Consilierii municipali din Chișinău nu au reușit nici astăzi să aprobe bugetul Capitalei pentru anul 2025. Deși s-au întrunit în ședință și au votat un singur proiect de pe ordinea de zi, aceștia au decis să ia o nouă pauză până marțea viitoare, amânând din nou decizia privind finanțele municipale.
Înaintea ședinței, primarul Ion Ceban a dat asigurări că toate proiectele din Capitală sunt în desfășurare, iar municipalitatea are suficiente resurse pentru a funcționa fără probleme.
„Toate programele și proiectele planificate, fie că sunt mici sau foarte mari, sunt în realizare. Niciun proiect nu este în întârziere, nu avem restanțe la salarii sau alte neplăți. Chișinăul este astăzi cel mai mare șantier din regiune”, a spus edilul.
Ion Ceban a mai menționat că a propus consilierilor să voteze bugetul în ambele lecturi și că vor continua consultările cu fracțiunile din CMC. El a subliniat că municipalitatea are „bani suficienți până în decembrie 2025 și pe o bună parte din 2026”.
„Pentru a nu da spațiu de manevră și a nu avea manipulare referitor la acest subiect, am propus consilierilor o dată în plus proiectul bugetului în ambele lecturi. Sper ca toată lumea să dea dovadă de maturitate politică”, a menționat Ceban.
În același timp, edilul a respins ideea unor compensații separate la căldură pentru chișinăuieni, propuse de PAS și PSRM, motivând că nu ar trebui să existe politici „scoase din context” sau „discriminatorii”.
La rândul lor, trei consilieri ai PSRM au organizat un briefing în care au criticat dur proiectul de buget. Ei susțin că documentul ar avea un caracter electoral și că alocă fonduri exagerate pentru acțiuni de imagine.
„Acest buget cuprinde sume enorme sau aș spune uriașe pentru organizarea concertelor în diaspora, pentru diferite chestii care ar promova imaginea MAN, dar mai puțini bani pentru proiecte sociale”, a menționat o consilieră municipală de la PSRM.
TV8.md amintește că și bugetul municipal pentru anul 2024 a fost aprobat cu întârziere - de aproape 8 luni. Atunci, primarul Capitalei acuza fracțiunea PAS și alți consilieri de lipsă de voință politică, iar, ulterior, a declarat că e preocupat de interesele chișinăuienilor, motiv pentru care a purtat discuții cu cei de la PAS.





























































