Republica Moldova ar putea finaliza negocierile de aderare la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2027. Va urma etapa de ratificare a acordului de către statele membre ale Uniunii Europene. Declarațiile au fost făcute de președinta Maia Sandu la „Новая неделя”, de la TV8. Potrivit șefei statului, există șanse ca etapa ratificării acordului să se încheie înainte de sfârșitul mandatului actualei Comisii Europene.
„Cred că termenul limită real este finalizarea negocierilor până la sfârșitul anului 2027. După aceea, în 2028, va începe o perioadă în care toate țările trebuie să își exprime sprijinul și ratificarea acordului nostru”, a specificat Sandu.
Șeful statului a reamintit că Marta Kos, comisar european pentru extindere, care a s-a aflat săptămâna trecută la Chișinău, a subliniat că Republica Moldova avansează mai rapid decât alte state candidate în toate aspectele integrării europene.
„Acest lucru este real, dar depinde de noi. Bruxelles-ul a spus acest lucru de multe ori și prin vocile diverșilor oficiali. Acum totul este în mâinile noastre. Întrebarea este ce alegere vom face în alegerile parlamentare, deoarece multe vor depinde de sprijinul Parlamentului”, a subliniat Sandu.
Potrivit președintei, următorul Legislativ ar putea deveni un „Parlament al integrării europene” dacă majoritatea deputaților susține acest curs.
„Anume în timpul mandatului următorului Parlament poate avea loc integrarea europeană. În caz contrar, acest Parlament ne va întoarce înapoi și va îngropa integrarea europeană”, a conchis Maia Sandu.
Săptămâna trecută, prim-ministrul Dorin Recean și comisarul european Marta Coș au făcut un pariu simbolic după semnarea „Planului de Dezvoltare a Moldovei”, pentru implementarea căruia UE va aloca 1,9 miliarde de euro. Șeful cabinetului a declarat că țara noastră va putea adera la UE în patru ani. Kos a răspuns sugerând că acest lucru ar fi posibil cu două luni mai devreme.
Anterior, și premierul Dorin Recean s-a arătat încrezător că Republica Moldova ar putea semna acordul de aderare la UE până în anul 2028.