La alegerile parlamentare din această toamnă, partidul actual de guvernare, PAS va merge singur. Deputatul PAS Vitalie Jacot susține că orice fel de alianțe vor fi discutate abia după scrutin.
„Noi mergem bineînțeles separat. Nu o să facem alianțe înainte de alegeri”, a declarat Vitalie Jacot în ediția de vineri, 2 mai, a emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8.
Jacot spune că între timp au loc discuții cu anumiți exponenți ai Blocului Împreună. Blocul Alternativa nu este o opțiune de coaliție pentru cei de la PAS.
„Blocul Alternativa nu este altceva decât pentru a deturna votul de pe centru spre un partid care după aia va putea fi manipulat de către Kremlin”, a subliniat parlamentarul.
Vitalie Jacot a mai spus că PAS și-ar dori un dialog cu partide de dreapta veritabile.
Cetățenii Republicii Moldova vor merge la vot pe 28 septembrie 2025, când vor alege următorul Parlament.






























































