Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

Alertă din SUA în ajun de negocieri la Istanbul: Putin adună trupe pentru o ofensivă majoră în Ucraina

putin cover cu logo
15 mai 2025, ora 13:58

În timp ce membrii delegațiilor ucraineană și rusă se pregătesc să înceapă discuțiile de la Istanbul, Rusia strânge forțe în apropiere de front pentru o nouă ofensivă prin care vrea să cucerească și mai mult teritoriu ucrainean, au declarat, joi, pentru CNN, doi oficiali americani familiarizați cu situația, sub rezerva anonimatului, potrivit Antena3.

Comandanții ruși vor să „creeze o forță puternică”, a declarat unul dintre oficialii americani, adăugând că ofensiva se va concentra pe cucerirea de noi teritorii în estul Ucrainei.

„Putin va încerca să obțină cât de mult teritoriu poate. Dacă ar fi după el ar merge până la marginea Kievului. Rușii vor face toate eforturile posibile până în ultima clipă pentru a obține ce-și doresc”, spune celălalt oficial american citat.

Aceste evoluții au loc în timp ce rușii susțin că sunt pregătiți să discute direct cu ucrainenii și după ce Vladimir Putin absentează de la întâlnirea cu Zelenski de la Istanbul.

Ucraina suferă în continuare de o lipsă acută de personal militar pe câmpul de luptă. Evaluările americanilor arată că elementele care țin Rusia blocată unde este sunt dronele ucrainene, care și-au arătat eficacitatea ridicată și câmpurile minate.

Rusia rămâne blocată într-un război de uzură, în ciuda avantajului său evident în numărul de soldați și în estul Ucrainei, dar și în regiunea Kursk, acolo unde ucrainenii continuă să ocupe teritoriu.

Totuși, Rusia se confruntă cu propriile provocări în strângerea de forțe. Primul oficial american citat spune că nu există indicii, la acest moment, că regimul nord-coreean mai poate să-și crească nivelul de trupe în războiul din Ucraina, mai ales după pierderile serioase suferite.

Evaluările americane au arătat că Rusia nu și-a schimbat deloc obiectivele, în ciuda retoricii politice a regimului de la Kremlin și a pretinsei deschideri pentru a negocia pacea. CNN a mai scris că Rusia adună un număr semnificativ de trupe și echipamente la câțiva kilometri în spatele liniei frontului în pregătirea acestei noi ofensive.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/PROMO/ Președintele Comisiei securitate din Parlament, Lilian Carp, invitat la Cutia Neagră PLUS: De la 19:45, la TV8!
/PROMO/ Președintele Comisiei securitate din Parlament, Lilian Carp, invitat la Cutia Neagră PLUS: De la 19:45, la TV8!
Horoscop 27 septembrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii primesc vești, Fecioarele au parte de clarificări, iar Leii atrag atenția
Horoscop 27 septembrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii primesc vești, Fecioarele au parte de clarificări, iar Leii atrag atenția
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ „Codrenii” din Călărași, campioni mondiali la folclor: 50 de dansatori au cucerit primul loc în Bulgaria
/VIDEO/ „Codrenii” din Călărași, campioni mondiali la folclor: 50 de dansatori au cucerit primul loc în Bulgaria

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente