Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1698: Atacuri reciproce, drone în România și recompensă lui Putin. Rusia scapă temporar de sancțiunile SUA

/VIDEO/ Povestea unei familii care a crescut zece copii ai altora: „Dumnezeu a avut alt plan pentru noi. Mai târziu am înțeles...”

ZIUA FAMILIEI
15 mai 2025, ora 23:30

De Ziua Internațională a Familiei, ne îndreptăm atenția spre copiii cu două mame. Vorbim despre cei născuți într-o familie și crescuți de alta, de copii care au trebuit să ajungă în casa unor asistenți parentali, în urma unor situații de risc în familiile lor. Astăzi, vă facem cunoștință cu una dintre familiile care de-a lungul anilor a modelat destine, acolo unde viața a lăsat goluri.

În 1994, Valentina a jucat nunta. Erau vremuri grele, dar fiind tineri și energici, soții Cozma și-au construit o casă și aveau o mulțime de planuri. Știau, însă, că pentru fericire mai au nevoie și de copii. Doar că viața le-a rezervat altă soartă.

„Mai apoi, chiar și frații când veneau, ziceau știți e bine la voi, dar lipsește un pic de dezordine, un pic de hăinuțe împrăștiate, câteva jucării. Ne întrebam și noi, unde sunt, pentru că am colindat pe la medici și au spus că totul este bine și vor fi, dar se vede că Dumnezeu a avut un alt plan pentru noi, mai târziu am înțeles...”, a menționat asistenta parentală profesionistă, Valentina Cozma.

A înțeles asta după șapte ani de căsătorie, timp în care nu a putut să conceapă un copil. Valentina spune că nu crede în coincidențe, așa că nu uită ziua în care i s-a schimbat rostul vieții. 

„Intrând în transportul public, așa a fost să fie, drept în fața mea, un spot publicitar: Sunt singur, tu poți deveni familia mea, și doi ochișori de acolo, care mă străpungeau. Sincer să vă spun mi-au dat lacrimile. Am coborât, dar în ochii mei s-au dublat și lacrimile acelui micuț, și numărul de telefon care era acolo”, a spus ăValentina Cozma.

Nu a ezitat să telefoneze, iar după multe întrevederi și cursuri, soții au și primit statutul de asistenți parentali. Așa a ajuns în familia Cozma primul copil. Nichita avea doar trei ani când familia sa biologică s-a deteriorat. Mama, țintită la pat, în speranța că băiatul va avea parte de o viață mai bună în familia asistenților parentali, s-a resemnat cu ideea. 

„Într-o zi am fost telefonați, și ni s-a spus că iată este un băiețel. Pe Nichita îl avem de la început, din 2011, era atunci iată așa, micuț de tot”, a spus Valentina Cozma.

De atunci, încă nouă copii au trecut pragul familiei Cozma. Este un circuit de binefacere. Unii au venit pentru doar câteva luni, până s-a găsit o soluție pentru familiile lor biologice, iar alții pentru mai bine de zece ani. Nichita ne-a spus că are două mame, una biologică pe care o vizitează de două ori pe săptămână, și alta care i-a oferit speranță în ziua de mâine. 

„Într-o dimineață, în drum spre grădiniță o întreb pe mama, dar de ce nu pot să ți spun ție „mama”? Sunt chiar un copil atât de rău, de ce nu pot să-ți spun ție mamă? Ea s-a pus în genunchi în fața mea, m-a cuprins și a început să plângă. Țin minte, că s-a ascuns în spatele meu, ca să nu-i văd lacrimile și mi-a spus că de azi înainte poți să-mi spui cum vrei. Iar din acel moment am început să-i spun mama, mama și tata”, a spus Nichita.

Asistenții sociali nu sunt cei mai încântați în situațiile în care între asistenții parentali și copii apare o legătură ce nu mai poate fi ruptă, având în vedere că despărțirea este foarte dificilă dacă se întâmplă ca aceștia să revină în familiile lor biologice. La 17 ani, Nichita spune că nu-și poate imagina viața în afara familiei Cozma. 

„De mic copil am înțeles că tata este exemplul meu, eu trebuie să îl urmez pe el, și am început să fim cei mai buni prieteni. - Ai prins careva deprinderi de la el? - Da, din meserie, din viața de zi cu zi, orice lucru cât de mic, noi facem împreună, iar eu încerc să „ fur” calități de la el, să devin o versiune a lui”, a afirmat Nichita.

Așa se face că în familia asistenților parentali, frații pot să apară peste noapte, chiar dacă între copii nu există nici măcar o legătură de rudenie. Așa a ajuns Xenia să fie sora mai mică a lui Nichita. 

„Nu doar frați, suntem cei mai buni prieteni. Pot să-mi găsesc liniștea alături de el, pot să-i povestesc ce s-a întâmplat cu mine, știu că o să fiu înțeleasă, o să mă susțină”, a spus Xenia. 

Prin răbdare, dăruire și mult suflet, Valentina și soțul ei au devenit pentru mulți copii „ acasă”. Povestea lor este dovada că, uneori, familia nu se naște, ci se construiește din iubire și alegere. 

„Au fost ani foarte frumoși, clar și cu greutăți, și cu lacrimi și cu mâini lăsate în jos, uneori, dar totuși am mers înainte și suntem foarte mulțumiți acum. Am convenit cu soțul că, cât ne va da Dumnezeu sănătate și putere, atât tot vom primi copii în familia noastră”, a spus asistent Valentina Cozma.

Serviciul de asistență parentală profesionistă este un serviciu social, din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Copilului, care oferă îngrijire familială copiilor care la moment sunt lipsiți de aceasta.

„Asistent parental profesionist, poate deveni aș spune oricine, dar trebuie să aibă cazier juridic în regulă, trebuie să aibă o mare dorință de a lucra cu copii, ar trebui să aibă o locuință care să corespundă cerințelor ca să locuiască acolo un copil. Dar nu este important dacă este căsătorit sau necăsătorit, că are loc de muncă sau nu are un loc de muncă la moment”, a spus managerul de asistență parentală profesionistă din cadrul DGPC, Lăcrimioara Chicaroș.

Potrivit Direcției Generale pentru Protecția Copilului, în Republica Moldova, la începutul anului 2024, erau angajați aproape 400 de asistenți parentali profesioniști, care aveau în grijă 785 de copii. Cu toate acestea, în toată țara există un deficit de aproximativ 140 de asistenți parentali profesioniști. Moldovenii nu se grăbesc să aibă grijă de copii străini chiar dacă lunar salariul și alocațiile pentru un copil pornesc de la opt mii de lei. 

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/HARTĂ/ Alertă meteo: Cod galben de ploi puternice în Republica Moldova. Perioada vizată
/HARTĂ/ Alertă meteo: Cod galben de ploi puternice în Republica Moldova. Perioada vizată
/VIDEO/ „Riscăm să nu mai avem justiție”: Instanțele duc lipsă de magistrați, iar CSM cere salarii mai mari
/VIDEO/ „Riscăm să nu mai avem justiție”: Instanțele duc lipsă de magistrați, iar CSM cere salarii mai mari
Horoscop 18 octombrie 2026 de la ChatGPT: Taurii fac economii, Balanțele primesc o invitație, iar Vărsătorii încep un proiect
Horoscop 18 octombrie 2026 de la ChatGPT: Taurii fac economii, Balanțele primesc o invitație, iar Vărsătorii încep un proiect
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Atenție, șoferi: Ceață densă pe traseul M-1, în apropiere de Condrița
Atenție, șoferi: Ceață densă pe traseul M-1, în apropiere de Condrița

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente