China și Germania presează Rusia să accepte armistițiul de 30 de zile propus de Kiev și liderii europeni. În acest sens, guvernul de la Berlin a dat Rusiei un ultimatum, cerându-i să accepte oferta de încetare a focului până la sfârșitul zilei, iar China și-a exprimat luni speranța într-un acord de pace „durabil” care să pună capăt războiului.
„Sperăm că părțile vizate vor continua să recurgă la dialog și la negocieri pentru a ajunge la un acord echitabil, durabil și constrângător, care să fie acceptabil pentru toate părțile implicate”, a afirmat Lin Jian, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, în cadrul unei conferințe de presă.
La rândul său, Guvernul Federal din Germania a avertizat că „ceasul ticăie” pentru Rusia, iar în caz de refuz, se va confrunta cu posibile noi sancțiuni.
„Demersurile pentru noi sancțiuni vor fi puse în mișcare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Stefan Kornelius.
Totodată, ministrul de Externe german, Johann Wadephul, a avertizat că pe lângă sancțiuni, Moscova va trebui să se aștepte la livrări suplimentare de arme pentru Ucraina.
Guvernul german insistă ca Rusia să accepte mai întâi armistițiul de 30 de zile înainte de orice negocieri semnificative destinate să pună capăt războiului în Ucraina.
Rusia a lansat în noaptea de duminică spre luni 108 de drone asupra Ucrainei și a lovit un tren civil de marfă, rănindu-l pe mecanicul acestuia.
TV8.md amintește că pe 10 mai, liderii Marii Britanii, Franței, Germaniei și Poloniei au vizitat Kievul. Aceștia au cerut Rusiei să accepte un armistițiu de 30 de zile începând cu 12 mai și să participe la negocieri. În caz contrar, Occidentul amenință cu intensificarea sancțiunilor și continuarea furnizării de armament Ucrainei.
Ulterior, președintele rus Vladimir Putin a propus reluarea negocierilor directe cu Ucraina, fără condiții prealabile, începând cu 15 mai, la Istanbul. Anunțul a fost făcut în fața presei, în cadrul unui discurs ținut noaptea.
Ieri, președintele SUA, Donald Trump, a venit cu o reacție pe pagina sa Truth Social, la propunerea de negocieri directe cu Ucraina înaintată de președintele rus, Vladimir Putin. Liderul de la Washington a notat că urmează „o săptămână mare”. Apoi, seara, a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” negocierile directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului. La rândul său, președinte ucrainean Volodimir Zelenski a scris pe X că îl va aștepta „joi pe Putin în Turcia”.






























































