Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au respins joi cererea de anulare a alegerilor depusă de George Simion. Magistrații se vor întruni la ora 12 pentru validarea rezultatului alegerilor prezidențiale, transmite Digi24.
În această situație, tot joi, se va organiza ședința solemnă pentru confirmarea și validarea rezultatului alegerilor. La eveniment va participa și Nicușor Dan.
CCR a anunțat că a primit, pe mail, în 20 mai, la ora 23:41, un înscris, în formă scanată, intitulat „Cerere de anulare a alegerilor”, iar miercuri, Curtea a primit procesul-verbal al Biroului Electoral Central pentru al doilea tur de scrutin, împreună cu procesele-verbale de constatare şi centralizare a rezultatelor votării.
Marţi seară, candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, a anunţat că va solicita anularea scrutinului. „Vom acţiona pe căile legale, şi intern şi internaţional, pentru ca mişcarea noastră să aibă câştig de cauză. Aşa că, pentru exact motivele menţionate în decizia CCR din 6 decembrie 2024, eu, ca şi competitor electoral, voi scrie Curţii Constituţionale şi voi cere anularea alegerilor. De ce? Pentru că a fost vorba de cumpărare de voturi! 100 de milioane de euro a fost bugetul alocat în Republica Moldova, numai, pentru turism electoral şi pentru cumpărarea voinţei românilor basarabeni care au fost diabolizaţi pe nedrept în ultima săptămână. Pentru că au folosit resurse administrative ale unui alt stat, ca să anuleze alegerile. Pentru că persoane decedate au votat la scrutinul din 18 mai şi niciun calcul din lume nu ne poate arăta că peste 11.500.000 de români au fost la vot”, a declarat Simion.
Potrivit legii, Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.
Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi de candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.
Soluţionarea cererii de către Curtea Constituţională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoştinţa publică a rezultatului alegerilor.
Curtea Constituţională validează rezultatul scrutinului, asigură publicarea rezultatului alegerilor în mass-media şi în Monitorul Oficial al României şi validează rezultatul alegerilor pentru preşedintele ales.
Actul de validare se întocmeşte în 3 exemplare, dintre care unul rămâne la Curtea Constituţională, unul se prezintă Parlamentului pentru depunerea jurământului de către noul preşedinte, iar al treilea i se înmânează acestuia.
La scurt timp după respingerea cererii, a venit cu o reacție Nicușor Dan, care a declarat că se aștepta la această decizie.
„Eu cred că era clar de la început pentru toată lumea că e ceva complet artificial. Eu nu am văzut-o pe cea scrisă, dar să spui că s-au dat sute de milioane de euro în Moldova e total nerezonabil”, a declarat președintele ales.





























































