Papa Leon al XIV-lea a celebrat vineri prima sa slujbă în Capela Sixtină. A doua zi după ce a fost ales în calitate de al 267-lea Suveran Pontif, șeful Bisericii Catolice a început ritualul la ora 12, în fața a numeroși cardinali, transmite Digi24.
video: yt/ABC News
Primul papă din SUA, le-a spus cardinalilor prezenți la slujbă că speră să fie „un administrator credincios” pentru întreaga Biserică și a adăugat că instituția trebuie să se identifice pe sine prin sfințenia membrilor și nu prin „grandoarea palatelor”.
Papa a deplâns vineri și declinul credinței în favoarea „altor certitudini precum tehnologia, banii, succesul, puterea”.
„Chiar și astăzi, există numeroase contexte în care credinţa creştină este considerată absurdă, (...) contexte în care alte certitudini îi sunt preferate, precum tehnologia, banii, succesul, puterea, plăcerea”, s-a adresat Papa cardinalilor în omilia sa, rostită în italiană.
„Acestea sunt medii în care nu este uşor să mărturiseşti şi să proclami Evanghelia şi în care cei care cred sunt ridiculizaţi, persecutaţi, dispreţuiţi sau, în cel mai bun caz, toleraţi şi compătimiţi”, a adăugat Leon al XIV-lea.
Suveranul Pontif a avertizat despre necesitatea urgentă de a interveni în acest locuri, „pentru că lipsa de credință duce adesea la tragedii”, precum „încălcarea demnității persoanei” sau „criza familei”.
Papa Leon al XIV-lea a deplâns și „contextele în care Iisus, deşi apreciat ca om, este redus la un fel de lider carismatic sau supraom”.
„Şi acest lucru nu este valabil doar în rândul necredincioşilor, ci şi în rândul multor persoane botezate care ajung să trăiască, la acest nivel, în ateism de facto”, a insistat papa Leon al XIV-lea.
Suveranul Pontif a apărut la slujbă încălțat cu pantofi negri, așa cum făcea și Papa Francisc, și nu roșii, așa cum este tradiția papală. De asemenea, pentru a-și demonstra abilitățile multilingvistice, noul papa a ținut slujba în italiană, prima lectură în engleză, iar a doua lectură în spaniolă.