Promisiuni nespuse, fraze scoase din context și o obsesie veche de 30 de ani. Kremlinul susține că NATO ar fi încălcat o înțelegere istorică – o promisiune care, în realitate, n-a fost niciodată scrisă. Sub pretextul „niciun centimetru spre Est”, Vladimir Putin a justificat invazia în Ucraina. Dar cât adevăr este în această narațiune și câtă manipulare?
După sfârșitul Războiului Rece, mai multe țări europene au optat pentru aderarea la Alianța Nord Atlantică, percepută drept o garanție a securității și eliberării de sub influența Rusiei. La rândul său, Moscova vede extinderea NATO ca o amenințare directă și o „trădare” a promisiunilor Occidentului. Kremlinul a transformat această percepție într-o armă propagandistică, folosind-o pentru a justifica invazia în Ucraina sub pretextul unei așa-zise „măsuri preventive”.
„Procesul extinderii NATO nu are nici o legătură cu modernizarea alianței sau cu asigurarea securității în Europa. Noi avem dreptul să întrebăm deschis: împotriva cui este această extindere?” declara președintele Federației Ruse, Vladimir Putin în 2007.
„Pasul următor: Ucraina în NATO. Pe noi niciodată nu ne-au întrebat referitor la acest subiect. Practica din ultimele două decenii ne arată că nu există niciun fel de dialog. Nu este treaba voastră, nu vă privește. Noi le spunem: se apropie infrastructura militară de hotarele noastre. Ei ne răspund: nu vă faceți griji. Nu este împotriva voastră”, spunea Putin în 2014.
„În această ordine se află și promisiunea dată țării noastre, precum că NATO nu se va extinde nici un centimetru către Est. Ne-au mințit. Exprimându-mă într-un limbaj popular, ne-au fraierit”, declara președintele rus în 2022.
„Acum, despre extinderea NATO spre Est. Au promis (americanii). Nici un fel de NATO spre Est. Ne-au zis că nu se vor extinde cu nici un centimetru spre Est. Apoi ce s-a întâmplat? Pe hârtie nu a fost fixat. De aceea s-au extins. Cinci valuri de extindere”, susținea Putin în 2024.
În 1990 sistemul internațional încă era unul bipolar. Lumea era împărțită în două sfere de influență. Partea de Vest se afla sub tutela SUA, iar cea de Est, sub tutela URSS. În acel an au început negocierile privind reunificarea Germaniei, care era împărțită în două. În cadrul unei conversații dintre secretarul de stat al SUA James Baker și Mihail Gorbaciov a fost pronunțată renumita frază „nici un centimetru spre Est”:
„ȘI ultimul punct. NATO reprezintă principalul mecanism prin care se asigură prezența Statelor Unite în Europa. În cazul desființării NATO, un asemenea mecanism nu ar mai exista pe continentul european. Înțelegem că nu numai pentru Uniunea Sovietică, dar și pentru celelalte țări europene, există o importanță strategică în oferirea unor garanții ferme. Dacă SUA își mențin prezența în Germania în cadrul NATO, nici un centimetru din actuala jurisdicție militară a NATO nu se va extinde către Est”, a spus Baker, secretar de Stat al SUA 1989-1992.
Or, discuțiile se refereau la extinderea NATO spre Germania de Est, care la acel moment se afla în lagărul sovietic și nicidecum la Europa de Est. Ulterior, stenogramele conversațiilor au fost discretizate de Washington și sunt acum accesibile publicului larg. Totuși, acestea sunt interpretate diferit, mai ales că nu există garanții scrise în acest sens.
„ -Azi sunt întrebat de ce nu am stabilit printr-un acord ca NATO să nu se extindă cu nici un cenimetru spre Est. În această privință trebuie luat în considerare ca in acel moment existau atât NATO cat și pactul de la Varșovia. Ce ar fi trebuit fixat contractual mai mult? Atunci această problemă nu-și avea rostul. -Deci asta înseamnă ca este un mit afirmația ca Occidentul v-ar fi înșelat în legătură cu expansiunea NATO către Est? -Da, într-adevăr este un mit. Aici presa, dragă presa și-a adus aportul”, declara Mihail Gorbaciov, conducătorul Uniunii Sovietice 1985-1991.
Există câteva motive solide care explică de ce nu s-au purtat negocieri reale privind extinderea NATO în Europa de Est. În 1990, țările din regiune făceau parte din Organizația Tratatului de la Varșovia, blocul militar condus de URSS. Dar un an mai târziu, atât OTV cât și Uniunea Sovietică au dispărut, prin urmare o discuție la acest subiect devenea de neconceput.
Totodată, dacă ar fi existat negocieri privind extinderea Alianței Nord Atlantice, cu siguranță că ar fi existat și întâlniri între părți, consultări cu statele membre, vizite oficiale reciproce și un act scris care consfințește angajamentele părților. Or, acordurile și promisiunile de acest tip sunt prezentate într-un format oficial și nu se rezumă la discuții informale între doi lideri.
Mai mult, SUA nu ar fi putut să își ia angajamentul ca NATO să nu primească noi membri, deoarece deciziile luate de Alianță reprezintă un consens al tuturor statelor membre. Aderarea la această structură este o decizie liberă a statului, nu una impusă. Aderarea sau ieșirea dintr-o organizație internațională reflectă adevărata suveranitatea a unei țări, lucru ce se regăsește în istoria NATO și a UE.




























































