Parlamentul iranian aprobă miercuri un parteneriat strategic pe o durată de 20 de ani între Moscova și Teheran, iar Emiratele Arabe Unite au ajuns la un acord cu Israelul pentru a permite livrarea urgentă de ajutoare umanitare în Fâșia Gaza. Paralel, guvernul de la Ierusalim a rechemat „pentru consultări” înalți responsabili însărcinați cu negocierile la Doha. Totodată, Uniunea Europeană (UE) urmează să lanseze o reexaminare a Acordului de Asociere cu Israelul.
De asemenea, Ministrul de externe brazilian Mauro Vieira a cerut marți comunității internaționale să nu rămână cu „brațele încrucișate în fața carnagiului” din Fâșia Gaza, iar ONU acuză Israelul că împiedică în continuare alimentele să ajungă la palestinienii înfometați.
UPDATE Emiratele Arabe Unite au ajuns la un acord cu Israelul pentru a permite livrarea urgentă de ajutoare umanitare în Fâșia Gaza, potrivit unui comunicat publicat miercuri de agenția oficială de presă WAM, transmite Mediafax. Șeful diplomației emirateze, Abdallah ben Zayed Al-Nahyane, „a discutat telefonic cu Gideon Saar, ministrul israelian al Afacerilor Externe, și a ajuns la un acord care autorizează livrarea urgentă de ajutoare umanitare din partea Emiratelor Arabe Unite”, potrivit comunicatului de presă. Acordul va răspunde „în prima fază nevoilor a aproximativ 15.000” de persoane.
UPDATE Uniunea Europeană (UE) urmează să lanseze o reexaminare a Acordului de Asociere cu Israelul, în urma ultimelor evenimente în Războiul din Fâşia Gaza, anunţă marţi şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas, relatează AFP, conform News.ro. „Există o majoritate puternică în favoarea reexaminării Articolului 2 (privind respectarea drepturilor omului) al Acordului nostru de Asociere cu Israelul. Ne vom lansa, aşadar în acest exerciţiu”, a anunţat la finalul unei reuniuni a miniştrilor de externe din UE, la Bruxelles, Kaja Kallas. „Relaţiile între părţi şi toate dispoziţiile acordului însuşi sunt fondate pe respectarea drepturilor omului”, se arată în Articolul 2.
video: x/MartinKonecny
UPDATE Israelul a anunțat marți că recheamă „pentru consultări” înalți responsabili însărcinați cu negocierile la Doha în vederea unui acord privind eliberarea ostaticilor în schimbul unei încetări a focului în Gaza și menține o echipă de lucru în capitala Qatarului, relatează AFP, conform Agerpres. Israelul a acceptat o „propunere americană pentru revenirea ostaticilor” care a fost „transmisă Hamas de către mediatori” (Egipt și Qatar), dar „Hamas persistă în refuzul său”, potrivit unui comunicat al biroului premierului Benjamin Netanyahu. „După aproximativ o săptămână de contacte intense la Doha, negociatorii șefi se vor întoarce pentru consultări, lăsând o echipă de lucru la Doha”, a precizat sursa citată.
UPDATE Noi informaţii obţinute de Statele Unite sugerează că Israelul face pregătiri pentru a lovi instalaţiile nucleare iraniene, a relatat CNN, citând mai mulţi oficiali americani familiarizaţi cu informaţiile, transmite News.ro. Nu era clar dacă liderii israelieni au luat o decizie finală şi au existat dezacorduri în cadrul guvernului american cu privire la hotărârea pe care o vor lua în cecle din urmă israelienii, relatează Reuters, care nu a putut confirma imediat raportul. Consiliul Naţional de Securitate nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii. Ambasada Israelului la Washington nu a răspuns imediat, nici biroul premierului israelian, care a fost contactat după orele de program. O sursă familiarizată cu informaţiile a declarat pentru CNN că probabilitatea unui atac israelian asupra unei instalaţii nucleare iraniene „a crescut semnificativ în ultimele luni”. Persoana a adăugat că şansa unui atac ar fi mai probabilă dacă SUA ar ajunge la un acord cu Iranul care nu ar elimina tot uraniul din ţară, a adăugat CNN.
UPDATE Ministrul de externe brazilian Mauro Vieira a cerut marți comunității internaționale să nu rămână cu „brațele încrucișate în fața carnagiului” din Fâșia Gaza, transmit AFP și EFE, conform Agerpres. Brazilia este una din vocile cele mai critice din lume la adresa guvernului israelian condus de Benjamin Netanyahu, care în ultimele zile și-a intensificat ofensiva contra mișcării islamiste Hamas în enclava palestiniană. „Este o situație teribilă, un carnagiu”, a declarat șeful diplomației braziliene în timpul unei audieri în comisia de afaceri externe a Senatului brazilian. „Există enorm de mulți copii uciși. Comunitatea internațională nu poate asista la asta cu brațele încrucișate”, a adăugat oficialul. „Este o invazie, ca toate celelalte, și Brazilia le condamnă pe toate, așa cum este și invazia Rusiei în Ucraina. Dar nu văd toate țările condamnând această invazie” în teritoriul palestinian, a mai spus liderul brazilian.
UPDATE La două zile după ce Benjamin Netanyahu a anunțat că ridică blocada impusă Fâșiei Gaza privind furnizarea de ajutoare umanitare, Israelul împiedică în continuare alimentele să ajungă la palestinienii înfometați, acuză ONU, în timp ce liderul Partidului Democrat israelian de centru-stânga se plânge că țara sa devine o națiune paria care „ucide copii ca hobby”, arată The Guardian, conform Digi24. Doar cinci camioane cu ajutoare au ajuns în Fâșia Gaza până marți după-amiază, iar reprezentanții Organizației Națiunilor Unite nu au primit permisiunea de a distribui nici măcar acest transport simbolic, a declarat Jens Laerke, purtătorul de cuvânt al Biroului umanitar al ONU, în cadrul unei conferințe de presă la Geneva.
UPDATE Parlamentul iranian aprobă miercuri un parteneriat strategic pe o durată de 20 de ani între Moscova și Teheran, informează mass-media de stat. Acordul reprezintă o aprofundare a legăturilor bilaterale, inclusiv o cooperare mai strânsă între state în domeniul apărării. Președintele rus Vladimir Putin și omologul său iranian Masoud Pezeshkian au semnat documentul de parteneriat strategic pe 17 ianuarie, iar legislativul rus a aprobat pactul în aprilie. Cu toate că acordul nu include o clauză de apărare reciprocă, acesta prevede că ambele țări vor colabora împotriva amenințărilor militare comune, își vor dezvolta cooperarea tehnico-militară și vor lua parte la exerciții comune. Pactul strategic include, de asemenea, mai multe clauze menite să stimuleze parteneriatul economic, în special prin consolidarea cooperării interbancare directe și prin promovarea produselor lor financiare naționale.









































