Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

/VIDEO/ 9 mai sub drapelul propagandei: Cum folosește Rusia retorica „denazificării” și simboluri sovietice în invazia Ucrainei

alo cover 9 mai
09 mai 2025, ora 17:20

Rusia încearcă să rescrie granițele memoriei colective, prezentând războiul din Ucraina drept o continuare a luptei din cel de-al Doilea Război Mondial. Prin retorica „denazificării” și apelul la simbolurile sovietice, Moscova încearcă să fuzioneze cele două războaie, transformându-le într-o singură luptă ideologică. 

„Revanșismul pe față al celor care în mod deschis și cinic au pregătit o nouă campanie împotriva Rusiei. Cei care au adunat pentru asta mizeria nazistă din toată lumea. Scopul lor și aici nu este nimic nou, să destrame și să distrugă țara noastră”, declara președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.

„Au trecut 80 de ani, dar legătura dintre timpuri se resimte. Luptătorii din zona Operațiunii Militare Speciale duc aceeași luptă pe care au purtat-o buneii și străbuneii lor”, se arată într-un reportaj rutube/Пятый канал.

Pentru ca această linie a continuității să pară cât mai naturală, Moscova încearcă să pună pe același cântar ocuparea unor mici orașe ucrainene cu marile bătălii din cel de-al doilea război mondial, precum Stalingrad sau Kursk.

„E o încercare de a parazita pe un trecut istoric. Pe mari victorii din trecut. Când nu ai ce arăta în prezent, te întorci în trecut și încerci orice ocupație a unei localități neînsemnate din Donbas încerci să o egalezi cu mari victorii din cel de-al doilea război mondial. Aceasta nu este altceva decât o parazitare pe trecutul istoric”, a menționat doctorul în istorie, expert WatchDog, Artur Leșcu.

Un alt element prin care se încearcă crearea unei punți între armata roșie și forțele militare ruse actuale este și panglica Sfântului Gheorghe, care a cunoscut o serie de interpretări pe parcursul istoriei. În secolul al XVIII-lea, în Imperiul Rus a apărut ordinul sfântul Gheorghe, care era o distincție militară rară și de mare însemnătate pentru ofițeri. Ordinul, a fost interzis la începutul formării URSS, pentru ca noul stat să se distanțeze cât mai mult de trecutul istoric țarist.

„În momente de mari încercări, de mare cumpănă pentru statul sovietic din timpul celui de-al doilea război mondial, dictatorul Stalin, tiranul Stalin a început să apeleze la memoria istorică, la memoria militară glorioasă țaristă. Și abia atunci a apărut acest interes pentru epoleți, pentru ordine din epoca țaristă. Evident că nu au putut pur și simplu copia un ordin țarist. L-au preluat, a apărut o nouă medalie, pentru soldați deja. Medalia gloriei de câteva grade, care într-adevăr a avut o parte componentă aceea panglică bicoloră. Asta s-a întâmplat în 1943”, a punctat Artur Leșcu.

În 2005, agenția de presă Ria Novosti a inițiat o campanie largă de distribuție și mediatizare a panglicii sfântul Gheorghe ca simbol oficial al Zilei Victoriei. Inițiativa a devenit una anuală, iar panglica - un element central și inalienabil legat de cel de-al doilea război mondial și armată. Însă odată cu acțiunile militare ale Federației Ruse în Ucraina, aceasta a căpătat o nouă însemnătate, fiind asociată cu un război de agresiune.

Schimbarea semnificației panglicii Sfântului Gheorghe nu este un caz izolat în istorie. De-a lungul timpului, simboluri cu înțelesuri inițial pozitive au fost reinterpretate în funcție de context. Svastica, de exemplu, folosită inițial în cultura hindusă ca simbol al norocului și renașterii, a devenit sinonimă cu regimul nazist și crimele sale după ce a fost preluată de propaganda hitleristă.

 În Republica Moldova, legea privind combaterea extremismului interzice utilizarea simbolurilor, atributelor și altor elemente care promovează războiul, crimele împotriva umanității și glorificarea acțiunilor militare de agresiune. Legi similare există în mai multe state ale lumii.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/PROMO/ Președintele Comisiei securitate din Parlament, Lilian Carp, invitat la Cutia Neagră PLUS: De la 19:45, la TV8!
/PROMO/ Președintele Comisiei securitate din Parlament, Lilian Carp, invitat la Cutia Neagră PLUS: De la 19:45, la TV8!
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Horoscop 27 septembrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii primesc vești, Fecioarele au parte de clarificări, iar Leii atrag atenția
Horoscop 27 septembrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii primesc vești, Fecioarele au parte de clarificări, iar Leii atrag atenția

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente