Italianul Carlo Ancelotti va părăsi postul de antrenor al echipei Real Madrid la finalul sezonului și va prelua conducerea selecționatei Braziliei, anunță mass-media spaniolă.
Carlo Ancelotti a ajuns deja la un acord cu CBF pentru a prelua echipa națională a Braziliei după încheierea mandatului său la Real Madrid', afirmă cotidianul sportiv Marca, subliniind însă că tehnicianul italian nu a semnat deocamdată nimic cu organismul conducător al fotbalului brazilian.
Ancelotti, care a cucerit trei Ligi ale Campionilor cu Real Madrid în două mandate, s-a aflat în centrul criticilor după eliminarea în sferturile de finală ale Champions League în acest sezon, în fața formației engleze Arsenal Londra, precum și după eșecul suferit sâmbătă în fața 'eternei rivale' FC Barcelona, în finala Cupei Spaniei.
Însă, madrilenii sunt angrenați în continuare în lupta pentru titlu în campionatul Spaniei, aflându-se la patru puncte în spatele rivalei catalane, cu cinci etape înainte de finalul sezonului.
Agenția de presă sportivă Relevo relatează că Real Madrid nu va pune niciun obstacol în calea plecării lui Carlo Ancelotti în Brazilia.





























































