Trei deținuți au evadat din Penitenciarul nr. 8 – Tighina, în noaptea de 16 mai 2025. Până la acest moment, doi dintre aceștia au fost reținuți, iar al treilea este în continuare căutat.
Potrivit unui comunicat al Administrației Naționale a Penitenciarelor, doi dintre evadați au vârsta de 23 de ani, iar unul din aceștia, 26. Bărbații sunt originari din raioanele Cahul, Căușeni și Anenii Noi.
Doi dintre deținuți au escaladat edificiile de pază ale instituției, iar al treilea a fost reținut de către angajații închisorii chiar în momentul evadării. Ulterior, unul dintre cei doi deținuți evadați a fost localizat și reținut.
În prezent, s-a instituit stare de alertă și au fost declanșate acțiuni specifice de căutare, inclusiv instalarea de filtre în zonele în care există șanse să fie găsită persoana evadată.
Autoritățile fac apel către cetățenii care deținut informații relevante despre cel de-al treilea deținut, să apeleze de urgență la Serviciu 112, la unitatea de gardă a ANP la la numărul 078 777 403 sau 078 777 458.
Amintim că luna trecută, un alt pușcăriaș a evadat din Penitenciarul din Taraclia. Bărbatul, condamnat la șase ani de închisoare pentru furt, a fost prins la scurt timp. În acest caz, însă, misiunea pare a fi mai complicată, având în vedere că penitenciarul de la Tighina este amplasat în regiunea transnistreană, controlat de regimul de la Tiraspol.




























































