La un pas de nenorocire. O femeie a scăpat ca prin urechile acului, după ce s-a înecat cu o bucată de carne. Viața acesteia a fost salvată de medicii de la ambulanță.
Cazul s-a produs în seara de duminică, 4 mai, într-o localitate din raionul Fălești. Un tânăr a solicitat intervenția Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească pentru bunica sa de 63 ani care se sufoca după ce s-a înecat cu o bucată de carne.
În momentul în care a ajuns echipa de la ambulanță, femeia își pierduse deja cunoștința, fiind în stop cardio-respirator.
„Imediat, echipa de asistență medicală urgentă a efectuat dezobstrucția căilor respiratorii cu succes prin manevra Heimlich și inițiind măsuri de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală, soldate cu succes în 9 minute”, se menționează într-un comunicat al CNAMUP.
După ce i-a revenit ritmul cardiac și respirația, femeia a fost transportată la spital.




































