Autoritatea Aeronautică Civilă a deschis o anchetă internă, după ce un controlor de trafic aerian din cadrul MoldATSA și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul s-a aruncat ieri de la etajul nouă a unui bloc din sectorul Botanica al Capitalei.
Potrivit presei, victima ar fi recurs la acest gest disperat din cauza unor probleme pe care le-ar fi avut cu superiorii săi la locul de muncă. Deocamdată, poliția nu a confirmat, dar nici infirmat informațiile.
Totuși, într-un comunicat de presă, Autoritatea Aeronautică Civilă anunță că a inițiat o investigație care include verificarea procedurilor interne legate de climatul organizațional din cadrul MoldATSA.
Instituția susține că va asigura transparență deplină pentru acest proces și menționează că toți controlorii de trafic sunt supuși periodic unor evaluări medicale și psihologice pentru a asigura cele mai înalte standarde de siguranță în domeniu.




























































