Accesul persoanelor în anumite locuri publice din Capitală va fi limitat temporar pe 8 și 9 mai 2025. Măsura a fost luată în contextul vizitei oficiale la Chișinău a Comisarei pentru extindere a Uniunii Europene, Marta Kos.
Potrivit unui comunicat al Primăriei, oficiala va vizita instituțiile de stat ale Moldovei. Din această cauză, pe 8 mai (orele 18:00-23:50) și 9 mai (orele 06:00-23:00), va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din centrul orașului și arterele care fac legătura cu Aeroportul Chișinău.
De asemenea, nu vor fi permise desfășurarea întrunirilor, manifestărilor în masă, lucrărilor de reparație a diferitelor obiecte de infrastructură, în perimetrul străzilor pe unde se va deplasa coloana oficială.
Excepție de la restricțiile enunțate sunt manifestările social-culturale, menționate în declarațiile prealabile, depuse la Primăria Chișinău, în perioada vizată.
Conducătorii auto sunt îndemnați să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.
TV8.md amintește că Marta Kos, Comisara europeană pentru Extindere, vine joi, 8 mai, în Republica Moldova. Oficiala se va afla în țara noastră până pe 12 mai. Anunțul a fost făcut de Guvern. Kos va fi însoțită de o delegație oficială din care fac parte europarlamentarii Siegfried Mureșan și Daniel Barna, precum și oficiali din cadrul Comisiei Europene. Programul include o serie de activități și întâlniri în mai multe regiuni ale țării.





























































