Președintele american Donald Trump și cel al Ucrainei, Volodimir Zelenski au discutat joi seară, 8 mai, la telefon. Într-o postare pe Telegram, Zelenski scrie că a fost o discuție plăcută.
„Am avut o conversație plăcută. Am salutat ratificarea de către Rada Supremă a Acordului de Parteneriat Economic - un document cu adevărat istoric care deschide multe noi oportunități de cooperare”, a scris liderul de la Kiev.
Discuțiile au mai vizat eforturile suplimentare pentru pacea în Ucraina.
„Președintele Trump a întrebat despre situația de pe câmpul de luptă, iar eu l-am informat pe scurt. Am mai relatat că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu de 30 de zile, începând de astăzi. Ne așteptăm ca Rusia să fie de acord cu această propunere. De asemenea, am confirmat că Ucraina este pregătită pentru negocieri în orice format. Însă, pentru a realiza acest lucru, Rusia trebuie să demonstreze seriozitatea intențiilor sale de a pune capăt războiului, începând cu un armistițiu complet și necondiționat.
Președintele Trump a confirmat că dorește ca acest război să se încheie, este gata să ajute și susține necesitatea unui armistițiu”, a menționat Volodimir Zelenski.
Kievul și Washingtonul au semnat la 1 mai acordul promovat intens de președintele american Donald Trump, care oferă Statelor Unite acces preferențial la noi înțelegeri privind minereurile ucrainene și care va finanța investițiile în reconstrucția Ucrainei.
Cele două țări au semnat acordul la Washington, după luni de negocieri uneori tensionate, incertitudinea persistând până în ultimul moment.
Acordul instituie un fond comun de investiții pentru reconstrucția Ucrainei, în contextul eforturilor lui Trump de a asigura un acord de pace în războiul care durează de mai bine de trei ani între Rusia și Ucraina.
Acordul este esențial pentru eforturile Kievului de a repara relațiile cu Trump și Casa Albă, care s-au deteriorat după preluarea mandatului de către republican, în luna ianuarie.





















