Seară incendiară astăzi la Basel. În Elveția s-a dat startul primei semifinale a concursului Eurovision 2025. Pe scenă au urcat artiști din 15 țări, dar doar 10 au obținut biletul spre marea finală din 17 mai.
Printre țările care s-au calificat din prima semifinală se numără: Norvegia, Albania, Suedia, Islanda, Țările de Jos, Polonia, San Marino, Estonia, Portugalia și Ucraina.
Belgia, Cipru, Slovenia, Azerbaidjan și Croația au ratat calificarea și nu vor cânta pe scenă de la Basel pe 17 mai. Abia după finala Eurovision, vor fi publicate pozițiile ocupate de țări în semifinale.
A doua semifinală Eurovision 2025 va avea loc pe 15 mai. Pe scenă vor evolua reprezentanții din: Austria, Lituania, Armenia, Muntenegru, Grecia, Irlanda, Australia, Letonia, Cehia, Israel, Malta, Finlanda, Danemarca, Luxemburg, Georgia și Serbia. Marea Finală Eurovision 2025 va avea loc pe 17 mai.
Menționăm că Republica Moldova nu va participa în 2025 la Eurovision, din cauza unor provocări economice, administrative și artistice.




























































