterea de către SUA a Crimeei ca parte a Rusiei.

Zelenski a reacționat și a anunțat că Ucraina nu va recunoaște ocuparea peninsulei Crimeea de către Rusia, ceea ce a atras, a doua zi, noi critici din partea lui Trump. Liderul de la Casa Albă a afirmat, miercuri, că peninsula a fost pierdută cu ani în urmă „și nici măcar nu este un punct de discuție”.

Trump și-a întărit poziția față de acest subiect vineri, într-un interviu acordat revistei Time, când a declarat: „Crimeea va rămâne a Rusiei”. Tot vineri, trimisul președintelui american, Steve Witkoff, s-a întâlnit la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta planul SUA de a pune capăt războiului din Ucraina.

Ulterior, după întâlnirea de vineri de la Moscova a trimisului său Steve Witkoff cu Vladimir Putin, Trump a declarat că cele două părți sunt „foarte aproape de un acord”, în ciuda diferențelor aparente dintre pozițiile lor.

Prima întâlnire după momentul tensionat din Biroul Oval

Întâlnirea de la Roma a fost prima a celor doi șefi de stat după disputa din Biroul Oval. În februarie 2025, președintele Ucrainei a mers la Casa Albă pentru o discuție cu omologul său american despre negocieri de pace cu Rusia și pentru semnarea unui acord privind resursele minerale ucrainene, însă dialogul a devenit tensionat pe parcurs.

Donald Trump și vicepreședintele JD Vance l-au acuzat pe Zelenski atunci că este lipsit de respect și nerecunoscător, avertizându-l că SUA se va retrage din ecuație dacă autoritățile de la Kiev nu încearcă să ajungă la un acord pentru încheierea războiului. Conferința de presă pe care urmau să o susțină cei doi șefi a fost anulată și nici acordul nu a mai fost semnat. Ulterior, Trump l-a dat afară pe Volodimir Zelenski din Casa Albă.

De atunci, relația celor doi a fost tensionată. Recent, Trump a averitzat și Ucraina și Rusia că SUA își vor abandona eforturile dacă nu se vor înregistra progrese reale în discuțiile de pace.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente