În țările europene învingătoare în cel de-a Doilea Război Mondial au loc joi parade și alte evenimente. Manifestările au loc cu ocazia aniversării a 80 de ani de la victoria aliaților împotriva Germaniei naziste, transmite Agerpres.
În Regatul Unit sunt anunțate o slujbă la biserica londoneză Westminster Abbey, locul de încoronare a monarhilor britanici, și un mare concert. Premierul Keir Starmer a declarat că întreaga națiune ar trebui să își amintească împreună sacrificiile generației din război, care „nu trebuie uitate niciodată”.
Anterior, luni, a avut loc parada militară. La eveniment a asistat și familia regală. Pe cerul capitalei au zburat Red Arrows, avioanele echipei de acrobații aeriene a forțelor aeriene britanice Royal Air Force.
video: yt/Sky News
Sărbătoarea este marcată și în Franța. Președintele Emmanuel Macron depune, conform tradiției, o coroană de flori la mormântul soldatului necunoscut de sub Arcul de Triumf din Paris și va asista la parada militară de pe bulevardul Champs Elysees.
La rândul ei, Polonia va fi vizitată de către miniștrii de externe din statele membre ale Uniunii Europene, reuniți neoficial la Varșovia încă de miercuri.
Din cauza războiului actual cu Rusia, Ucraina nu a planificat niciun eveniment oficial important de Ziua Victoriei, joi fiind considerată Ziua Comemorării și Reconcilierii. Lideri naționali și locali vor depune coroane de flori în memoria celor căzuți, iar la multe monumente vor fi aduse omagii.
Rusia organizează ca în fiecare an o mare paradă militară la Moscova, iar întrucât capitularea naziștilor a avut loc după miezul nopții, adică în 9 mai, data respectivă este cea considerată ca ziua victoriei Uniunii Sovietice. Vineri, în capitală vor defila peste 10.000 de soldați, elevi ai școlilor de ofițeri, copii de militari și membri ai organizației de tineret Iunarmia. Presa informează că printre alte arme ar putea fi expusă și racheta cu rază medie de acțiune Oreșnik, testată pentru prima dată în noiembrie anul trecut, împotriva Ucrainei. Președintele rus Vladimir Putin va avea ca oaspeți șefi de state sau guverne din peste 20 de țări; cel mai marcant oaspete este președintele chinez Xi Jinping. Parade vor avea loc și la Sankt Petersburg, Vladivostok și în alte orașe mari din Rusia.
video: yt/France 24
TV8.md amintește că Ucraina comemorează astăzi 80 de ani de la victoria împotriva nazismului, iar cu această ocazie, președintele Volodimir Zelenski a accentuat contrastul dur între trecutul glorios și realitatea brutală a războiului de acum. Într-un mesaj video, liderul de la Kiev a spus că, deși răul părea învins în urmă cu opt decenii, astăzi, Ucraina se confruntă din nou cu aceleași forțe ale opresiunii, iar lupta pentru libertate și demnitate continuă cu și mai multă hotărâre.




























































