Un fost șef al Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi este cercetat într-un dosar pentru abuz de serviciu. Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), care desfășoară percheziții în acest sens, acesta ar fi cauzat „daune în proporții considerabile” bugetului întreprinderii municipale.
Conform unui comunicat al CNA, între 2023 și aprilie 2025, fostul conducător ar fi colaborat cu alți angajați și cu firme private pentru a semna contracte fictive privind întreținerea unor utilaje multifuncționale. Deși utilajele nu erau folosite în realitate, în acte apărea că au fost făcute lucrări de reparație și întreținere, ceea ce a permis ca bani publici să fie cheltuiți ilegal.
În prezent, oamenii legii efectuează percheziții pe mai multe adrese din capitală pentru stabilirea circumstanțelor și a persoanelor implicate.
TV8 a solicitat un comentariu de la reprezentanții municipalității, dar nu am primit un răspuns deocamdată.
TV8.md amintește că la finalul lunii aprilie 2025, întreaga conducere a întreprinderii municipale „Spații Verzi” a fost demisă. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban, într-o postare pe Facebook, care invoca drept motiv „suspiciuni rezonabile”.
„Am dispus concedierea nașului meu, Ruslan Garbali, pentru suspiciuni rezonabile de la SA „Apa-Canal” Chișinău. Anterior, a fost destituită nașa surorii mele și fratele mamei. Pentru aceleași suspiciuni. Toată conducerea întreprinderii „Spații Verzi” pentru aceleași suspiciuni”, se arată în postarea primarului.































































