Conducerea PSD a decis în unanimitate luni seară ca Marcel Ciolacu să își depună mandatul de premier al României după rezultatul alegerilor prezidențiale. Formațiunea iese de la guvernare, însă cu rămânerea miniștrilor în guvern până la instalarea unui nou cabinet, scrie hotnews.
Liderii PSD au mai decis ca partidul să nu își anunțe susținerea pentru niciunul dintre cei doi candidați intrați în turul 2 – George Simion și Nicușor Dan. Această decizie a fost luată cu două abțineri.
Demisia devine irevocabilă din momentul în care președintele ia act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii. Președintele României ia act de demisia prim-ministrului printr-un decret prezidențial.
Preşedintele României va desemna, prin decret prezidențial, un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile premierului, până la formarea noului Guvern. Acesta va îndeplini atribuțiile prim-ministrului până la formarea unui nou Guvern. Perioada de interimat poate dura cel mult 45 de zile, timp în care trebuie format un nou Guvern. Guvernul interimar poate emite doar acte privind administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.





















