Vântul puternic a provocat pagube în seara zilei de 19 mai, în Chișinău. Mai multe ramuri au fost rupte și au căzut inclusiv peste o mașină, iar un arbore de castan a fost doborât la pământ.
Potrivit unui comunicat al „Asociației de gospodărire a spațiilor verzi”, angajații întreprinderii au intervenit pe șase adrese din Capitală pentru a înlătura avarierile la arbori provocate de vântul puternic.
Șoferii sunt îndemnați să parcheze mijloacele de transport doar în locuri special amenajate, iar în timpul codurilor galbene de vânt, să nu staționeze în apropierea arborilor.
Și pe 20 mai vom avea parte de intensificări ale vântului, iar izolat vor cădea ploi slabe de scurtă durată. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor ajunge până la +20 de grade în timpul zilei, iar noaptea vor coborî până la +5 grade.




































































