23 mai 2025, ora 21:44

The Phoenician Scheme a pășit pe covorul roșu de la Cannes cu Bill Murray în chiloți de plajă și Benedict Cumberbatch cu mâna imobilizată de o eșarfă de mătase. „Când am pornit să fac acest film, știam doar că vreau să-l fac cu Benicio del Toro în rolul principal, voiam ca acțiunea să fie într-un tren și să filmez în India”, a povestit Wes Anderson după premieră.  

Benicio trebuia să fie un personaj imposibil de ucis, pe care numai moartea e capabilă să-l schimbe, din nou și din nou, nu cărțile, nu artele, doar moartea care se repetă ca melodia de pe un disc de pe care a sărit acul. Și celelalte personaje, le-am dorit atât de întunecate încât să avem nevoie de psihanalist care să le explice acțiunile. Aceste exigențe  s-au dovedit a fi destul de motivante, căci Anderson, devenit o figură emblematică în filmul american, a strâns o echipă de invidiat - se pare că toată lumea și-a dat întâlnire în această comedie neagră? Film de spionaj? Farsă? Dramă? Greu de definit. 

Scenariul este scris de Roman Coppola (fiul lui Francis Ford Coppola și fratele Sofiei Coppola, bineînțeles) iar în roluri mai mari sau mai mici găsim o întreagă salbă de mărgăritare:  Tom Hanks, Willem Dafoe, Michael Cera, Charlotte Gainsburg, Scarlett Johansson, Benedict Cumberbatch, Bill Murray (în chip de dumnezeu, așa cum îi șade bine) Mia Threapleton (fiica lui Kate Winslet) etc., etc. 
Zsa-Zsa Korda (Benicio del Toro) este cel mai bogat om din Europa. 

Batjocorind țările și scăpând de orice tentativă de asasinat, el trece prin viață după bunul plac și doar relația cu fiica sa (Mia Threapleton) pare să conteze pentru el. Când acțiunea politică a mai multor guverne urmărește să-l facă să piardă o avere, el pornește într-o mare călătorie, însoțit bineînțeles de fiică, devenită călugăriță, pentru a-și convinge partenerii să-i rămână fideli și să injecteze cât mai mulți bani. 

Urmează spioni, teroriști, asasini fără noroc, explozii, monologuri halucinante, grenade, umor negru și foarte negru, totul într-o amestecătură fabuloasă pentru cei care gustă genul acesta de film. Plus o estetică a cadrului care-ți unge inima și ochiul. Evident, nu au lipsit nici criticii care s-au grăbit să zică “Wes a ajuns la capătul a ce are de povestit și nici măcar regia nu îl mai urmează. filmul e ca o petrecere la care nimeni nu este invitat în afară de regizor și trupa lui.” 

Ce vor zice  spectatorii, vom afla pe 28 mai în Franța, pe 29 mai în Germania și pe 30 mai în SUA. Moldovenii, pricepuți la hakerit, ar putea să se dea cu părerea mai devreme.

Autor: Angela Brașoveanu

19 decembrie 2025, ora 21:12

Dronele care au lovit în podul de peste Nistru i-au făcut să tresară pe locuitorii satului Palanca. Oamenii spun că noaptea trecută au auzit cele mai puternice bubuituri de la începutul războiului, având în vedere că podul țintit de ruși este la doar 15 kilometri de hotar. Unii dinte localnici spun că și-au pregătit bagajele și s-au resemnat cu ideea că într-o zi s-ar putea să fugă și ei din calea războiului ca și vecinii lor de peste Nistru.

„- Noi ieri am fost în Ucraina. Am nimerit când era atacul și am stat de la trei până la 11. Abia la ora unu am ajuns acasă. Am văzut cum a explodat. - V-ați speriat? - Da. - Frecvent auziți aici explozii? -Când sunt interceptate nu, dar când nimeresc în pământ - da”.

Femeia din imagini este una dintre cele aproximativ două mii de persoane care locuiesc în satul Palanca, raionul Ștefan Vodă, și care, de aproape patru ani, trăiesc sub umbrela fricii, martori la fiecare bombardament al trupelor ruse asupra Ucrainei vecine.

„- Cum a fost? - Au bombardat cu drone, așa am văzut. Ieri am fost în Ucraina și am văzut cu proprii ochi ce s-a întâmplat”.

„- Ați auzit exploziile? - Numaidecât. Mai că în fiecare dimineață se aud. Se aud bine de pe partea ucraineană. - A fost una în această dimineață la ora patru? - Cu părere de rău, lumea se obișnuiește, dar e îngrijorător cu atât mai mult că avem copii”.

Unii localnici țin valizele pregătite lângă ușă, gata să părăsească satul în orice moment dacă bombardamentele vor ajunge în Palanca. Oamenii povestesc că, la fiecare atac rusesc, casele lor se cutremură, de parcă s-ar afla chiar pe linia frontului.

„Tremurau și paharele în dulap. Totul se zguduia. Acuma eram într-o agitație toți. Avem tot timpul pregătite actele și câte ceva să luăm cu noi. Tot timpul avem o geantă de serviciu cu care să ne putem evacua dacă se întâmplă ceva aici”.

„- S-a auzit foarte, foarte tare. E strașnic. Eu eram în tură, eu lucrez aici la vamă. - Din câte știm, aici frecvent sunt explozii? - Stăm cu frică, aici tremură pământul când cad dronele”.

„Acum mai des. Așa și trăim. Nu avem unde să ne ducem, părinții sunt bătrâni, au peste 80 de ani”.

Satul Palanca se află la o distanță de aproximativ 15 kilometri de granița cu Ucraina.